Cea mai avansată inimă artificială a fost dezvoltată la UMF Iași
Echipa Mavis Artificial Heart, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a primit „Premiul pentru cea mai avansată inimă artificială”, în marea finală a competiției – „Heart Hackaton” (prima competiție studențească mondială pentru realizarea unei inimi artificiale), care a avut loc pe data de 29 octombrie, la Dallas.
„În urma evenimentului, am reușit să stabilim conexiuni cu numeroși profesioniști și instituții de renume, care se dovedesc a fi de o importanță crucială pentru dezvoltarea continuă a prototipului nostru. Suntem dedicați inovației și cercetării pentru a revoluționa domeniul medicinei cardiovasculare, fapt prin care ne-am făcut remarcați în această călătorie și care ne-a adus un sponsor valoros și anume Caensus Gmbh, ce ne va ajuta să ne continuăm drumul de dezvoltare a produsului nostru. Ținem să mulțumim Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS care ne-a susținut pe tot parcursul proiectului și Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» Iași care ne-a asigurat toate condițiile de deplasare si participare la Conferința Societății Internaționale pentru Suport Mecanic Circulator din Dallas și care ne-a oferit posibilitatea să facem cunoscută munca noastră în rândul celor mai mari experți la nivel mondial.”, au transmis membrii echipei.
„Echipa MAVIS întrunește calitățile pe care îmi doresc să le aibă toți studenții Universității noastre: inteligență, curiozitate, tenacitate și interes crescut pentru cercetare, pentru inovație. Îi felicit pentru acest premiu – un rezultat pe măsura efortului lor, în numele întregii comunități academice a UMF Iași”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.