Tag "Zilele UMF 2019"

Festivitatea de deschidere a Zilelor UMF Iași – „140 de ani de excelență în educația medicală ieșeană” a avut ca fir roșu „recunoștința”, cea mai mare virtute, cuvânt cheie regăsit atât în discursul rectorului Universității de Medicină și Farmacie „Grigore

Zilele UMF includ și un program științific complex, care cuprinde workshop-uri, conferințe și lansări de carte medicală. Sâmbătă, de la ora 9.00, în Aula „George Emil Palade”, prof. univ. dr. Adrian Covic, prorector Cercetare Științifică a Universității, va susține conferința

Duminică, de la ora 12.00, în Aula „George Emil Palade”, istoricul Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naționale Române –  filiala Iași, va susține conferința „Strigoiul lui Ceaușescu, după 30 de ani”. Nicolae Ceaușescu a fost ultimul dictator stalinist al Europei de

Carte medicală Sâmbătă, de la 10.30, în Aula „George Emil Palade”, se lansează o serie de cărți de specialitate apărute la Editura „Gr. T. Popa”: „Aspecte multidisciplinare privind obezitatea copilului”, sub redacția: Laura Trandafir și Mihaela Moscalu”; „Etică și drept

Cu ocazia Zilelor Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI), prin Departamentul de Educație Medicală (SCOME)  organizează Zilele Educației Medicale, 9 – 14 decembrie 2019. „140 de ani de tradiție în educația

Săptămâna viitoare, în perioada 13-15 decembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași sărbătorește 140 de ani de învățământ superior medical la Iași. În aceeași perioadă, Universitatea găzduiește cea de-a patra reuniune din acest an a Consiliului