Săptămâna diversității: Despre corp, sănătate și medii incluzive, cu actrița Ada Galeș

mai 22, 2021 | @ Academic | 0 comentarii

În cadrul primei ediții a Săptămânii diversității organizată de UMF Iași, dr. Richard Constantinescu ne propune un dialog online incitant cu actrița Ada Galeș, despre corp, sănătate și medii incluzive. Evenimentul va avea loc pe ZOOM, de la ora 18.00.

„Cine suntem și cine vrem să părem că suntem. Aceasta este întrebarea de la care am pornit atunci când am propus tema dialogului «Corp, diversitate și medii incluzive”. Întrebarea «Cine?» mă preocupă de foarte mulți ani. Interesat de discursurile despre „corp” de multă vreme, pe care le-am analizat în numeroase contexte, în scris, în emisiuni tv ori cu studenții mediciniști, am fost atent la diverse persoane, mai ales cu prezență semnificativă în spațiul online, și am identificat un nume, o actriță care vorbește frecvent, pornind de la sine, despre frumusețea corpului uman, fără filtre și fără a utiliza cortine dindărătul cărora să apară așa cum nu este în realitate. Ada Galeș este actriță și un om preocupat de Ceilalți. Vorbește deschis despre ea, se vulnerabilizează, și nu ezită să-și transparentizeze ființa. Vom purta un dialog despre corp și corpuri, despre hiper-feminitate, despre obiectificarea și hipersexualizarea corpului feminin, într-o vreme a căutării recunoașterii, a confirmării vizuale și a unei perpetue optimizări corporale. Cine suntem când dispar filtrele, când rămânem singuri cu trupurile noastre reale? Este corpul cel mai important proiect personal al nostru?” – Richard Constantinescu, iatroistoriograf, titularul disciplinei Istoria medicinei și realizator al emisiuni tv „Corp și intimitate”

Ada Galeș este actrița a Teatrului Național din București, dar a jucat și în filme, precum Extrasezon (2010), Lumea se descompune în fapte (2011), Love Bus: cinci povești de dragoste din București (2014), Cuscrii (2014), In Blue / În albastru (2017), Un om la locul lui (2018), Odată pentru totdeauna (2020), Scara (2021), Perfect Strangers (post production). În social media a devenit o voce importantă pentru drepturile femeilor.

Premii

Premiul UNITER pentru debut, 2016

Premiul „Cea mai bună actriță”, Festivalul de Dramaturgie Contemporană, ediția a XXVI-a, Brașov, 2015

Premiul „Cea mai bună actriță într-un spectacol de regie”, Gala Absolvenților, UNATC, București, 2014