Instrucțiuni pentru participarea la Simularea Concursului de Admitere la UMF Iași
La Simularea Concursului de Admitere la UMF Iași – ediția 30 și 31 mai, care se va desfășura online, s-au înscris 1532 de candidați.
Organizatorii au publicat toate informațiile referitoare la modalitatea de desfășurare a simulării:
- Candidații trebuie să intre pe site-ul http://www.questmed.ro și să verifice dacă au contul confirmat și configurat pentru simulare. Acest lucru poate fi verificat după ce se loghează în cont și apasă pe butonul albastru din dreapta sus, denumit „SIMULARE ADMITERE”. Se poate modifica materia la care doresc să dai testul, în cazul în care aceasta este selectată greșit.
- După logare, candidații vor apăsa pe butonul „SIMULARE ADMITERE” și vor aștepta să înceapă testul, care va fi disponibil sâmbătă, 30 mai 2020, ora 13:00, numai pentru specializările Medicină Generală (Biologie + Fizică; Biologie + Chimie) și Medicină Dentară (Biologie + Fizică; Biologie + Chimie), iar duminică, 31 mai 2020, ora 13:00, numai pentru specializările Asistență Medicală Generală (Biologie; Chimie), Asistență de Profilaxie Stomatologică (Biologie; Chimie), Bioinginerie Medicală (Biologie; Matematică), Balneofiziokinetoterapie (Biologie), Farmacie (Chimie + Biologie; Chimie + Botanică), Nutriție și Dietetică (Biologie; Chimie), Tehnică Dentară (Biologie; Chimie).
Se recomandă ca simularea să se susțină de pe un PC/laptop și de pe unul dintre următoarele browserele: Google Chrome, Mozilla Firefox. Folosirea unui telefon/a unei tablete, precum și logarea de pe alt browser decât cele enumerate poate duce la dificultăți tehnice și erori în completarea și trimiterea testului, înregistrarea rezultatelor participantului.
- Candidatul va completa grila în decurs de 3 ore de la intrarea pe pagina cu subiectele. Simularea este disponibilă în ambele zile între orele 13:00 și 18:00, participanții declanșând un cronometru de 3 ore din momentul în care accesează simularea. Dacă un participant întâmpină probleme tehnice la conectare, va trimite un mesaj la Questmed prin intermediul clopoțelului situat în dreapta sus pe tot parcursul testului. După încheierea celor 5 ore, toate ferestrele de simulare se vor închide și aceasta nu va mai fi accesibilă.
Exemple:
- dacă un participant se conectează la ora 13:00, acesta are timp să rezolve testul până la ora 16:00.
- dacă un participant se conectează la ora 14:00, acesta are timp să rezolve testul până la ora 17:00.
- dacă un participant se conectează la ora 17:00, acesta are timp să rezolve testul până la ora 18:00.
Se poate modifica răspunsul la o întrebare prin selectarea unei alte buline din grilă doar dacă candidatul nu a apăsat butonul „TERMINĂ” de la finalul testului. După apăsarea acestui buton, nu mai poate fi făcută nici o modificare.
- După ce candidatul finalizează testul, va apăsa pe butonul „TERMINĂ”. Imediat vor fi afișate nota și baremul, pentru a verifica ce ai greșit.
- Contestațiile se pot depune duminică 31 mai, între orele 18:00 și 21:00, prin completarea unei cereri tip ce va fi postată pe site-ul simulării la rubrica „Contestă o întrebare„. Cererea va fi trimisă până la ora 21:00 pe mail-ul simulare-admitere@ssmi.ro. Toate cererile vor fi evaluate în raport cu Bibliografia, iar rezultatele contestațiilor vor fi afișate luni, 01 iunie 2020.
- Clasamentul final va fi afișat luni, 01 iunie 2020, pe site-ul Simulării, la rubrica „Rezultate – 30-31 mai 2020”.
Mai multe amănunte, Aici