U.M.F. Iași inaugurează Centrul Cultural „I.I. Mironescu”

apr. 4, 2022 | @ Presa | 0 comentarii

Joi, 7 aprilie 2022, începând cu ora 18.00, va fi inaugurat Centrul Cultural „I.I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (str.Săulescu nr. 4), un proiect unic în peisajul academic din România. La eveniment vor participa conducerea și membrii comunității academice ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, reprezentanți ai autorităților județene și locale din Iași, Neamț și Tazlău, reprezentanți ai instituțiilor culturale și media partenere. După deschiderea oficială, vor avea două reprezentații ale spectacolului non-verbal – „Stația clovnilor”, pus în scenă de Teatrul Luceafărul: una pentru invitați, de la ora 19.30, iar cealaltă, de la ora 21.00, pentru studenții UMF-iști.

 „Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași a făcut eforturi considerabile, în ultimii ani, pentru a-și  îmbogăți dimensiunea sa culturală. Începând din anul 2017 în cadrul universității noastre s-a constituit Muzeul UMF Iași, s-au înființat și funcționează cu succes Conferințele «Grigore T. Popa» și Prelegerile UMF Iași; s- au publicat numeroase albume, reviste și cărți din domeniul cultural și iatroistoric – care au fost remarcate de public și au câștigat premii semnificative la târgurile de carte naționale; a fost încurajată activitatea Clubului de literatură și arte «V. Voiculescu»; numeroși studenți și artiști tineri au expus lucrări de artă plastică în galeria Muzeului de Istorie a medicinei; evenimentele culturale ale universității au fost amplu și frecvent ilustrate de presa scrisă și de televiziunile locale și naționale. De aceea ideea înființării unui centru cultural s-a conturat firesc, într-o simbioză perfectă cu spiritul deschis pentru artă, cultură și multiculturalism al comunității academice UMF-iste. Centrul cultural al I.I. Mironescu își propune susţinerea moștenirii și diversităţii culturale, prin implicare proactivă a studenţilor și cadrelor didactice în viaţa culturală și recunoașterea valorilor patrimoniale și sporirea gradului de acces și de participare a comunităţii academice la cultură, dar și susţinerea creaţiei artistice contemporane a studenţilor și cadrelor didactice din cadrul universităţii și crearea de parteneriate cu universităţi și instituţii de cultură,”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași. 

Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași este, prin tradiție,precum și în contemporaneitate, o universitate-tezaur. Pornind de la clădirea primei Universități a României, în care personalități emblematice ale istoriei, culturii și științei românești au oficiat, ajungând la multitudinea de evenimente actuale, se poate lesne observa centralitatea culturii în universitatea noastră, protejarea și promovarea diversității de expresii culturale. Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași a confirmat de-a lungul existenței sale că dimensiunea culturală nu este o una secundară în formarea studenților și în interiorul comunității academice, ci reprezintă o parte semnificativă în cadrul strategiei sale de dezvoltare. Această viziune dovedește importanța, centralitatea culturii în arhitectura instituțional-umană a universității și recunoaște astfel locul de drept pe care cultura trebuie să îl ocupe alături de educație, sănătate și mediu în orice strategie integrată de dezvoltare.

Domnul Rector, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, a înțeles că activitățile culturale ale universității au nevoie de o structură mai generoasă, care s-a materializat și pe care mă bucur să o inaugurăm: Centru Cultural «I.I. Mironescu», care va activa în clădirea din str. Săulescu nr. 4. Profesorul de dermatologie, medicul, filantropul și scriitorul I.I. Mironescu (1883-1939), figură emblematică a științei și culturii românești interbelice, păstorește spiritual această nouă și importantă structură a universității, unică în cadrul unei instituții de învățământ superior medical-universitar din această zonă a Europei, cel puțin.

Sunt bucuros că inaugurarea Centrului Cultural «I.I. Mironescu» are loc în Anul «Grigore. T. Popa», știut fiind că între cei doi mari universitari și scriitori români, adevărați eroi ai esteticului, a existat o adâncă prietenie.

Înființarea acestui Centru vorbește despre fuziunea rodnică între artă și știință, despre sănătate spirituală și vibrație umanistă, și pledează pentru dezvoltarea întru existența dialogală.”, a punctat și dr. Richard Constantinescu, directorul Centrului Cultural „I.I. Mironescu”.

Invitație la spectacol

Deschiderea oficială a Centrului Cultural „I.I. Mironescu” este urmată de o invitație la teatru. Împreună cu Teatrul pentru copii și tineret „Luceafărul” din Iași, UMF Iași organizează două reprezentații ale spectacolului non-verbal – Stația clovnilor. Pentru a evita aglomerația, primul spectacol, de la ora 19.30, este dedicat invitaților, iar la spectacolul de la ora 21.00 sunt așteptați studenții. Spectacolul este non-verbal, prin urmare studenții de la liniile de predare în engleză și franceză nu vor avea „barieră” de limbă.

