Luni, 1 iulie, în Aula George Emil Palade, a avut loc deschiderea festivă a Școlii de vară „Alege sa fii Farmacist!” – SUMMERPHARM, organizată de Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, în colaborare cu Inspectoratele Școlare Județene și cu Societatea Studenților Farmaciști din Iași. Prin activitățile propuse, proiectul de tip grant competitiv are ca scop dezvoltarea cunoștințelor teoretice și practice privind o carieră profesională în domeniul farmaceutic pentru un grup țintă format din 150 de elevi (50 de elevi/an, 3 ani), proveniți din medii defavorizate, vulnerabile, absolvenți ai claselor a X-a și a XI-a, din licee eligibile în proiectul ROSE din Regiunea de Nord-Est. În acest an, prima grupă de elevi va urma cursurile Școlii de vară în perioada 1-14 iulie 2019, urmată de cea de a doua grupă, în perioada 15-28 iulie.
La deschiderea Școlii de Vară „Alege sa fii Farmacist!” au participat toți membrii echipei de implementare și management a proiectului, precum și prima serie de participanți, alcătuită din 26 de elevi. Prof. univ. dr. Lenuța Profire, decanul Facultății de Farmacie și director de program, le-a urat bun venit și le-a prezentat avantajele opțiunii de a fi student la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Iași, o universitate de tradiție, care va celebra, în decembrie, 140 de ani: „În următoarele două săptămâni v-am pregătit un program foarte frumos, care îmbină partea de educație formală cu activități recreative și de dezvoltare personală. Acest proiect își propune, în primul rând, să vă insufle dorința de a deveni studenți ai facultății noastre”.
Programul conține atât cursuri și ateliere de lucru, vizite de studiu la companii farmaceutice, la farmacii de circuit deschis și centre/institute de cercetare, ședințe de consiliere și orientare în alegerea profesiei de farmacist, cât și activități de relaxare, precum vizitarea principalelor obiective turistice ale Iașului, vizionare film, seară de karaoke sau bowling.
În afara programului educațional, elevii selectați beneficiază gratuit de cazare în căminele campusului Universității, masă la cantina Universității și de diferite materiale suport (halat personalizat, cărți de specialitate, rucsac, materiale de birotică, etc.).
O idee și un proiect excelent! Educația formală și nonformală, în general se completează una pe cealaltă foarte bine. Felicitări!