Raportul Rectorului UMF Iași, pentru anul universitar 2024-2025

Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a prezentat marți, 31 martie 2026, în ședință de Senat, Raportul Rectorului pentru anul universitar 2024-2025, „document care este o componentă a răspunderii publice asumată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, în concordanţă cu prevederile Legii nr. 199/2023 a învățământului superior şi Carta Universităţii.” Raportul anual al Rectorului analizează activitatea Universității în perioada 23.09.2024 – 31.12.2025, având ca scop asigurarea transparenței și informării corecte a comunității academice, printr-o prezentare obiectivă și sintetică a principalelor activități.
Raportul include informații privind situația programelor de studii, personalului instituției și a studenților, rezultatele activităților de cercetare, asigurarea calității, respectarea eticii și deontologiei universitare și a eticii activităților de cercetare, situația posturilor vacante, cooperarea internațională, comunicarea și relațiile publice, precum și situația financiară a universității, pe surse de finanțare și tipuri de cheltuieli. Printre temele majore ale raportului se regăsesc consolidarea poziționării internaționale a universității, dezvoltarea ofertei educaționale, extinderea infrastructurii de cercetare și digitalizare, creșterea performanței științifice, precum și investițiile susținute în patrimoniul universitar.
ALIANȚA UNIVERSITARĂ EDUCARE 5.0.
- Apartenență și componență
Începând cu anul 2024, UMF „Grigore T. Popa” din Iași este membră a Alianței Universitare europene EduCare 5.0 – Transforming Healthcare Education and Care Services through Digital Innovation. Inițiativa „Universitățile Europene” a fost conturată în anul 2017 de către liderii Uniunii Europene și implementată oficial prin primele apeluri Erasmus+ începând cu 2019, cu scopul de a spori pe termen lung competitivitatea învățământului superior european. Alianțele universitare europene sunt consorții strategice menite să dezvolte Spațiul European al Educației prin programe de studiu integrate și mobilitate academică. Alianța EduCare 5.0 este formată, în prezent, din 10 universități, provenind din Germania, Portugalia, Spania, Austria, Cehia, Finlanda, Lituania, Polonia și România.
- Obiective strategice
Alianța EduCare 5.0 urmărește dezvoltarea unui ecosistem european integrat de educație, cercetare și inovare în domeniul sănătății, bazat pe digitalizare, multidisciplinaritate și cooperare transnațională. Direcțiile principale vizează promovarea excelenței academice, dezvoltarea programelor educaționale inovatoare, facilitarea mobilităților și programelor comune de studii, precum și stimularea inovării și a impactului sustenabil la nivel societal.
- Recunoaștere europeană – Seal of Excellence
În februarie 2024, alianța EduCare 5.0 a depus aplicația în cadrul Inițiativei Universităților Europene (Erasmus+), iar în luna iulie 2024 a obținut din partea Comisiei Europene „Seal of Excellence” (Sigiliul de Excelență), ca recunoaștere a calității remarcabile a propunerii.
În octombrie 2025, Direcția Generală pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură a Comisiei Europene a transmis o scrisoare oficială prin care alianțele deținătoare ale Sigiliului de Excelență au fost recunoscute drept Alianțe Universitare Europene. Această recunoaștere conferă vizibilitate instituțională la nivel european, prin includerea pe platforma oficială a Comisiei Europene alături de alianțele finanțate.
- Proiecte depuse
Împreună cu universități membre ale consorțiului și parteneri externi, UMF Iași a contribuit la dezvoltarea și depunerea a 6 proiecte strategice, din care 2 proiecte ERASMUS, 3 EIT-HEI și unul HORIZON-WIDERA, în valoare totală de aproximativ 16.500.000 euro.
