Campionat de tenis „Memorial Marius Bologa”
Tenis Club Micul Aș din Iași organizează, în perioada 03 – 06 iunie 2021, ediția a II-a a turneului de tenis pentru veterani „Memorial Marius Bologa”.
Marius Bologa (1945 – 2019), un împătimit al tenisului de câmp, și-a dedicat întreaga viață sportului ieșean, atât ca profesor al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore.T. Popa” din Iași, cât și în afara catedrei. Pasiunea lui a transmis-o către generații de copii și tineri, calauzindu-le pașii în ski, baschet, volei, patinaj și tenis și promovând sportul că un mod de viață. Ca profesor a obținut rezultate notabile formând echipa de baschet a Universității, care s-a menținut o perioadă îndelungată în primele trei din țară. Foști studenți, astăzi medici, au păstrat ca valori de viață disciplina, fair-play-ul, competitivitatea și spiritul de echipă, valori învățate de la profesorul Bologa.
Turneul face parte din calendarul competițional al Federației Române de Tenis. Termen limită de înscriere: 02.06.2021, ora 13.00.
Locații: Baza Club de tenis CORECO, baza IPROCHIM.
Categorii: peste 35, 45, 55, 65, simplu și dublu.
Date de contact: Organizator: Teodor Damian, tel 0740.018.057, Director de turneu: George Panayiotou, tel. 0744.578.269.