UMF Iași, partener activ în campania națională de informare privind prevenția infecției cu HPV

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași se alătură campaniei naționale de conștientizare privind prevenirea infecției cu virusul Papilloma uman (HPV), destinată tinerilor, prin două acțiuni concrete care promovează educația medicală, vaccinarea și responsabilitatea față de sănătate.
Formare gratuită pentru medicii universităților ieșene
În cadrul Programului de Atestat de studii complementare în Vaccinologie, derulat de UMF Iași în parteneriat cu Ministerul Sănătății, universitatea a oferit medicilor de la cabinetele medicale ale universităților ieșene posibilitatea de a urma gratuit programul de formare, pentru obținerea competenței în vaccinologie.
„Scopul acestei inițiative este de a sprijini vaccinarea gratuită a studenților împotriva infecției cu HPV, cu dozele disponibile conform legislației naționale – gratuit pentru tinerii între 11 și 26 de ani, respectiv compensat în proporție de 50% pentru persoanele cu vârste între 26 și 45 de ani. Prin această măsură, UMF Iași contribuie activ la consolidarea capacității profesionale a medicilor și la extinderea accesului tinerilor la servicii medicale preventive.”, a subliniat prof. univ. dr. Doina Azoicăi, coordonatorul disciplinei de Epidemiologie din cadrul UMF Iași și membru al Comisiei Naționale de Vaccinologie.
„Sunt tânăr, vreau să mă vaccinez anti-HPV!”
Cea de-a doua acțiune, desfășurată pe 8 noiembrie 2025, a fost sesiunea de întrebări și răspunsuri intitulată „Sunt tânăr, vreau să mă vaccinez Anti-HPV!”, organizată în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași.
Evenimentul, dedicat studenților din toate universitățile ieșene, a avut ca scop informarea corectă a tinerilor privind metodele de prevenire a infecției cu HPV, importanța vaccinării și demontarea miturilor legate de acest subiect.
În cadrul discuțiilor, specialiștii au explicat că virusul Papilloma uman (HPV) este una dintre cele mai răspândite infecții virale din lume, cu peste 200 de tipuri identificate, dintre care aproximativ 14 sunt considerate oncogene, deci potenţial implicate în producerea diverselor tipuri de cancer. Cele mai răspândite şi totodată mai oncogene sunt tipurile 16 și 18, responsabile pentru peste 70% din cazurile de cancer de col uterin la nivel mondial.
HPV nu afectează însă doar femeile — virusul este implicat cauzal și în producerea altor tipuri de cancer, cum ar fi: cancer anal, cancer orofaringian (gât, limbă, amigdale), cancer penian, vulvar și vaginal.
Potrivit specialiștilor, șapte din zece oameni vor contracta HPV cel puțin o dată în viață, majoritatea fără simptome. De cele mai multe ori, organismul elimină virusul în 1–2 ani, însă în unele cazuri infecția persistă, determinând modificări celulare care, în timp, pot evolua spre forme de cancer.
La sesiunea de Q&A au participat prof. univ. dr. Doina Azoicăi, medic primar epidemiolog, prof. univ. dr. Dragoș Palade, medic primar ORL și șef lucr. dr. Ioana Păvăleanu, medic primar obstetrică-ginecologie, care au răspuns întrebărilor studenților și au oferit clarificări bazate pe dovezi, cu date medicale actuale.
În deschiderea evenimentului, prof. univ. dr. Anton Knieling, decanul Facultății de Medicină, a transmis un mesaj mobilizator tinerilor, subliniind importanța alegerii conștiente a protecției prin vaccinare:
„Prevenția nu este doar o temă medicală, ci una socială. Virusul HPV nu face diferențe – afectează femei și bărbați deopotrivă, iar informarea corectă și vaccinarea sunt cele mai sigure forme de protecție. Alegerea de a te proteja nu înseamnă frică, ci putere. Este curajul de a-ți asuma responsabilitatea pentru propriul corp și de a înțelege că sănătatea nu este o certitudine, ci o decizie de zi cu zi. Fie că studiezi medicina, jurnalismul sau arte vizuale, vaccinarea anti-HPV este un act de înțelepciune personală și solidaritate publică. Un tânăr vaccinat astăzi înseamnă o familie mai sănătoasă mâine.”