- Întâlniri de lucru
În perioada 2024–2025, colaborarea a fost susținută prin organizarea unor întâlniri de lucru periodice ale universităților partenere, respectiv: reuniunea inaugurală de la Bielefeld, Germania (octombrie 2024), urmată de întâlnirile de la Barcelona, Spania (martie 2025) și Ústí nad Labem, Cehia (octombrie 2025), dedicate dezvoltării proiectelor și consolidării guvernanței alianței. De asemenea, în data de 2 martie 2026, a avut loc, în format online, prima întâlnire a Rectorilor universităților membre, un eveniment important pentru întărirea cooperării strategice instituționale.
DIRECȚIA DE PREGĂTIRE ÎN REZIDENȚIAT (DPR)
În urma modificărilor legislative din 2025, prin care universitățile de medicină au preluat organizarea rezidențiatului, UMF „Grigore T. Popa” din Iași a inițiat un proces amplu de reorganizare administrativă, fiind înființată Direcția de Pregătire în Rezidențiat (DPR), responsabilă de coordonarea formării rezidenților, monitorizarea parcursului profesional și asigurarea respectării standardelor de pregătire. De asemenea, DPR gestionează relația cu unitățile sanitare și procesele de avizare a bazelor de pregătire. Această structură contribuie la clarificarea circuitelor instituționale și eficientizarea coordonării, reflectând, totodată, capacitatea universității de a gestiona un sistem complex, cu peste 3500 de rezidenți.
CENTRUL PENTRU ALUMNI & WELCOME CENTER
- În 2025, UMF „Grigore T. Popa” din Iași a înființat Centrul pentru Alumni, în cadrul strategiei de dezvoltare și internaționalizare. Structura are ca obiectiv consolidarea rețelei de absolvenți, inclusiv la nivel internațional, și menținerea legăturii cu diaspora medicală. Centrul contribuie la dezvoltarea relațiilor instituționale, networking și sprijin profesional pentru absolvenți. De asemenea, facilitează implicarea acestora în direcțiile strategice ale universității. Lansarea comunității Alumni a avut loc în decembrie 2025, în cadrul Zilelor UMF Iași.
- Tot în anul 2025, UMF „Grigore T. Popa” din Iași a înființat Welcome Center, dedicat sprijinirii studenților internaționali în procesul de acomodare și integrare academică. Structura funcționează ca un punct unic de acces, oferind suport administrativ, academic și intercultural. Aceasta a contribuit la eficientizarea serviciilor prin centralizarea proceselor și reducerea fragmentării instituționale. Welcome Center îmbunătățește experiența studenților internaționali și facilitează parcursul lor educațional, consolidând, totodată, atractivitatea și poziționarea internațională a universității.
PROGRAMELE DE MEDICINĂ MILITARĂ ȘI ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ MILITARĂ
În anul universitar 2025–2026, UMF „Grigore T. Popa” din Iași a lansat, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, programele de licență Medicină Militară și Asistență Medicală Generală Militară. Acestea vizează formarea unor specialiști capabili să acționeze în contexte complexe, prin integrarea competențelor medicale cu cele specifice mediului militar. Componenta practică se desfășoară în unități medicale militare, în colaborare cu instituțiile din domeniul apărării. Pentru admiterea din iulie 2025 au fost alocate 25 de locuri, interesul fiind mai ridicat pentru Medicină Militară decât pentru AMG Militară. Numărul redus de candidați la AMG a impus organizarea unei sesiuni suplimentare de admitere. Rezultatele reflectă caracterul de noutate al programelor și necesitatea creșterii vizibilității acestora. Prin aceste inițiative, universitatea își consolidează rolul strategic în formarea resursei umane pentru domenii de importanță națională.
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE SĂNĂTĂȚII
În anul 2025, UMF „Grigore T. Popa” din Iași a continuat demersurile strategice pentru extinderea și modernizarea ofertei educaționale, prin inițierea procesului de înființare a Facultății de Științe ale Sănătății, care ar deveni a cincea facultate a Universității. Această inițiativă răspunde nevoii de formare a specialiștilor în domenii conexe sănătății, în acord cu cerințele pieței și tendințele europene, contribuind la dezvoltarea unor programe inovatoare și la consolidarea capacității universității de a face față provocărilor actuale și viitoare din domeniu.
