Proiectul CENEMED premiat în cadrul Romanian Healthcare Awards 2022

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a primit Diploma de Excelență în cadrul Romanian Healthcare Awards 2022, secțiunea „Proiectul de cercetare al anului”, pentru CENEMED – „Platformă multidisciplinară de cercetare-dezvoltare medicală în regiunea Nord-Est”. Doamna Prof. Univ. Dr. Diana Cimpoeșu, managerul proiectului CENEMED, a primit premiul aseară în cadrul Galei Romanian Healthcare Awards 2022.
CENEMED este un proiect unic în România, al cărui obiectiv este creșterea capacităţii de cercetare-dezvoltare și de transfer de cunoștinţe ale UMF Iași prin crearea unui centru multidisciplinar de cercetare în domeniile: urgenţe cardiovasculare și toxicologice, oncologie pelviană, imunologie și genetică, nefropatologie și gastroenterohepatologie. Scopul proiectului este de a cerceta metode diagnostice și mijloace terapeutice personalizate pentru patologia din aria de interes capabile să crească supravieţuirea și să îmbunătăţească calitatea vieţii pacienţilor din Regiunea de Nord-Est a României. Unităţile medicale incluse în proiect sunt Institutul Regional de Oncologie din Iași, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” şi Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”.
