„Liftoff” pentru Promoția 2026: 1766 de absolvenți ai UMF Iași au rostit Jurământul lui Hipocrat și au început numărătoarea inversă către carieră

iul. 23, 2026 | @ Academic | 0 comentarii

Maratonul absolvirii Promoției 2026 a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a început încă de dimineață, cu cursurile festive organizate de cele patru facultăți, și s-a încheiat târziu, în Piața Națiunilor, unde cei 1.766 de absolvenți au rostit Jurământul lui Hipocrat și au fost învestiți oficial ca profesioniști în domeniul sănătății. Pentru o generație care și-a început studiile în timpul pandemiei și își începe cariera într-o perioadă în care medicina se schimbă rapid sub impactul tehnologiei, ceremonia de absolvire a însemnat mai mult decât încheierea facultății: a fost momentul în care anii de pregătire, efort și sacrificiu s-au transformat în responsabilitatea de a avea grijă de viețile oamenilor.

O promoție minunată, care reunește 1.766 de absolvenți ai celor patru facultăți ale universității. Dintre aceștia, 1.341 au finalizat programe de studiu în limba română, iar 425 programe cu predare în limbile engleză și franceză. Absolvenții provin din 41 de țări și au urmat unul dintre cele 16 programe de studiu ale universității.

Ceremonia oficială: de la ceremonialul drapelelor la mesajele pentru absolvenți

Seara, Promoția 2026 s-a reunit în Piața Națiunilor pentru ceremonia oficială de absolvire. Programul a început cu tradiționalul ceremonial al drapelelor și intonarea Imnului Național, urmate de mesajele conducerii universității și ale decanilor celor patru facultăți.

Primul discurs i-a aparținut rectorului UMF Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, care le-a vorbit absolvenților despre responsabilitatea pe care o presupune profesia aleasă și despre încrederea pe care vor trebui să o câștige în fiecare zi în fața pacienților.

„Oamenii vă vor încredința ceea ce au mai vulnerabil: sănătatea lor, temerile lor, speranțele lor și, uneori, chiar viața lor. Această încredere nu vine definitiv odată cu diploma. Va trebui să o câștigați în fiecare zi, prin fiecare decizie, prin fiecare gest și prin fiecare cuvânt”, a transmis prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.

Rectorul a amintit că această promoție și-a început studiile în timpul pandemiei și că medicina nu se practică întotdeauna în condiții ideale. În același timp, le-a atras atenția asupra rolului pe care tehnologia și inteligența artificială îl vor avea în profesie, fără a putea înlocui însă responsabilitatea morală a medicului.

Un algoritm poate analiza mii de imagini, poate identifica un risc și poate propune o soluție. Nu poate însă purta răspunderea morală a unei decizii. Nu poate privi un pacient în ochi pentru a-i spune un adevăr dificil. Tehnologia vă poate face mai rapizi și mai preciși. Numai caracterul vă poate face demni de încredere.”

Rectorul le-a transmis absolvenților că, odată cu încheierea studiilor, criteriile după care vor fi evaluați se vor schimba, iar adevăratele examene vor începe în spitale, în cabinete și în relația cu pacienții.

„Începând de mâine, profesia vă va evalua pe toți și prin alte criterii decât cele din cataloage. Prin deciziile pe care le luați atunci când situația este neclară. Prin încrederea pe care o inspirați. Prin felul în care vă purtați cu oamenii care nu vă pot oferi nimic în schimb. Prin ceea ce faceți atunci când nimeni nu vă privește și nimeni nu vă aplaudă. Succesul profesional nu se măsoară doar prin titluri, funcții sau recunoaștere publică. El se măsoară și prin oamenii cărora le-a fost mai bine pentru că v-au întâlnit.”

Un mesaj aparte a fost adresat celor 425 de absolvenți ai programelor de studiu în limbile engleză și franceză, veniți la Iași din zeci de țări pentru a studia medicina.

„Ați ales Iașul pentru a vă forma și ați devenit parte a comunității noastre academice. Ați învățat aici o profesie, dar ați cunoscut și un oraș, o cultură și oameni care, sperăm, vor rămâne parte din povestea dumneavoastră. Oriunde veți ajunge, veți purta cu dumneavoastră ceva din această universitate: cunoștințele dobândite aici, oamenii care v-au format și responsabilitatea de a reprezenta cu demnitate școala medicală ieșeană.”

