Lansări de carte la Zilele UMF Iași – O celebrare a excelenței academice și a inovației editoriale

dec. 11, 2025 | @ Academic | 0 comentarii

Vineri, 12 decembrie 2025, în cadrul Zilelor UMF Iași – 146 de ani de excelență în educația medicală, Aula „George Emil Palade” găzduiește, de la ora 9:00, un amplu eveniment dedicat lansărilor de carte, reunind peste 20 de volume apărute în principal la Editura „Gr. T. Popa” a Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Programul aduce în prim-plan lucrări recente din domenii precum medicină, farmacie, stomatologie, biochimie, neuroștiințe, istorie cultural-medicală și discipline fundamentale, oferind publicului ocazia de a dialoga direct cu autorii.

Evenimentul continuă tradiția UMF Iași de a promova creația științifică, reflectând activitatea intensă a cadrelor universitare și colaborările interdisciplinare care generează lucrări de referință în mediul academic medical.

Programul lansărilor de carte

  1. La taifas cu tânărul cardiolog…
    Ediția a III-a     
    Sub redacția: Cristian Stătescu, Radu Andy Sascău
    Prezintă: prof. univ. dr. Cristian Stătescu 
  1. Néphrologie
    Autori: Adrian Covic, Laura Florea, Mugurel Apetrii
    Prezintă: conf. univ. dr. Mugurel Apetrii 
  1. Fiziopatologie specială
    Coordonator: Manuela Ciocoiu
    Prezintă: prof. univ. dr. Manuela Ciocoiu 
  1. Gastroenterologie și nutriție pediatrică aplicată: cazuri clinice comentate
    Sub redacția: Laura Mihaela Trandafir, Laura Iulia Bozomitu, Gabriela Ghica, Nicoleta Gimiga, Gabriela Păduraru, Oana Roșca, Lia Spoială, Ioana Vasiliu
    Prezintă: prof.univ. dr. Laura Mihaela Trandafir 
  1. Boli infecțioase. Note de curs pentru asistenți medicali generaliști
    Editori: Egidia Gabriela Miftode, Mihaela Cătălina Luca, Carmen Doina Manciuc, Andrei Vâță, Daniela Anicuța Leca, Mihnea Eudoxiu Hurmuzache
    Prezintă: prof. univ. dr. Egidia Gabriela Miftode 
  1. Biologie celulară – Note de curs pentru asistenți medicali
    Sub redacția Walther Bild, Autori: Doinița Temelie-Olinici, Laura Stoica, Monica Neamțu
    Prezintă: prof. univ. dr. Walther Bild 
  1. Biofizică: ghid de lucrări practice. Pentru studenții anului I, Facultatea de Medicină, specializarea AMG
    Coordonator: Cipriana Ștefănescu, Autori: Cipriana Ștefănescu, Sorin Dan Miron, Ion Hurjui, Irena Cristina Greierosu, Alexandru Grațian Naum, Vlad Ghizdovăț, Bogdan Oprișan, Cati-Raluca Stolniceanu, Wael Jalloul, Alexandra-Iuliana Ungureanu
    Biofizică: ghid de lucrări practice. Pentru studenții anului I, Facultatea de Medicină, specializarea ND
    Coordonator: Cipriana Ștefănescu, Autori: Cipriana Ștefănescu, Sorin Dan Miron, Ion Hurjui, Irena Cristina Greierosu, Alexandru Grațian Naum, Vlad Ghizdovăț, Bogdan Oprișan, Cati-Raluca Stolniceanu, Wael Jalloul, Alexandra-Iuliana Ungureanu
    Prezintă: prof. univ. dr. Cipriana Ștefănescu 
  1. Examen neurologique – L`Apprentissage pratique de l`examen clinique
    Autori: Victor-Alexandru Constantinescu, Dan-Iulian Cuciureanu, Bogdan-Emilian Ignat, Cătălina-Elena Bistriceanu, Diana-Laura Blăjuță
    Prezintă: sef lucr. dr. Victor-Alexandru Constantinescu 
  1. Puericultură: Suport de lucrări practice pentru studenții Facultății de Medicină
    Autor: Oana-Raluca Temneanu
    Prezintă: sef lucr. dr. Oana-Raluca Temneanu 
  1. Compendium de chirurgie genéralé – Anatomie et pathologie chirurgicale – Vol. 1
    Coordonateur: Sergiu Timofeiov, Auteurs: Radu-Florin Popa, Lucian Ambrosie, Andi Iordache, Daniela Jardan, Alin-Constantin Pinzariu, Petru Radu Soroceanu,  Sergiu Timofeiov-Tudose, Vlad-Ionut Vlasceanu, Laurianne-Lise Baudart, Houriaya Elberhili, Emna-Rolande J. Mahjoub, Cyril-Zine J. Mahjoub, Charlotte-Lydia Storione, Mehdi Laghrari-Zoukari
