Mediciniștii au talent: un show de neratat la UMF Iași

mart. 25, 2024 | @ Studenti | 0 comentarii

Ce talente ascund mediciniștii? Dacă sunteți curioși, veniți joi, 28 martie, la ora 19.30, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Intrarea este liberă!

„Mediciniștii au talent”, concurs organizat de echipa Diviziei de cultură a Societății Studenților Mediciniști Iași (SSMI), a ajuns la a doua ediție.

„Este un spectacol în care studenții facultății noastre au ocazia să își arate talentele și pasiunile. Sunt aşteptați cu toții, indiferent de specializare!”, au explicat organizatorii.