La finalul intervenției, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a mulțumit familiilor pentru sprijinul oferit absolvenților și i-a îndemnat pe tineri să nu piardă niciodată dimensiunea umană a profesiei.

„Diploma certifică ceea ce ați învățat. Jurământul va spune cine alegeți să deveniți. Întoarceți-vă la el în zilele în care veți fi obosiți, dezamăgiți sau puși în fața unei alegeri dificile. Forța unui profesionist nu constă în a nu simți, ci în a nu lăsa durerea, teama sau oboseala să îl facă indiferent. Vă doresc să vă păstrați curiozitatea atunci când veți deveni competenți, luciditatea atunci când veți avea autoritate și umanitatea atunci când profesia vă va cere să fiți puternici.”

„Regia” excelenței și angajamentul asumat

În continuarea ceremoniei, prof. univ. dr. Irina-Draga Căruntu, președintele Senatului Universității, a propus o lectură conceptuală și profundă a parcursului academic, venită din experiența a peste 35 de ani dedicați educației medicale. În mesajul său, prof.univ. dr. Irina-Draga Căruntu a comparat cei șase ani de studiu cu pregătirea riguroasă a unui spectacol de teatru desfășurat chiar pe esplanada instituției.

„Această ceremonie de absolvire marchează maturizarea Promoției 2026 – pasul oficial către libertatea de acțiune, către autonomia dvs. în minunata și inegalabila profesie care onorează jurământul lui Hipocrate, de peste 2000 de ani. Putem spune că astăzi Piața Națiunilor – sau esplanada Universității, cum obișnuim să o numim, a devenit scena unui spectacol inedit. De ce inedit? Pentru că a fost pregătit timp de 6 ani, pentru că avem 1766 de actori principali – dvs., absolvenții, o echipă de culise extinsă, care a asigurat logistica – familiile dvs., și, nu în ultimul rând, în poziția de regizor – noi, profesorii dvs., corpul academic al Universității. Rolul regizorului a fost să transforme scenariul în realitate, valorificând potențialul fiecărui actor principal în parte. Indicațiile de regie: au transmis definiții, concepte, mecanisme, clasificări, algoritmi de diagnostic și terapie, au corectat greșeli sau deficiențe de interpretare, au promovat asumarea rolului de actor principal la nivel mental, printr-un sistem de gândire integrativă, adaptativă, anticipativă și creativă. În toți cei 6 ani de repetiții zilnice, regizorul a impus disciplină și perseverență, și a cerut, fiecăruia dintre cei 1766 de actori principali, mai mult decât fiecare a crezut fiecare că poate oferi – cu motivația de a atinge excelența în performanța profesiei.”

Dincolo de metafora scenei, prof. univ. dr. Irina-Draga Căruntu s-a oprit asupra conceptului structural de angajament, definindu-l ca fiind fundamentul pe care se sprijină întreaga arhitectură a actului medical și a vocației de salvator: „Cuvântul cheie este angajament, definit ca promisiunea fermă de a îndeplini o datorie, de a respecta valori, standarde și obligații. Angajamentul este expresia libertății transformate în responsabilitate și vocație: alegerea de a rămâne fidel profesiei, chiar și atunci când drumul devine dificil. Angajamentul este fundamentul arhitectural al medicinii, alternanța perfecta dintre sistolă și diastolă sau drumul influxului nervos în rețeaua de sinapse neuronale. Angajamentul dvs. înseamnă să fiți flexibili, dinamici, în modelare și remodelare permanentă, acumulând informație și transferând-o către cei cu care veți lucra direct – inclusiv pacienții, că vă veți menține integritatea, onestitatea și verticalitatea, față în față cu propriile dvs. repere. Am certitudinea că veți respecta angajamentul de a vă pune cunoștințele, competența și empatia în susținerea pacientului, ca elită profesională și detașament antrenat pentru eforturile asumate zi de zi ca profesioniști în domeniul sănătății, între bucuria unui caz rezolvat și tristețea pentru o viață care nu a putut fi salvată.”