    Compendium de chirurgie genéralé – Anatomie et pathologie chirurgicale – Vol. 2
    Coordonateur: Sergiu Timofeiov, Auteurs: Radu-Florin Popa, Lucian Ambrosie, Andi Iordache, Daniela Jardan, Alin-Constantin Pinzariu, Petru Radu Soroceanu,  Sergiu Timofeiov-Tudose, Vlad-Ionut Vlasceanu, Laurianne-Lise Baudart, Houriaya Elberhili, Emna-Rolande J. Mahjoub, Cyril-Zine J. Mahjoub, Charlotte-Lydia Storione, Mehdi Laghrari-Zoukari
    Prezintă: asist. univ. dr. Sergiu Timofeiov 
  1. Compendiu de neuro-reumatologie
    Autori: Elena Rezus, Doru Baltag, Maria-Luciana Anton
    Prezintă: dr. Doru Baltag 
  1. Aritmologie clinică. Curs pentru rezidenți
    Autori: Mariana Floria, Daniela Maria Tănase, Anca Ouatu
    Prezintă: asist. univ. dr. Paula Cristina Morariu 
  1. IMAGO CORPORIS. Anatomie, artă și memorie formativă
    Autori: Richard Constantinescu, Rareș Voroneanu
    Prezintă: șef lucr. dr. Richard Constantinescu 
  1. Carte de lucrări practice și aplicații de Biochimie medicală
    Coordonator: Daniela Cristina Dimitriu
    Carte de lucrări practice de biochimie pentru studenții specializărilor de Asistență medicală și asistenții de profilaxie stomatologică
    Coordonatori: Daniela Cristina Dimitriu, Georgeta Liliana Foia
    Prezintă: prof. univ. dr. Daniela Cristina Dimitriu / prof. univ. dr. Georgeta Liliana Foia 
  1. Tratat de protetică dentară. Edentația parțială și subtotală
    Autor: Norina Consuela Forna
    Prezintă: prof. univ. dr. Norina Consuela Forna 
  1. Medicina dentară în era digitală. Aplicații clinice și tehnologice
    Coordonator: Monica Silvia Tatarciuc, Autori: Magda Ecaterina Antohe, Cristina Gena Dascălu, Roxana Ionela Vasluianu
    Prezintă: prof. univ. dr. Magda Ecaterina Antohe 
  1. Anatomy of the trunk walls and viscera
    Autori: Laurian-Lucian Frâncu, Anca Sava, Cristinel Ionel Stan
    Prezintă: conf. univ. dr. Laurian-Lucian Frâncu 
  1. Tehnici fundamentale de separare și purificare a compușilor organici
    Autori: Ana-Maria Zbancioc, Gabriela Tătărîngă
    Prezintă: prof. univ. dr. Gabriela Tătărîngă 
  1. Pharmaceutical Technology – Texbook – Vol. 2
    Coordonator: Lăcrămioara Ochiuz, Autori: Lăcrămioara Ochiuz, Carmen Anatolia Gafițanu, Eliza Grațiela Popa, Monica Iliuță Stamate, Alexandra Bârsan, Mousha Sha`at
    Pharmaceutical Technology – Practical workbook – Vol. 2
    Coordonator: Lăcrămioara Ochiuz, Autori: Lăcrămioara Ochiuz, Carmen Anatolia Gafițanu, Eliza Grațiela Popa, Monica Iliuță Stamate, Alexandra Bârsan, Mousha Sha`at
    Caiet de laborator – Tehnologia produselor cosmetice și farmaceutice – Vol. 1
    Coordonator: Lăcrămioara Ochiuz, Autori: Lăcrămioara Ochiuz, Carmen Anatolia Gafițanu, Monica Iliuță Stamate, Alexandra Bârsan, Mousha Sha`at
    Prezintă: prof. univ. dr. Lăcrămioara Ochiuz 
  1. Analize toxicologice – Toxici gazoși, volatili și minerali
    Coordonator: Luminița Agoroaei
    Prezintă: prof. univ. dr. Luminița Agoroaei 
  1. Dezvoltarea preparatelor cosmetice: Abordări în industrie și laborator
    Autor: Magdalena Bîrsan
    Prezintă: șef lucr. dr. Magdalena Bîrsan 
  1. Dispozitive medicale în ortopedie și traumatologie. Note de curs
    Coordonatori: Liliana Savin, Norin Forna, Paul-Dan Sîrbu
    Prezintă: conf. univ. dr. Liliana Savin 
  1. Medicină experimentală translațională: De la laborator la clinică – Explorări și aplicații
    Coordonatori: Gabriela-Dumitrița Stanciu, Bogdan-Ionel Tamba
    Prezintă: cercet. șt. II Gabriela-Dumitrița Stanciu

 

Edituri invitate:

Terapeutică medicală, ed. a IV-a
Autor: Adrian Covic
Prezintă: prof. univ. dr. Adrian Covic
Editura Polirom, 2025

Practical Urology. A comprehensive handbook form medical students
Autori: Cătălin Pricop, Dragoș Puia, Marius Ivănuță
Prezintă: prof. univ. dr. Cătălin Pricop
Editura PIM, 2025