UMF Iași, în clasamentul The Times Higher Education University Impact Rankings
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași este din nou prezentă în clasamentul The Times Higher Education University Impact Rankings, ajuns la cea de a patra ediție și dat publicității pe 27 aprilie 2022. În acest an, în clasamentul global, UMF Iași ocupă poziția 1001+, din 1.406 universități din 106 țări/regiuni. Clasamentul general este condus de Western Sydney University, pe locul al doilea se află Universitatea de Stat Arizona din SUA, iar al treilea loc este ocupat de al Universitatea de Vest din Canada. Clasamentul evidențiază impactul universităților asupra societății, pe baza succesului acestora în atingerea unor obiective precum „Fără sărăcie”, „Sănătate și bunăstare”, „Educație de calitate” sau „Parteneriate pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă”.
UMF Iași a fost evaluată din perspectiva a cinci indicatori, din totalul de 17, respectiv: SDG 1 – Fără sărăcie (601+), SDG 3 – Sănătate și bunăstare (101-200), SDG 4 – Educație de calitate (1001+), SDG 5 – Egalitatea de gen (601-800), și SDG 17 – Parteneriate pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (1001+).
La indicatorul „Sănătate și bunăstare” UMF Iași ocupă cea mai bună poziție între universitățile din România.
„Prezența constantă a UMF Iași în acest clasament internațional reflectă angajamentul nostru față de Obiectivele Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă și mă bucur că în continuare ne situăm pe primul loc în România la domeniul «Sănătate și bunăstare »”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
„Suntem în acest clasament încă de la prima ediție și mă bucur să văd că numărul universităților care vor să fie evaluate în funcție de Obiectivele Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă crește de la an la an. În continuare ocupăm o poziție excelentă la indicatorul Sănătate și bunăstare, dar și la indicatori ca Egalitatea de gen și Educație de calitate”, a completat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Cele 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite
Realizatorii clasamentului utilizează indicatori atent calibrați pentru a oferi comparații complete și echilibrate în trei domenii largi: cercetare, activități de sensibilizare și administrare.
Cele 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite (United Nations Sustainable Development Goals – SDG) sunt: SDG 1 – Fără sărăcie, SDG 2 – Foamete ”zero” , SDG 3 – Sănătate și bunăstare, SDG 4 – Educație de calitate, SDG 5 – Egalitatea de gen, SDG 6 – Apă curată și sanitație, SDG 7 – Energie curată la prețuri accesibile, SDG 8 – Muncă în condiții decente și creștere economică, SDG 9 – Industrie, inovație și infrastructură, SDG 10 – Reducerea inegalităților, SDG 11 – Orașe și comunități durabile, SDG 12 – Consum și producție responsabile, SDG 13 – Acțiune climatică, SDG 14 – Viața acvatică, SDG 15 – Viață terestră, SDG 16 – Pace, justiție și instituții eficiente și SDG 17 – Parteneriate pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Universitățile care au furnizat date despre Obiectivul 17 și cel puțin alte trei obiective au fost incluse în clasamentul general. Scorul final al unei universități în clasamentul general se calculează prin combinarea scorului său în SDG 17 cu primele trei scoruri din cele 16 SDG-uri rămase. SDG 17 reprezintă 22% din scorul global, în timp ce celelalte SDG-uri au o pondere de 26%. Aceasta înseamnă că diferite universități sunt punctate pe baza unui set diferit de SDG-uri, în funcție de concentrarea acestora.
În acest an, România a fost reprezentată de treisprezece universități din România, primele poziții fiind ocupate de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (301–400), Academia de Studii Economice din București (301–400) și Universitatea din București (301–400).
Mai multe amănunte, AICI.