Nobel pentru Nobel: Profesorul Martin Chalfie, invitat de onoare la Zilele UMF Iași
Cu ocazia împlinirii a 145 de ani de excelență în învățământul medical superior și a celebrării a 50 de ani de când românul George Emil Palade a primit cea mai înaltă confirmare a rezultatelor cercetărilor sale: premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași va fi gazda unui invitat special: profesorul Martin Lee Chalfie – câștigător al premiului Nobel pentru chimie. Laureatul Nobel va participa luni, 9 decembrie, în Aula „Alexandru Tzaicu” a Centrului de Simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir”, la simpozionul științific intitulat „Semicentenarul Nobelului românesc – 50 de ani de la conferirea Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină profesorului George Emil Palade”, unde va ține prelegerea intitulată „The Continuing Need for Useless Knowledge”.
„Este o mare onoare pentru întreaga noastră comunitate academică să îl avem alături, cu ocazia celebrării a 145 de ani de la înființarea universității noastre, pe distinsul profesor Martin Chalfie, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie. Prezența sa, într-un an în care marcăm și semicentenarul premiului Nobel acordat lui George Emil Palade, unul dintre cei mai străluciți savanți ai medicinei moderne, subliniază valorile care ne ghidează: excelența, inovația și deschiderea către știința globală.”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Profesorul Martin Lee Chalfie este un neurobiolog cunoscut pentru contribuțiile sale remarcabile în biologia moleculară și pentru dezvoltarea utilizării proteinei fluorescente verzi (GFP) ca marker genetic, o tehnologie revoluționară pentru studiul proceselor biologice.
Profesorul Martin Lee Chalfie s-a născut pe 15 ianuarie 1947, în Chicago, Illinois, și a studiat la Universitatea Harvard, unde și-a obținut diploma de licență în biochimie. Este profesor la Universitatea Columbia, unde a condus cercetări inovatoare asupra expresiei genelor și dezvoltării celulare.
În 2004, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe din Statele Unite ale Americii.
În 2008, a primit Premiul Nobel pentru Chimie, alături de Osamu Shimomura și Roger Y. Tsien.
În 2015, a semnat Declarația de la Mainau privind schimbările climatice, alături de alți 75 de laureați Nobel, declarație care a fost înmânată președintelui Republicii Franceze de atunci, François Hollande, în cadrul summitului COP21 privind schimbările climatice, desfășurat la Paris.
A publicat peste 100 de articole, dintre care cel puțin 25 au peste 100 de citări fiecare. Studiul său, „Green fluorescent protein as a marker for gene expression”, se numără printre cele mai citate 20 de lucrări din domeniul Biologiei Moleculare și Geneticii.