Pentru a le ilustra tinerilor forța acestei promisiuni în fața necunoscutului, președintele Senatului a recurs la o analogie istorică marcantă: programul spațial Apollo 11 și discursul rostit de John F. Kennedy la Rice University în 1962, o pledoarie pentru asumarea drumurilor grele tocmai pentru că importanța lor este capitală.

„La începutul deceniului 7, Președintele Kennedy a inițiat programul spațial al aselenizării – unul dintre cele mai ambițioase proiecte științifice și tehnologice din istorie prin provocarea de a explora necunoscutul și a depăși limitele cunoașterii. În 1962, în fața studenților de la Rice University, JFK spune fraza celebră: «We choose to go to the Moon in this decade and do the other things, not because they are easy, but because they are hard. » Cuvintele lui Kennedy definesc perfect sensul angajamentului în numele lui Hipocrate, subliniind faptul că marile realizări necesită curaj, perseverență și sacrificiu. Profesiile în domeniul sănătății nu promit confort, nu promit victorii, dar în schimb cer pregătire solidă, rigoare și curaj. Angajamentul înseamnă alegerea de a face ceea ce este greu, pentru că este important. În urmă cu 57 de ani și două zile, 20 iulie 1969, misiunea Apollo 11 a îndeplinit visul lui Kennedy. Pentru drumul dvs. viitor, chiar dacă nu suntem la Cape Canaveral, voi face apel la numărătoarea inversă clasică pentru lansarea spațială, marcând astfel faptul că prin această Ceremonie de Absolvire începe adevărata dvs. misiune.”

Discursul s-a încheiat într-o notă de mare intensitate, prin declanșarea simbolică a lansării noii promoții către viitor: „Așadar: 10, 9, ignition sequence start, 6, 5, 4, 3, 2, 1, zero. All engines running. Liftoff!”

Au urmat mesajele decanilor celor patru facultăți, care au rememorat anii petrecuți împreună cu absolvenții și le-au urat succes în cariera pe care o încep.

Adelina Toncean: „Acțiunea este cea care poate să schimbe și inacțiunea este cea care omoară

Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii a fost discursul susținut de Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie, organizația care a construit exclusiv din donații sistemul românesc de transport aeromedical pentru copiii care nu pot fi tratați în România.

În fața celor 1.766 de absolvenți, Adelina Toncean nu a vorbit despre cifre sau despre performanțele asociației, ci despre povestea care a stat la baza înființării ei. Le-a mărturisit că nici astăzi nu știe cum să răspundă la întrebările aparent simple „Câți copii ai?” sau „Ce vârstă au copiii tăi?”, pentru că primul ei fiu, Cristi – pe care îl alinta „Blondie” – a murit după ce a trăit câțiva ani cu o malformație cardiacă severă.

L-a cunoscut pe Cristi la vârsta de 25 de ani, după ce i-a văzut fotografia într-un ziar. Era un copil abandonat într-un spital și nimeni nu îi mai dădea o șansă. Ea a ales însă să creadă că lucrurile pot fi schimbate. Nimeni nu i-a dat nicio șansă de viață, dar eu îmi spuneam că nu ne-am întâlnit ca să ne despărțim. Cristi a murit în octombrie 2014, iar pierderea lui a fost momentul care i-a schimbat definitiv viața.

La doar două săptămâni după aceea a aflat de Andrei, un alt copil abandonat, internat în același spital și diagnosticat cu aceeași malformație. Și în cazul lui i s-a spus că este prea târziu pentru tratament. Adelina Toncean a refuzat însă să accepte verdictul. Copilul a fost dus în Italia, unde a putut fi operat cu succes. Atunci a înțeles că experiența trăită alături de Blondie trebuia să capete un sens mai mare.

Mi-a fost clar că trebuie să fac mai mult. Dacă mie mi-e dat să trăiesc în lumea asta după Blondie, trebuie să conteze. Trebuie să aibă sens, pentru că eu am văzut la ce duce inacțiunea. Acțiunea este cea care poate să schimbe și inacțiunea este cea care omoară.

