UMF Iași, gazda conferinței „Vaccinare și testare pentru învățare!”
Vaccinarea este singura cale de a ne întoarce la o viață normală, este concluzia conferinței „Vaccinare și testare pentru învățare!” care a avut loc marți, 27 aprilie, de la ora 8.30, în Aula George Emil Palade a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Evenimentul face parte dintr-o amplă campanie de informare și conștientizare, inițiată de Ministerul Educației și desfășurată în toate județele țării.
Conferința, organizată la Iași de către Universitatea de de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din iași, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, s-a desfășurat în format mixt, cu participare fizică, dar și cu numeroase intervenții online și a fost moderată de prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, Inspector Şcolar General, I.S.J. Iaşi.
Obiectivul principal al campaniei, de a convinge toți actorii din sistemul de învățământ – părinți, elevi, cadre didactice – că vaccinarea este cea mai bună soluție pentru revenirea la normalitate, a fost detaliat de prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Este esențială revenirea la școală cu prezență fizică pentru că pierderile au fost foarte mari în orice sistem de educație – nu doar cel românesc. Recuperarea se poate face doar cu întoarcere la școală cu prezență fizică, iar acest lucru este posibil în funcție de mai mulți parametri, între care vaccinarea, singura care poate să pună capăt acestei crize sanitare. Toate celelalte măsuri, precum purtarea măștii, păstrarea distanței adecvate, respectarea măsurilor de igienă și chiar testarea, sunt foarte importante, ne ajută să ținem sub control evoluția pandemiei, dar nu ne ajută să punem punct crizei sanitare”. „Vaccinarea este și trebuie să rămână un act voluntar, dar decizia corectă poate fi luată când deținem infiomația corectă, când suntem capabili să punem balanță raportul risc/beneficiu. Astfel de întâlniri cu profesioniti au menirea să răspundă acestei întrebări, să explice încă o dată că nu exist o situație cu risc 0, doar cu beneficii, important este să putem aprecia raportul risc/beneficii, să înțelegem că decizia fiecăruia dintre noi ajută la finalizarea unei perioade de criză pe care nimeni nu și-o dorește”, a mai subliniat, în intervenția online, ministrul Educației.
În alocuțiunea sa, amfitrionul evenimentului, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, a punctat implicarea totală a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași în gestionarea crizei sanitare, dând ca exemplu deschiderea, încă de anul trecut, a laboratorului de testare Real Time PCR în cadrul CEMEX, dar și a centrului de vaccinare din cadrul UMF Iași, în urmă cu două luni. Domnia sa a făcut și un anunț în premieră – realizarea unui maraton al vaccinării pentru ieșeni, după modelul UMF Timișoara: „Și UMF Iași va desfășura acest tip de acțiune, în perioada 14-16 mai, maraton care se va adresa tutror ieșenilor. Nu ne propunem să atingem un target, dar dorim să venim încă o dată în sprijinul comunității locale”. Potrivit rectorului UMF Iași, atât UMF Cluj, cât și UMF Tîrgu Mureș și-au manifestat dorința de a organiza un astfel de maraton la nivel local.
Prof. dr. Genoveva Farcaș a subliniat, de asemenea, importanța unui astfel de eveniment la care participă specialiști din domeniul sănătății, al cărui scop este de a determina un număr cât mai mare de angajați să opteze pentru vaccinarea voluntară, dar și pentru „sensibilizarea părinților, să-și dea acceptul pentru testarea elevilor, astfel încât să reducem riscurilor de îmbolnăvire și revenirea la normalitate – în clase”, în condițiile în care, la nivelul județului Iași, doar 41% dintre cadrele didactice din învățământul peuniversitar s-au vaccinat până în acest moment.
Aceeași idee, a vaccinării ca soluție optima pentru a ieși din criza sanitară s-a regăsit și în discursurile domnului Zoltan Kallos, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, a domnului Marian Grigoraș. prefectul judeţului Iaşi, a domnului Marius-Sorin Dangă, vicepreședintele Consiliului Județean Iași, dar și a director executiv al Direcției de Sănătate Publică din Iași, domnul Vasile Cepoi.
O parte importantă a conferinței a fost reprezentată de prezentările specialiștilor de la UMF Iași. Astfel, prof. univ. dr. Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie a expus „Vaccinarea – o șansă pentru revenirea la normalitate”, prof. univ. dr. Luminița Smaranda Iancu, prorector al Universității de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa” din Iași și directorul Centrului Regional de Sănătate Publică Iași a răspuns la câteva întrebări esențiale: „De ce, cum și când ne testăm pentru diagnosticul COVID-19 ?”, iar prof. univ. dr. Cătălina Mihaela LUCA, medic primar boli infecțioase, a prezentat, din perspectiva clinicianului, „Consecințele infecției SARS-CoV2 la copil și la adult”.
Despre impactul psihologic și socio-emoțional al pandemiei au vorbit prof. Anca Hardulea, coordonator al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Iaşi, precum și Ioana Monica Ciolan, psiholog în cadrul Serviciului de Orientare și Consiliere Profesională al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
În ultima parte a conferinței, au intervenit preşedinţii sindicatelor reprezentative din Iaşi, reprezentanta studenților în CA al UMF Iași, reprezentanți ai părinților, dar și doamna Ioana Atasiei, președinte „Salvați Copiii”, Filiala Iași.
Urmăriți întreaga conferință AICI