Simularea Concursului de Admitere la UMF Iași: duminică, 12 mai
O nouă sesiune a Simulării Concursului de Admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, va avea loc duminică, 12 mai 2024. Simularea concursului de admitere este un proiect educațional organizat de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași împreună cu Societatea Studenților Mediciniști Iași, Societatea Studenților Stomatologi Iași, Societatea Studenților Farmaciști Iași și Asociația Studenților Bioingineri Iași.
La această sesiune s-au înscris 1719 de candidați, mai mulți față de prima sesiune desfășurată în martie, la care au participat 1408.
Participanții vor susține un test grilă cu durata de 3 ore, care se desfășoară în aceiași parametri cu concursul propriu-zis, care va avea loc pe 21 iulie.
Subiectele pentru concurs sunt redactate de către cadrele didactice ale Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași.
Ediția de anul acesta (2024) a Simulării (test grilă) va fi organizată doar pentru specializările: Medicină, Asistență Medicală Generală, Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie.
Pentru disciplina Biologie (Anatomia și fiziologia omului), candidații vor trebui să studieze întreg manualul „Anatomie și fiziologie umană pentru admiterea la facultățile de medicină”, Krumhardt B, Alcamo IE, Barron’s & Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, 2022.
Simularea Concursului de Admitere – sesiunea 12 mai 2024, în cifre
- 1719 de înscriși
- specializarea Medicină: 1425 înscriși
- specializarea Asistență Medicală: 55 înscriși
- specializarea Medicină Dentară: 180 înscriși
- specializarea Farmacie: 17 înscriși
- specializarea Bioinginerie: 42 înscriși
- 170 de voluntari
- 58 de săli și amfiteatre
Mai multe amănunte despre Simularea Concursului de Admitere AICI