Din această convingere s-a născut Asociația Blondie. Înainte de a construi sistemul de transport aeromedical, Adelina Toncean a continuat să întâlnească copii grav bolnavi care nu au mai putut fi salvați la timp. A înțeles că nu este suficient să lupți pentru fiecare caz în parte, ci că este nevoie de un sistem care să funcționeze atunci când fiecare oră poate face diferența dintre viață și moarte.

Astăzi, Asociația Blondie organizează transporturi aeromedicale pentru copiii care nu pot fi tratați în România. În ziua ceremoniei de absolvire, organizația ajunsese la 357 de zboruri medicale. Al 358-lea era programat pentru ziua următoare, însă misiunea nu a mai avut loc. Mâine ar fi trebuit să fie 358, dar, din păcate, Matias a murit azi. Pentru Adelina Toncean, acesta este motivul pentru care nu vorbește despre recorduri, ci despre fiecare copil care a avut șansa să ajungă la tratament: „Puteau să fie o mie, puteau să fie o sută, puteau să fie oricâte. Cel mai important este că au fost toți. Un om bolnav, normal este să fie tratat.

În încheiere, le-a transmis absolvenților că fiecare decizie pe care o vor lua va conta pentru viața unui om și că niciun efort făcut pentru salvarea unui pacient nu este prea mare. „Asta ar fi avut nevoie și Blondie. Nu de un zbor medical. Dar avea nevoie ca viața lui să fie considerată atât de importantă, încât niciodată efortul de a o salva să fie prea mare. Iar privind spre viitorii medici și profesioniști din sănătate, a adăugat: „Sunt sigură că o să ne revedem într-o zi, ca să-mi dați un act de zbor pentru un copil, pentru că așa e normal.

Șaisprezece șefi de promoție, premiați înaintea Jurământului

Înainte de momentul solemn al depunerii Jurământului lui Hipocrat, universitatea i-a premiat pe cei 16 șefi de promoție ai programelor de studiu în limbile română, engleză și franceză. Rând pe rând, aceștia au urcat pe scenă pentru a primi plachetele înmânate de rectorul UMF Iași și pentru a transmite un scurt mesaj colegilor cu care au împărțit anii de facultate.

Au fost distinși:

Călin-George Vameșu, Medicină – limba română (media 10);

Tudor-Mihai Moldovan, Medicină – limba engleză (9,34);

Djenéba Diaby, Medicină – limba franceză (9,49);

Andreea-Nicoleta Ciutacu, Asistență Medicală Generală (9,94);

Lavinia-Nicoleta Ciobanu, Nutriție și Dietetică (9,77);

Elena Grosu, Medicină Dentară – limba română (9,78);

Henna Maria Kinnunen, Medicină Dentară – limba engleză (9,21);

Omnya Tsouri Ben Tsouri, Medicină Dentară – limba franceză (9,14);

Roxana Virvescu, Tehnică Dentară (9,26);

Mirela Popa, Asistență de Profilaxie Stomatologică (9,26);

Ioana Dumitrașcu, Farmacie – limba română (9,27);

Martha-Eleni Giourtouma, Farmacie – limba engleză (8,38);

Daria Maria Melinte, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (9,65);

Tudor-Andrei Rezmeriță, Bioinginerie (9,79);

Șenol Giumali, Balneofiziokinetoterapie și recuperare – limba română (9,74);

Sarah Sid Larbi, Balneofiziokinetoterapie și recuperare – limba engleză (9,41).

Jurământul lui Hipocrat și învestirea în profesie

Ceremonia s-a încheiat cu rostirea Jurământului lui Hipocrat în limbile engleză, franceză și română. Cei 1.766 de absolvenți s-au ridicat în picioare și au rostit angajamentul care marchează simbolic intrarea în profesie.

Înainte de rostirea jurământului, rectorul le-a amintit că nu este vorba despre un simplu ritual de absolvire, ci despre un angajament care îi va însoți pe tot parcursul vieții profesionale.

