Rectorul UMF Iași s-a vaccinat anti-Covid

ian. 4, 2021 | @ Presa | 0 comentarii

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, s-a vaccinat în această dimineață împotriva COVID-19. „M-am vaccinat nu doar pentru siguranța mea și a celor dragi, ci pentru că sunt medic chirurg și am o responsabilitate față de pacienții mei oncologici. Așa cum am mai spus, cred cu tărie că vaccinarea este cea mai bună măsură de prevenire și combatere a SARS-CoV-2, este speranța revenirii la normalitatea vieții economice, sociale și profesionale”, a declarat rectorul UMF Iași.

Reamintim că prima etapă de vaccinare împotriva răspândirii COVID-19 înseamnă imunizarea personalului medical din cele 23 de centre de vaccinare din sistemul medical public și privat  stabilite anterior în județul Iași, precum și personalul care deservește activități critice (de la apărare, ordine publică, transporturi, până la educație, alimentație sau energie).

Astfel, după ce s-a finalizat vaccinarea pentru cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași (260 doze), după ce a început și vaccinarea cadrelor medicale de la Spitalul de Pneumoftiziologie (200 doze), etapa I continuă cu vaccinarea cadrelor medicale din celelalte 22 de centre de vaccinare stabilite.

În acest sens, duminică 03 ianuarie 2021 a început la ora 17.oo acțiunea de transport și distribuire de la sediul Direcției de Sănătate Publică Iași către Centrele de Vaccinare din județul Iași a cantităților / dozelor de vaccin (3020 doze) împotriva SARS-CoV-2, după cum urmează:

  • Spitalul de Pneumoftiziologie Iași (60 de doze);
  • Institutul de Boli Cardiovasculare Iași (105 doze);
  • Spitalul dr. C.I.Parhon Iași (165 doze);
  • Spitalul Militar Iași (195 doze);
  • Spitalul Sf. Spiridon Iași (740 doze);
  • Institutul Regional de Oncologie Iași (150 doze);
  • Spitalul CF Iași (155 doze);
  • Spitalul Elena Doamna Iași (60 doze);
  • Spitalul de Neurochirurgie Iași (110 doze);
  • Institutul de Psihiatrie Socola Iași (100 doze);
  • Spitalul Cuza Vodă Iași (130 doze);
  • Spitalul Sf. Maria Iași (120 doze);
  • Spitalul Sf. Sava Iași (30 doze);
  • Spitalul de Recuperare Iași (220 doze);
  • Spitalul Arcadia Iași (190 doze);
  • Spitalul Elytis Iași (95 doze);
  • Spitalul Providența Iași (50 doze);
  • Spitalul mun. Pașcani (145 doze);
  • Spitalul CF Pașcani (25 doze);
  • Spitalul or. Hârlău Iași (50 doze);
  • Preventoriu TBC Deleni (25 doze);
  • Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Grajduri (100 doze).

În etapa a II-a va fi vaccinată populația vulnerabilă în fața Covid-19 – vârstnici și persoane cu boli cronice, boli despre care s-a constatat că sunt comorbidități în cazurile de Covid-19.

Etapa a III-a este destinată vaccinării populației generale.

În județul Iași, pe lângă cele 23 de centre de vaccinare pentru personalul medical, sunt stabilite 31 centre de vaccinare, la care se vor adăugă 3 caravane mobile (pentru persoanele aflate în centre rezidențiale și medico-sociale, nedeplasabile sau aflate în zone izolate).

De asemenea, vor fi considerate centre de vaccinare și centrele sociale pentru îngrijirea diferitelor categorii de persoane (persoane în vârstă sau cu dizabilități).

Cele 31 de centre de vaccinare din județul Iași sunt situate astfel:

16 centre de vaccinare în municipiul Iași, 4 în municipiul Pașcani, câte un centru teritorial de vaccinare în următoarele localități: Miroslava, Holboca, Tg. Frumos, Tomești, Hârlău, Ciurea, Belcești, Deleni, Podu Iloaiei, Răducăneni și Popricani.

Reamintim că Guvernul României pune la dispoziția cetățenilor și platforma națională de informare despre vaccinarea împotriva COVID-19: https://vaccinare-covid.gov.ro/.