Festivitatea de deschidere a anului universitar la UMF Iași: luni, 28 septembrie

sept. 25, 2026 | @ Academic | 0 comentarii

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași va deschide luni, 28 septembrie 2026, noul an universitar 2026–2027. Festivitatea va avea loc de la ora 10.00, în Aula „George Emil Palade” a Universității.

„Începutul unui nou an universitar este un moment important pentru întreaga noastră comunitate academică și, în același timp, un nou început pentru studenții care pășesc pentru prima dată în universitate. Îi întâmpinăm cu încredere și cu dorința de a le oferi un parcurs universitar care să îi pregătească temeinic pentru profesia pe care și-au ales-o. Le doresc tuturor studenților un an universitar cu rezultate frumoase, cu experiențe care să le îmbogățească formarea și cu bucuria de a face parte din comunitatea UMF Iași”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

La ceremonie sunt așteptați profesori, studenți, reprezentanți ai autorităților și ai cultelor religioase, precum și rectorii celorlalte universități publice din Iași.

Programul va include alocuțiunile de bun venit ale conducerii universității și ale decanilor facultăților, precum și salutul reprezentanților studenților de la liniile de predare în limba română, engleză și franceză.