După încheierea jurământului, ceremonia a atins momentul învestiturii oficiale. De pe scenă, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a rostit formula prin care absolvenții au fost primiți simbolic în comunitatea profesioniștilor din domeniul sănătății:

„În numele valorilor profesiei medicale și sub auspiciile Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași, vă declar profesioniști în domeniul sănătății, recunoscându-vă astfel în fața confraților voștri din întreaga lume!”

Apoi, pe acordurile piesei „We Are the Champions”, absolvenții și-au aruncat togile în aer, iar cerul de deasupra Pieței Națiunilor s-a luminat de artificii. După emoția jurământului și solemnitatea învestirii în profesie, ceremonia s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie. Pentru Promoția 2026, nu a fost un final, ci începutul unei noi etape – un „Liftoff!” spre cariera pe care și-au ales-o.

****

Retrospectiva zilei: Cursurile festive din prima parte a sărbătorii

Ceremonia oficială din cursul serii a reprezentat, de fapt, încununarea unui maraton care a început dimineața, la ora 08:30. Primele  ale absolvirii s-au trăit în cadrul cursurilor festive organizate de fiecare facultate. Pe parcursul zilei, absolvenții au urcat pe scenă alături de profesorii care i-au format, au fost strigați pentru ultima dată în cataloage și și-au luat rămas-bun de la anii de studenție.

Seria a fost deschisă de cei 565 de absolvenți ai Facultății de Medicină, programul de studiu în limba română, în prezența decanului facultății, prof. univ. dr. Anton Knieling, care a fost ales și decan de promoție pentru această specializare. Același rol l-a avut și pentru absolvenții programului Medicină – limba engleză și pentru cei ai programului Asistență Medicală Generală. Pentru seria Medicină – limba franceză, decan de promoție a fost prof. univ. dr. Cristina Dimitriu, iar absolvenții programului Nutriție și Dietetică l-au avut alături pe prof. univ. dr. Bogdan Mircea Mihai.

În continuare, și-au celebrat absolvirea studenții internaționali ai Facultății de Medicină, de la liniile de studiu în limbile engleză și franceză. Pentru seria franceză, rolul de decan de promoție i-a revenit prof. univ. dr. Daniela-Cristina Dimitriu.

La Facultatea de Farmacie, absolvenții au participat la cursul festiv în prezența decanului, prof. univ. dr. Lenuța Profire, și a profesorilor aleși drept decani de promoție: șef lucrări dr. Ioana Cezara Caba pentru linia în limba română, conf. univ. dr. Mădălina Vieriu pentru linia în limba engleză și șef lucrări dr. Maria Drăgan pentru programul Cosmetică medicală.

La Facultatea de Medicină Dentară, absolvenții au participat la cursul festiv în prezența decanului facultății, prof. univ. dr. Monica-Silvia Tatarciuc, aleasă și decan de promoție pentru programul Medicină Dentară – limba română. Pentru programele în limbile engleză și franceză, acest rol le-a revenit prof. univ. dr. Dana Budală și prof. univ. dr. Diana Antonela Diaconu Popa. Absolvenții specializărilor Tehnică Dentară și Asistență de Profilaxie Stomatologică i-au avut alături, în calitate de decani de promoție, pe prof. univ. dr. Magda Antohe și șef lucrări dr. Carina Ana Maria Balcoș.

La Facultatea de Farmacie, absolvenții au participat la cursul festiv în prezența decanului facultății, prof. univ. dr. Lenuța Profire, alături de profesorii desemnați decani de promoție: șef lucrări dr. Ioana Cezara Caba pentru programul Farmacie, conf. dr. Mădălina Vieriu pentru Farmacie – limba engleză și șef lucrări dr. Maria Drăgan pentru programul Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic.

Ziua a fost încheiată de Facultatea de Bioinginerie Medicală, unde decanul prof. univ. dr. Anca Irina Galaction și prodecanul prof. univ. dr. Liliana Vereștiuc au participat la festivitate alături de profesorii desemnați decani de promoție: conf. univ. dr. bioing. Călin-Petru Corciovă pentru Bioinginerie, prof. univ. dr. Mariana Rotariu pentru Balneofiziokinetoterapie și Recuperare – limba română și conf. univ. dr. Andrei-Cătălin Ionițe pentru Balneofiziokinetoterapie și Recuperare – limba engleză.