Prof. univ. dr. Mircea Beuran, Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași

iun. 24, 2025 | @ Academic | 0 comentarii

Vineri, 20 iunie 2025, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași i-a conferit profesorului universitar doctor Mircea Beuran titlul de Doctor Honoris Causa, în cadrul unei ședințe solemne a Senatului universitar, desfășurate în Sala Senat a instituției.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența conducerii universității, a membrilor Senatului, a cadrelor didactice, studenților și a invitaților din mediul medical și academic. Ceremonia a marcat recunoașterea oficială a contribuției substanțiale pe care profesorul Beuran a avut-o în dezvoltarea chirurgiei generale, a educației medicale și a cercetării științifice în România.

Laudatio-ul a fost susținut de prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, care a prezentat un portret profesional amplu al celui onorat. „Domnul profesor Mircea Beuran are acele calități academice care caracterizează un formator de școală, demonstrând spirit de exigență și autoexigență. Consider că formația profesională solidă, deplina maturitate științifică și spiritul novator, calitățile manageriale deosebite, dorința de a crea punți interumane și spiritul patriotic justifică acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității noastre”, a afirmat rectorul.

În cadrul ceremoniei, prof. univ. dr. Mircea Beuran a susținut prelegerea „Viitorul chirurgiei”, în care a abordat direcțiile moderne de evoluție ale specialității, cu accent pe dezvoltarea chirurgiei robotice, aplicarea inteligenței artificiale și provocările etice și profesionale generate de noile tehnologii.

Prof. univ. dr. Mircea Beuran este una dintre cele mai cunoscute și respectate personalități medicale din România. Absolvent al Facultății de Medicină din București, și-a dedicat cariera chirurgiei de urgență, activității universitare și cercetării. A deținut funcții de conducere în universități, spitale și instituții publice, fiind ministru al Sănătății, director de spital, șef de catedră, conducător de doctorat și președinte al Academiei de Științe Medicale.

Cu o activitate științifică bogată, concretizată în peste 180 de lucrări indexate ISI, 19 cărți și monografii, și participări la peste 100 de congrese internaționale, profesorul Beuran a avut o contribuție importantă în formarea unor generații de medici chirurgi în România și în Republica Moldova.

Titlul de Doctor Honoris Causa al UMF Iași se adaugă unei liste extinse de distincții academice și onorifice naționale și internaționale, acordate în semn de recunoaștere a activității și angajamentului său profesional.