SISTEMUL DE MICROSCOPIE ELECTRONICĂ
Un element de noutate și de impact major pentru universitate în anul 2025 îl reprezintă achiziționarea și integrarea unui sistem de microscopie electronică de înaltă rezoluție (Gemini 360), în valoare de 5.867.895 lei, instalat în cadrul Laboratorului virtual de disecție Anatomie. Echipamentul permite investigarea în timp real a structurilor și probelor biologice, precum și a biomaterialelor, la nivel celular și subcelular, inclusiv prin reconstrucții 3D de înaltă precizie, facilitând atât activități didactice interactive, cât și dezvoltarea cercetării fundamentale, aplicative, experimentale și translaționale. Prin performanțele sale, acesta contribuie la formarea competențelor avansate ale studenților și cercetătorilor și la creșterea vizibilității științifice a universității în domenii de vârf.
În anul universitar 2024–2025, această investiție se înscrie în cadrul proiectului „Campus digital pentru învățământ medical la UMF „Grigore T. Popa” din Iași”, finanțat prin PNRR, cu o valoare totală de peste 19,5 milioane lei. Proiectul a permis înființarea a 5 laboratoare digitale noi și modernizarea a 11 laboratoare și centre existente – inclusiv Laboratorul virtual de disecție Anatomie –, contribuind la dezvoltarea unui mediu educațional și de cercetare aliniat standardelor internaționale.
INTERNAȚIONALIZARE
Internaționalizarea reprezintă o direcție strategică majoră pentru UMF Iași, susținută instituțional prin structuri dedicate cooperării academice internaționale. UMF Iași are aproximativ 3.000 de studenți internaționali și peste 100 de parteneriate academice. În anul universitar 2024–2025, universitatea a realizat 113 mobilități Erasmus outgoing: 76 pentru studii, 31 pentru plasamente, 1 pentru predare, 2 pentru formarea cadrelor didactice și 3 pentru personal administrativ. Aceste rezultate reflectă consolidarea poziției universității în educația medicală la nivel internațional și contribuie la creșterea calității procesului educațional și de cercetare.
În rândul principalelor evenimente de factură internațională se remarcă:
- Conferința AMSE 2024 (16-20 octombrie 2024): Delegația UMF „Grigore T. Popa” din Iași a luat parte la acest eveniment dedicat tendințelor actuale în educația medicală și internaționalizării studiilor. Participarea a contribuit la consolidarea vizibilității internaționale a universității și la promovarea inițiativelor inovatoare implementate la nivel instituțional. Rectorul universității, în calitate de membru al Comitetului Executiv al AMSE, a avut un rol activ în lucrările conferinței, participând la paneluri strategice și prezentând sistemul digital de evaluare. Cu această ocazie, a fost consolidată colaborarea cu Universitatea „Aristotle” din Salonic, prin inițierea unor noi direcții de cooperare academică.
- A 14-a Conferință Româno-Iordaniană de Medicină și Farmacie și al 12-lea Congres Internațional al Absolvenților Universităților de Medicină și Farmacie din România (30 septembrie – 2 octombrie 2024) organizată de UMF „Grigore T. Popa” din Iași sub patronajul Alteței Sale Regale Prințesa Muna Al Hussein. Evenimentul, realizat în parteneriat cu Asociația Medicilor Iordanieni Absolvenți în România, a reunit experți din România și Iordania și a constituit un cadru important pentru schimbul de bune practici și dezvoltarea colaborărilor academice. Prin această manifestare cu participare internațională extinsă, universitatea și-a consolidat relațiile bilaterale și rețeaua alumni, reafirmându-și angajamentul față de cooperarea academică internațională.
