Ultima martoră a unei lumi dispărute – In memoriam Marilena DʼAlbon

Astăzi, comunitatea noastră academică își pleacă fruntea în semn de reculegere: a trecut la cele veșnice doamna Marilena DʼAlbon, fiica marelui savant și profesor Grigore T. Popa.

Am întâlnit-o pentru prima oară în anul 2005, în apartamentul său din Piața Unirii. Mi-a scris câteva gânduri pe o carte – același gest pe care, cu puțină vreme înainte, îl făcuse și fratele ei, Grigorel, la București. De atunci, ne-am mai revăzut de câteva ori, iar fiecare întâlnire era o bucurie. Viața a făcut să fim și vecini, locuind în același bloc: dânsa la un etaj, eu două etaje mai sus. Îmi pregătea șendvișuri și, cu o blândețe aparte, îmi povestea despre copilăria ei și despre tatăl său, profesorul Grigore T. Popa. În apartamentul său păstra portretul părintelui și câteva dintre cărțile lui, iar orele petrecute la povești alături de ea aveau darul de a readuce la viață o lume dispărută.

Îmi spunea despre serile din casa familiei din Păcurari, când ea și frații săi ascultau, de după ușă, discuțiile părinților – Florica și Grigore T. Popa – cu marii profesori ai Universității ieșene, cu scriitori și cărturari ai timpului. Își amintea de Sadoveanu, de verile petrecute la Slănic Moldova, de întâlnirile tatălui său cu George Topîrceanu, dar și de sensibilitatea acestuia, care, în drum spre Însemnări ieșene, se cutremura trecând prin Institutul de Anatomie, știind că în sălile de la subsol se aflau cadavre umane.

Îmi propun, într-un viitor apropiat, să evoc mai amplu figura doamnei Marilena DʼAlbon. Nu doar pentru că era fiica unui ilustru savant și ultima martoră directă a acelei lumi, ci și pentru forța și demnitatea cu care a traversat anii tulburi ai instaurării regimului comunist.

Astăzi, însă, e momentul tăcerii și al respectului. Dumnezeu să o odihnească în pace.

Dr. Richard Constantinescu