Conferințele „Grigore T. Popa”: „Hipnoza, între mit și adevăr științific”

nov. 9, 2022 | @ Academic | 0 comentarii

Unul dintre cei mai cunocuți psihologi din România, prof. univ. dr. Ion Dafinoiu, va conferenția despre hipnoză la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Evenimentul va avea loc joi, 17 noiembrie 2022, de la ora 14.00, în Aula „George Emil Palade”.

„Mă bucur că domnul profesor Dafinoiu, reputat psihoterapeut și unu dintre cei mai mari specialiști în domeniul hipnozei din România, a acceptat invitația noastră de a susține o prezentare în cadrul Conferințelor «Grigore T. Popa…». Sunt convins că atât subiectul conferinței, cât și notorietatea invitatului nostru, vor capta interesul publicului”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

Deși plină de mister și evocând resurse psihologice excepționale, hipnoza face parte din viața noastră de zi cu zi. Omul este singura ființă hipnozabilă deoarece este singura ființă care poate confunda ficțiunea cu realitatea. Prof. univ. dr. Ion Dafinoiu, care este președinte al Asociației Române de Hipnoză Clinică, Relaxare si Terapie Ericksoniană, va prezenta câteva dintre miturile hipnozei, cercetări științifice recente, precum și câteva utilizări ale hipnozei în medicină și psihoterapie.

Despre prof.univ. dr. Ion Dafinoiu

Management academic și afilieri profesionale

  • Decan al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2008 – 2016); 
  • Director al Școlii doctorale (2008-2016);
  • Presedinte al Colegiului Psihologilor din România (2017-2022);
  • Președinte al Asociației Române de Hipnoză Clinică, Relaxare si Terapie Ericksoniană;

Activitate didactică: cursuri de licență (Psihodiagnostic clinic, Introducere în psihoterapie), master (Hipnoză clinică și psihoterapie Ericksoniană, Psihoterapie. Orientări şi tendinţe actuale) și în cadrul masterului european desfășurat la mai multe universități europene din Porto, Karlstadt, Magdeburg ( Research Methods in the Social Sciences).

Activitate stiintifică

Invitat la numeroase manifestări știintifice naționale si internaționale, coordonator al mai multor proiecte de cercetare-dezvoltare; a publicat mai multe cărți și studii în edituri și reviste de prestigiu din țară și străinătate. Mentionăm câteva dintre volumele de referință publicate în calitate de autor – „Sugestie și hipnoză” (1996),  Elemente de psihoterapie integrativă” (2000),  „Personalitatea. Metode de abordare clinică” (2002) – sau coautor – „Hipnoza clinică. Tehnici de inducție. Strategii terapeutice” (2003), „Research Methods in the Social Sciences” (2003); „Psihoterapii scurte. Strategii, metode si tehnici” (2005),  „Anorexia nervoasă” (2012), „Bulimia nervoasă” (2016).