- Vizita delegației Universității Naționale de Medicină Bogomolets din Kiev și acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, în perioada 3–5 noiembrie 2024. Momentul central al vizitei a fost acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Rectorului UMF Iași, Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, în semn de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea cooperării academice internaționale. Programul a inclus întâlniri oficiale și vizite în infrastructura educațională și de cercetare, contribuind la consolidarea parteneriatului bilateral și la identificarea unor noi direcții de colaborare academică și științifică.
EDUCAȚIE ȘI FORMARE DE CALITATE
Studiile universitare de licenţă și master
În anul universitar 2024–2025, UMF „Grigore T. Popa” din Iași a oferit o gamă diversificată de programe de studii de licență, organizate pe domenii și specializări, elementul de noutate fiind reprezentat de autorizarea provizorie a două programe noi: Radiologie și imagistică, în cadrul Facultății de Medicină, și Chimie medicală, în cadrul Facultății de Farmacie.
De asemenea, universitatea a oferit 11 programe de masterat, dintre care unul în limba engleză, înregistrându-se o concurență ridicată pentru programele Managementul serviciilor de sănătate în domeniul medico-farmaceutic, Nutriție și dietetică profilactică și curativă și Bioingineria reabilitării.
În cadrul UMF „Grigore T. Popa” din Iași, multilingvismul ocupă un loc fundamental; astfel, din totalul de 9357 de studenți la studii de licență, 1358 studiază în limba engleză, 1319 în limba franceză și 6680 în limba română.
În anul universitar 2024–2025, în cadrul programelor de studii universitare de masterat au fost școlarizați un număr total de 441 de studenți, înscriși în anul I și anul II de studiu.
În ceea ce privește studenții internaționali, la data de 1 ianuarie 2025, erau înscriși 2622, provenind din 73 de țări (cei mai mulți studenți provin, în ordine descrescătoare, din Franța, Maroc, Israel, Grecia și Tunisia, urmate de Belgia și Japonia).
În anul universitar 2024–2025, universitatea a continuat să sprijine studenții prin acordarea burselor de merit, de studiu și sociale, precum și prin burse destinate activității de cercetare și performanței academice. Pentru studenții internaționali s-au acordat, ca în fiecare an, 12 burse, astfel: 6 burse la Facultatea de Medicină, 4 burse la Facultatea de Medicină Dentară, 1 bursă la Facultatea de Farmacie, 1 bursă la Facultatea de Bioinginerie Medicală.
Universitatea numără 1094 de cadre didactice (151 profesori, 164 conferențiari, 308 șefi de lucrări și 471 asistenți), asigurând un mediu academic solid pentru performanță în educație și cercetare.
Doctoratele
În anul universitar 2024–2025, Școala Doctorală a UMF „Grigore T. Popa” din Iași a continuat să dezvolte calitatea formării doctorale și a cercetării științifice, prin implementarea programelor de pregătire avansată și a programelor individuale de cercetare. Activitatea a fost susținută prin alocarea de fonduri dedicate cercetării doctorale, inclusiv pentru mobilități, participări la conferințe și publicarea rezultatelor științifice, fiind decontate 83 de articole și participări la 2 manifestări științifice naționale și 19 internaționale.
La nivel instituțional, numărul studenților-doctoranzi a crescut de la 630 (01.10.2024) la 716 (01.10.2025), confirmând tendința de dezvoltare a studiilor doctorale. În anul universitar analizat au fost susținute 45 de teze de doctorat, dintre care 30 validate până la finalul perioadei de raportare. Totodată, numărul conducătorilor de doctorat a crescut de la 160 la 170, consolidând capacitatea instituțională de coordonare a cercetării.
Activitatea de cercetare a fost susținută și prin implicarea în proiecte științifice (5 proiecte internaționale de cercetare, 3 proiecte educaționale Erasmus+, 2 proiecte naționale și 2 granturi interne), precum și prin dezvoltarea colaborărilor academice, concretizate în 8 cotutele internaționale și 16 cotutele naționale.
