UMF Iași, în clasamentul Times Higher Education – World University Rankings 2023

oct. 13, 2022 | @ Academic | 0 comentarii

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași este prezentă și în acest an în clasamentul internațional al universităților din lume realizat de Times Higher Education – World University Rankings, ocupând poziția 1501+. Times Higher Education a publicat miercuri, 12 octombrie, World University Rankings 2023, clasament care include 1,799 de universități din 104 de țări.  Universitatea din Oxford se află în fruntea clasamentului pentru al șaptelea an consecutiv.

România este prezentă în top cu 20 de universități, dintre care pe primul loc se situează Universitatea de Studii Economice București (poziția 501-600).

Trei universități de medicină românești sunt prezente în acest an în clasament: UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, UMFST „G. E. Palade” din Târgu Mureș și UMF „Grigore T. Popa” Iași. UMF Cluj-Napoca este clasată pe poziția a doua între universitățile românești listate în top, UMFST Târgu Mureș pe poziția 11, iar UMF Iași se află pe poziția 13.

Pentru realizarea clasamentului s-au analizat 13 indicatori de performanță, grupați în 5 domenii:

Procesul educațional și mediul de predare (30%)

Cercetare – volum, venituri și reputație (30%)

Citări – cercetare (30%)

Internaționalizare – studenți, cadre didactice, parteneri internaționali (7,5%)

Venituri din industrie – transfer de cunoștințe spre mediul socio-economic (2,5%)

Top 10 universități din lume, în Times Higher Education World University Rankings 2023:

University of Oxford

Harvard University

University of Cambridge

Stanford University

Massachusetts Institute of Technology

California Institute of Technology

Princeton University

University of California, Berkeley

Yale University

Imperial College London

Mai multe amănunte, AICI