A treia ediție a Săptămânii diversității la UMF Iași: Feminism și feminitate
Ajunsă la cea de a treia ediție, Săptămâna diversității la UMF Iași, organizată de Centrul Cultural „I.I. Mironescu”, care va avea loc în perioada 15-19 mai 2023, este reprezentată de o serie de evenimente a căror temă centrală este „Feminismul și feminitatea”, noțiuni despre care am putea spune că se exclud reciproc în aceeași măsură în care am descrie-o pe George Sand, care a sfidat normele epocii sale, atât prin vestimentație, cât și prin limbajul libertin, ca fiind lipsită de feminitate.
Vom vorbi așadar despre „sexul inutil” – după titlul celebrei cărți a Orianei Fallaci sau, ca să amintim „Biblia” feminismului scrisă de Simone de Beauvoir, despre „al doilea sex”, pornind de la puternica mișcare feministă din Moldova din preajma primului război mondial și de la femeile emblematice din istoria medicinei românești: Elisa Bottez, Teresa Savini-Castano-Panaiteanu, Marta Trancu-Rainer, Elena Densușianu-Pușcariu, Alexandrina Năstase și multe altele.
Pe lângă evocarea personalităților feminine din domeniul medicinei, vom istorisi și despre Maria Buțureanu, una dintre cele mai active feministe din România, mama cunoscutului chirurg ieșean Vladimir Buțureanu. Scriitoare, publicistă, militantă pentru emanciparea femeilor din România, Maria Buțureanu a fost membră fondatoare a Asociaţiei pentru emanciparea civilă şi politică a femeilor române și a coordonat publicațiile „Unirea femeilor române” şi „Buletinul trimestrial al Asociaţiei pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor Române”. De asemenea este autoarea unor lucrări literare ce au ca subiect emanciparea femeii (Răni sufleteşti, Zări de lumină, Vis de mamă) şi studii sociologice (Femeia, 1991). În lucrarea „Femeia. Studiu social”, apărută în 1913, Maria Buțureanu scria:
„Mişcarea feministă la început înspăimânta chiar şi pe femei. Reacţionarele aveau groază şi compătimeau sau dispreţuiau pe cele care s-ar fi vârât în această gheenă socială. Cu toate acestea, ideile noi şi-au făcut loc printre cele vechi pe nesimţite şi acum, după atâta vreme, lumea s-a pomenit cu o mişcare nouă, ba chiar cu o putere formidabilă, căreia nu i se mai poate pune piedici.”
Programul „Săptămânii diversității” va include și expoziții foto-documentare, de pictură, o conferință inedită despre dansul contemporan și alte prelegeri și lansări de carte incitante.
„Și în acest an «Săptămâna diversității la UMF Iași» va avea un program complex, prin care ne propunem nu doar să atingem niște subiecte de multe ori tabu în societatea românească, ci care să provoace o schimbare reală în modul în care ne raportăm la alteritate. De asemenea, ne dorim ca în luna mai să semnăm Și Carta Diversității, cu scopul de a reflecta și întări angajamentul Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași pentru ca în societatea românească diversitatea, egalitatea de șanse și incluziunea socială să devină valori recunoscute și respectate”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Programul Săptămânii diversității la UMF Iași, a III-a Ediție (15-19 mai)
Luni, 15 mai
ora 13.00, Muzeul de Istorie a medicinei
Portrete de femei-medic – expoziție de artă plastică
Artist: Ovidiu Agavriloaei
Prezintă: critic de artă dr. Mirela Ștefănescu, dr. Richard Constantinescu
ora 14.00, Aula „George Emil Palade”
Femei-medic și militante feministe: Maria Buțureanu, Elena Densușianu-Pușcariu, Marta Trancu-Rainer, Alexandrina Năstase
Prelegeri susținute de: stud. Delia Scripcariu, prof. Ana Ciornei și dr. Richard Constantinescu
Proiecția filmului: Femeile Eternității
Autor: dr. Richard Constantinescu
Marți, 16 mai, ora 14.00, Muzeul de Istorie a medicinei
Studente mediciniste ieșence și femei-medic – expoziție foto-documentară
Elisa Bottez, Teresa Savini-Castano-Panaiteanu, Marta Trancu-Rainer, Elena Densușianu-Pușcariu, Alexandrina Năstase
Partener: Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Iaşi
Prezintă: ist. Cătălin Botoșineanu, prof. Ana Ciornei și dr. Richard Constantinescu
Miercuri, 17 mai, ora 14.00, Aula „George Emil Palade”
„Trilogie feminină”
Când femeile joacă teatru – Oltița Cîntec (conf. univ. dr. habil, Facultatea de Teatru, UNAGE Iași); Scriitoare basarabence la Însemnări ieșene – Diana Vrabie (conf. univ., dr. USARB, muzeograf, MNLR); Marele Război în opera Hortensiei Papadat-Bengescu – romanul „Balaurul” – Mihaela Damian (muzeograf, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați)
ora 16.00, Muzeul de Istorie a medicinei
Hortensia Papadat Bengescu. Umanitatea între criză, zbucium și caritate – expoziție foto-documentară
Parteneri: Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci
Prezintă: muz. Mihaela Damian și dr. Richard Constantinescu
Joi, 18 mai, ora 14.00, Aula „George Emil Palade”
Expresivitatea corporală în dansul contemporan și multiplele interpretări – conferință
Prezintă: Conf. univ. dr. Lorette Enache, Universitatea Națională de Artă „George Enescu” Iași
ora 19, Hotel Internațional Iași
Femei remarcabile în oftalmologia ieșeană – prelegere
Prezintă: dr. Richard Constantinescu și prof. univ. dr. Camelia Bogdănici
Eveniment organizat în deschiderea Reuniunii Anuale a Oftalmologilor – RAO 2023
Vineri, 19 mai, ora 14.00, Aula „George Emil Palade”
Autoare și cititoare pe scenă
Editura TREI:
Dana Schwartz: „Anatomie. O poveste de iubire” – prezintă Irina Jemnoschi-Hreniuc, chirurg plastician
Sarit Yishai-Levi: „Regina frumuseții din Ierusalim” – prezintă Ioana Geantă, traducătoare
Lisa Genova: „Ține minte” – prezintă Ioana Monica Ciolan, psiholog
Editura UAIC
Oana Olariu: „Internetul pierdut. Recuperarea vieții private” – prezintă autoarea
Moderator: dr. Richard Constantinescu
Trackback-uri/Pingback-uri