Studiile postuniversitare
Concursul de rezidențiat s-a desfășurat în data de 16 noiembrie 2025, fiind organizat la nivel național în cele șase centre universitare. La nivel național s-au înscris 10.147 de candidați, dintre care 1.681 au optat pentru centrul universitar Iași, reprezentând aproximativ 16,6% din total, ceea ce plasează UMF Iași pe locul al doilea la nivel național în preferințele candidaților. Distribuția pe domenii evidențiază o creștere a numărului de candidați la Medicină, concomitent cu o scădere la Medicină Dentară și Farmacie. În ceea ce privește performanțele absolvenților, rata de promovare a fost de 93,28% la Medicină, 86,23% la Medicină Dentară și 83,33% la Farmacie, confirmând un nivel solid de pregătire, dar și necesitatea consolidării segmentului de excelență.
În anul universitar 2024–2025, oferta de cursuri postuniversitare și programe pentru obținerea atestatelor de studii complementare a fost diversificată și actualizată, fiind organizate 57 de cursuri, la care s-au înscris 2.291 cursanți, cu o rată de absolvire de 99,6%. Se remarcă introducerea unor programe noi de atestare și actualizarea tematicii cursurilor, în concordanță cu evoluțiile din domeniul medico-farmaceutic, precum și menținerea unui interes ridicat pentru aceste forme de formare profesională continuă.
CERCETARE AVANSATĂ
În anul 2025, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a continuat să își consolideze statutul de universitate de cercetare avansată, prin dezvoltarea infrastructurii și creșterea performanței științifice. Activitatea de cercetare a fost susținută prin atragerea de fonduri naționale și internaționale și prin extinderea participării în competiții de proiecte, fiind depuse peste 50 de propuneri în programe precum Horizon Europe, Erasmus+, COST și PN IV.
La nivelul implementării, universitatea a derulat proiecte de cercetare și dezvoltare instituțională în valoare totală de peste 1,54 miliarde lei, revenind UMF Iași fonduri de peste 382 milioane lei, în cadrul unor inițiative strategice din programe europene și naționale (PNRR, Programul Sănătate, Interreg, Digital Europe). În continuarea acestor demersuri, proiectele cu finanțare externă aflate în etapa de sustenabilitate cumulează o valoare totală de peste 238 milioane lei.
Activitatea științifică s-a reflectat și în producția academică, în perioada raportată fiind publicate peste 1.400 de lucrări științifice indexate Web of Science (879 articole și 373 review-uri), ceea ce confirmă vizibilitatea internațională a cercetării desfășurate în universitate. De asemenea, doar în anul 2025 au fost publicate 1035 de articole și review-uri în reviste cotate, cu un factor de impact cumulat de 3.326,8, dintre care 621 în quartila Q1 și 152 în quartila Q2.
În anul universitar 2024-2025, s-a acordat finanțare din veniturile proprii ale universității, pentru 210 articole științifice publicate de către cadrele didactice/cercetători/doctoranzi, în jurnale/reviste cotate ISI din categoria Q1, în valoare totală de 2.133.552,29 lei.
Resursa umană implicată în cercetare a inclus un număr crescut de tineri cercetători (61 doctoranzi, alături de masteranzi și studenți), integrați în proiecte naționale și internaționale, iar programul de granturi interne a continuat să susțină dezvoltarea cercetării prin implementarea a 27 de proiecte.
Totodată, în anul 2025, activitatea de cercetare și inovare a universității s-a materializat și prin emiterea a 5 brevete de invenție, confirmând orientarea către transfer tehnologic și aplicabilitate.
Accesul la baze de date și reviste de specialitate
În anul universitar 2024–2025, utilizatorii Bibliotecii Universitare au beneficiat de acces extins la baze de date și reviste științifice de prestigiu internațional (Web of Science, Scopus, ScienceDirect, SpringerLink, Wiley, Nature, ProQuest, Ovid), precum și la noi resurse achiziționate, precum UpToDate, Osmosis și European Pharmacopoeia. Accesul la aceste resurse s-a realizat atât din rețeaua instituțională, cât și remote, fiind înregistrate peste 1,5 milioane de accesări, ceea ce evidențiază un interes crescut pentru literatura științifică de actualitate. Totodată, prin acordurile transformative ANELiS PLUS, membrii comunității academice au beneficiat de posibilitatea publicării open access în reviste internaționale, iar utilizarea eficientă a resurselor a fost susținută prin sesiuni de instruire dedicate.