Stația clovnilor e un spectacol nonverbal care îndeamnă la ludic și la visare, care profilează capacitatea artei teatrale de a plimba prin registre diverse, de la liric la dramatic și comic, în modalități catarctice. Echipa de realizatori e foarte tânără, iar prospețimea ideilor se vede în spațiul de joc. Stația clovnilor e despre viață și despre variatele călătorii reale și imaginare pe care le facem în decursul ei. La finalul reprezentației ne dăm seama că cele mai importante sunt traseele încărcate de emoționalitate, preferabil una luminoasă. E o creație perfectă pentru deschiderea unui Centru Cultural!”, a declarat Oltița Cîntec, teatrolog, director artistic al Teatrului pentru copii și tineret „Luceafărul” din Iași.

Spectacolul non-verbal „Stația clovnilor”

Mansarda Centrului Cultural „I.I. Mironescu”

Ora 19.30 și 21.00
Distribuție: Ionela Arvinte, George Cocoș, Ioana Corban, Cătălin Cucu, Claudiu Gălățeanu, Cristian Gheorghiu, Alexandru Iurașcu, Gabriel Lazăr, Dragoș Maftei, Liliana Mavriș Vârlan, Carmen Mihalache, Raluca Pintilie, Paul Sobolevschi, Mariana Teleman, Beatrice Volbea, Elena Zmuncilă
Regia: Ana Crăciun Lambru
Concept costume și păpuși: Alexandra Budianu
Concept decor: Elena Iorga
Muzica: Diana Roman

„Stația clovnilor e un spectacol pe care o să vrei să-l vezi din nou și din nou. Te vei îndrăgosti de un personaj sau de toate deopotrivă. Vei râde de bătrânelul ce pierde trenul și vei căpăta alături de el o poftă nebună de joacă și de visare insuflate de clovnii ce apar din toate părțile când timpul se oprește în loc. Stația clovnilor îți va pune inima la locul ei și îți va purta mintea departe, într-o lume în care totul e mai frumos atunci când îmbrățișezi copilul din tine!” (Ana Crăciun Lambru)

 

Expoziții deschise în această perioadă în clădirea Centrului Cultural „I.I. Mironescu”

  • Expoziție foto-documentară și de carte – I.I. Mironescu: dr. Richard Constantinescu & Carmen Voroneanu (Muzeul Centrului Cultural „I.I. Mironescu”)
  • Expoziție de fotografii colorizate. Expune Daniel-David Grigorciuc – artist vizual (Holul central al Centrului Cultural „I.I. Mironescu”)
  • Expoziție de sculptură. Expune Ana Maria Negară, sculptor (Holul central al Centrului Cultural „I.I. Mironescu”)
  • Expoziție de pictură „Art therapy”. Expun studenți și absolvenți ai specializării Pictură de la Facultatea de Arte Vizuale și Design – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Coordonatori proiect: conf. univ. dr. Cristian Ungureanu, asist. dr. Cristian Alexii, lab. dr. George Cernat. (Galeria de artă a Centrului Cultural „I.I. Mironescu”)

Parteneri: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” din Piatra Neamț, Teatrul pentru copii și tineret „Luceafărul” din Iași, Primăria Tazlău (jud. Neamț), revista „Viața Medicală”.

Cine este I.I.Mironescu?

I.I. Mironescu, așa cum a semnat ca autor și scriitor, este pseudonimul profesorului și medicului Eugen I. Mironescu; n. 13 iunie 1883 – d. 22 iulie 1939. A urmat medicina la Berlin; a fost șeful Clinicii de Dermatologie și profesor al Facultăţii de Medicină din Iași; a publicat lucrări știinţifice valoroase; a susţinut numeroase conferinţe de popularizare în ţară; a condus o staţiune balneară și a construit un sanatoriu din bani proprii; a iniţiat o publicaţie medicală; a înfiinţat un serviciu de tratament antiparazitar și un cabinet pentru tratamentul cu băi terapeutice și medicaţie gratuită; i-a susţinut pe studenţii mediciniști; a fost un educator medical apreciat – a susţinut numeroase conferinţe publice despre igiena familiei și profilaxia maladiilor venerice; a dus o intensă campanie antivenerică, scriind și tipărind numeroase broșuri cu explicaţii și sfaturi pentru populaţie.

I.I. Mironescu a fost medic pe frontul Războiului Balcanic; s-a implicat în stăvilirea unor epidemii în Marele Război – pentru activitatea sa fiind ulterior decorat cu înalte distincţii ala Statului român și francez.

S-a format ca scriitor în redacţia revistei Viaţa românească, sub îndrumarea lui Garabet Ibrăileanu, și a abordat în principal schiţa și nuvela. A publicat numeroase texte în revista Însemnări ieșene și a transpus scenic, cu succes, fragmente din „Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă, în piesa „Catiheţii de la Humulești” (1938).