Dezvoltarea fondului documentar al bibliotecii
În ceea ce privește dotarea cu material bibliografic, în anul universitar 2024-2025, au intrat în fondul Bibliotecii U.M.F. „Grigore T. Popa” din Iași prin achiziție, donații și schimb interbibliotecar un număr de 6520 volume publicații în valoare de 437.264,90 lei, ajungându-se la sfârșitul anului universitar la un număr de 292.191 volume publicații (cărți, reviste, audio-vizuale etc.).
MANAGEMENTUL CALITĂȚII
Politica și obiectivele în domeniul calității
În prezent, în Universitate există elaborate/revizuite un număr de 150 proceduri: 6 proceduri de sistem, 30 proceduri de proces, 21 proceduri operaționale, 93 proceduri de lucru.
Rezultatele auditurilor interne sau externe
Auditul intern a fost realizat în proporție de 90%, fiind întocmite 6 rapoarte și stabilite măsuri corective, iar auditul extern nu a identificat neconformități.
În cadrul auditului extern de supraveghere, realizat prin sondaj de către organismul de certificare CERTIND SA în perioada 13 – 14 mai 2025, nu s-au constatat neconformități.
Managementul riscurilor
Ofițerii de risc au identificat, analizat și actualizat riscurile și vulnerabilitățile relevante, asigurând monitorizarea și gestionarea eficientă a acestora la nivel instituțional.
La data de 31.12.2025, pentru structurile organizatorice din Universitate existau un număr 28 registre de riscuri, în care sunt înregistrate 46 riscuri.
Procesul de revizuire a riscurilor a presupus: 38 riscuri care persistă, 4 riscuri care nu se mențin și 4 riscuri nou identificate.
Planurile de acțiune cuprind 124 măsuri pe termen mediu și lung.
RESURSE FINANCIARE
În anul 2025, veniturile totale ale UMF Iași au fost de aproximativ 378,56 mil. lei, reflectând o capacitate financiară solidă și diversificată.
Din această sumă, finanțarea de la bugetul de stat (contract instituțional și complementar) a fost de 194 mil. lei, reprezentând aproximativ 54% din totalul veniturilor. Veniturile proprii ale universității s-au ridicat la 161,53 mil. lei, având o pondere semnificativă în structura financiară.
Raportul dintre finanțarea publică și veniturile proprii evidențiază un model echilibrat, cu o dependență moderată de bugetul de stat și o capacitate ridicată de generare a resurselor proprii.
În anul 2025, plățile totale efectuate de UMF Iași au fost de 372,54 mil. lei, reflectând un nivel ridicat al activității instituționale.
Din această sumă, aproximativ 52% (193.98 mil. lei) provin din finanțarea publică (contract instituțional, complementar și fonduri asociate). Diferența este acoperită din venituri proprii și alte surse atrase, astfel încât, din totalul plăților, 161,5 mil. lei provin din venituri proprii, iar aproximativ 17 mil. lei din alte surse, inclusiv fonduri externe.
În ansamblu, execuția bugetară se încheie cu un excedent de aproximativ 6 mil. lei, indicând o gestionare eficientă a resurselor financiare.
Total venituri și cheltuieli 2025:
- Total venituri universitate anul 2025 = 378.560.166 lei
- Total cheltuieli universitate anul 2025 = 372.540.304 lei
- Rezultat patrimonial anul 2025 = excedent 6.019.862 lei
- Lichiditățile la sfârșitul anului 2025 = 536.105.583 lei
RESURSE UMANE
În anul 2025, Universitatea a realizat două sesiuni de concursuri didactice, a scos la concurs 250 posturi, reuşind să ocupe 220 posturi vacante existente în statele de funcții, conform strategiei de dezvoltare a resurselor umane, realizate la nivel de departament.
DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII EDUCAŢIONALE
Pentru perioada 2025-2030 ne-am asumat proiecte majore de investiții:
- Finalizarea lucrărilor la corpul de clădire din str. Doctor Iacob Czihac, unde va funcționa Centrul de Cercetări Fundamentale, valoarea totală de investiție fiind de 33.669.384 lei cu TVA.
- În scopul asigurării spațiilor corespunzătoare pentru actul didactic și de cercetare, Universitatea a inițiat contractarea, proiectarea și execuția lucrărilor pentru reabilitarea Policlinicii Boltă (Casa Asigurării Meseriașilor), valoarea totală de investiție fiind de 79.072.382 lei cu TVA.
- Pentru asigurarea facilităților studențești optime, UMF și-a propus și finanțează din surse proprii obiectivul de investiții Construire cantină și spații de recreere în bibliotecă virtuală, cu o valoare totală de investiție de 64.962.845 lei cu TVA.
- Reabilitarea, consolidarea şi amenajarea de spații în Căminul 1 Mai A, proiect finanțat din surse proprii, valoarea totală a investiției fiind de 53.633.060 lei cu TVA.
- Pentru asigurarea unui spațiu propice desfășurării activităților administrative, în locația din str. Sărărie 14 (fosta sală de sport) se implementează proiectul „Consolidare și refuncționalizare (modificări fațade și recompartimentări corp C1) din Sală de sport Bagdazar în spații administrative” cu o valoare totală de investiție de 24.136.998,92 lei cu TVA.
- Construirea unei Baze Sportive pe terenurile din zona Căminelor 1 Mai din Str. Sărărie 220, respectiv Construire sală de sport, amenajare parc urban și pădure urbană; în acest sens, suntem în stadiul obținerii PUZ, urmând ca etapele viitoare (SF, proiectare și execuție) să ducă la obținerea unor spații adecvate pentru activitatea departamentului de educație fizică și pentru timpul liber al studenților. Valoarea de investiție este de cca.38.250.000,00 lei cu TVA.
- Consolidarea imobilului monument istoric „Casa de oaspeți Buțureanu” cu destinaţia Fundaţia Alumni „Vladimir Buţureanu” și o valoare de investiție de 7.525.030,25 lei cu TVA.
- Refacerea şi amenajarea Institutului de Anatomie – 23.250.000 lei cu TVA.
- Derularea lucrărilor de reabilitare a Căminului de medici C10, cu o valoare de investiție de 35.068.413,00 lei cu TVA.
- Consolidare, reabilitare și modernizare Corp Farmacie – 25.000.000 lei cu TVA.
- Consolidare, reabilitare și modernizare Biblioteca „Grigore T.Popa” Iași – 5.000.000 lei cu TVA.
- Continuarea dotării cu echipamente a Centrului de Simulare.
- Continuarea dotării Clinicii de Stomatologie Infantilă.
- Mobilarea și dotarea spațiilor de învățământ din spitale (amfiteatre, săli de lucrări practice, vestiare, ș.a.).
- Modernizarea centralei termice la Centrul de Limbi Moderne (str. Săulescu, nr. 4) – cu o valoare de investiție de 68.821,21 lei cu TVA.
- Reparația fațadelor la Corp Academie.
- Proiectare și execuție Lift Corp Principal – lucrare finalizată și recepționată în data de 05.02.2026, cu o valoare totală de investiție de 1.062.270,70 lei cu TVA.
Anul 2025
- În perioada 2020–2025, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a parcurs o etapă de dezvoltare patrimonială remarcabilă, fiind marcată la debut de darea în exploatare a Centrului de Simulare „Prof. univ. dr. Cristian Dragomir” din al doilea semestru al anului universitar 2020-2021, unitate organizatorică pentru care au fost depuse eforturi investiționale susținute, inclusiv prin proiectul de digitalizare finanțat prin PNRR. Aceste investiții sunt programate a fi continuate și în etapele ulterioare, menite să asigure standardele de învățare la cote optime, în pas cu tehnologiile și timpurile actuale.
- Etapa 2025-2028 este marcată la debut de darea în exploatare a Clinicii de Stomatologie Infantilă „Mircea Rusu” din al doilea semestru al anului universitar 2024-2025, unitate organizatorică pentru care eforturile investiționale nu s-au oprit doar la cele privind consolidarea și reabilitarea imobilului, ci au avut în vedere și dotarea corespunzătoare a spațiului pentru asigurarea condițiilor optime pentru învățământul medical. Sunt programate a fi continuate investiții și în etapele ulterioare, menite să asigure standardele actuale de învățare, în acest scop fiind în derulare proiectul „Consolidare, reabilitare și modernizare construcție identificată cu Nc 150338-C1-„Casa Asigurării Meseriașilor-Policlinica Stomatologică”.
- De asemenea, anul 2025 a însemnat finalizarea lucrărilor de amenajări interioare, refacere fațade, dotări la Căminul de medici C9, lucrări care au permis relocarea rezidenților din Căminul C10 și deschiderea frontului de lucru pentru 2026 a Căminului C10. În acest moment este inițiată procedura de achiziție a lucrărilor.
- Componentă pilon a Planului Strategic actual, Universitatea vizează asigurarea infrastructurii pentru Centrul de Cercetări Fundamentale, astfel că 2024 a fost momentul reper în care au început efectiv lucrările, urmând a fi finalizate în cursul anului 2026.
- Pentru asigurarea facilităților pentru studenți urmărim crearea de noi spații necesare unei cantine studențești în str. Universității 16 și organizarea unor spații generoase destinate unei biblioteci virtuale (spații special amenajate), la momentul 2025 fiind încheiat contractul ce are ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor. Investiția vizată este estimată a fi în valoare de cca 65 milioane lei și urmează a se derula pe parcursul a cca 36 luni. La momentul întocmirii raportului, documentația pentru emiterea autorizației de construire a fost înaintată către Primăria Iași – Direcția Urbanism.
- În ceea ce privește spațiile alocate disciplinei de educație fizică, pentru asigurarea unitară a condițiilor optime, ne-am propus edificarea unei noi săli de sport, fiind înaintate demersurile pentru construirea uneia noi în spațiul din Str. Sărărie 220, în acest scop fiind în derulare serviciile de realizare a documentației PUZ.
- În vederea pregătirii investițiilor în imobilele căminelor „C10” și „1Mai A” am finalizat partea de proiectare și avizare a acestora, urmând ca anul 2026 să reprezinte debutul execuției lucrărilor la aceste obiective.
- Modernizarea centralei termice la Centrul de Limbi Moderne, cu o valoare de investiție de 68.821,21 lei cu TVA și Proiectarea și execuția Liftului în Corp Principal – lucrare finalizată și recepționată în data de 05.02.2026, cu o valoare totală de investiție de 1.062.270,70 lei cu TVA sunt încă 2 componente ale procesului investițional pe care îl susținem pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a activităților specifice.
- Ca parte a procesului investițional, în anul 2025 am realizat dotări de cca 8,5 milioane lei din care cca 6 milioane au fost din fonduri externe nerambursabile sau PNRR.
Proiectele de investiții enunțate mai sus sunt investiții sustenabile care contribuie la atingerea dezideratului asumat de Universitate: excelența.
Implementarea planului de investiţii va susţine dezvoltarea infrastructurii didactice şi academice a UMF Iaşi şi va asigura alinierea la cerinţele învăţământului european.
Valoarea estimată pentru dezvoltarea patrimonială în perioada previzionată pentru a susţine dezvoltarea infrastructurii UMF Iaşi este de aproximativ 155.550.000 euro.