Conferințele „Grigore T. Popa”: Eugenia și dezumanizarea persoanelor cu dizabilități
Încă din 2018, când a conferențiat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași despre „antropologia românească în perioada interbelică”, istoricul Marius Turda, profesor de istoria biomedicinei la Oxford Brookes University, a abordat și o temă aproape absentă în manualele de istorie din România: eugenismul. Temă pe care avea să o aprofundeze în conferința susținută în 2019, tot la UMF Iași, intitulată „Biopolitica și Eugenismul în România, 1920-1944”. Miercuri, 13 noiembrie, de la ora 14.00, în Aula „George Emil Palade”, discuția despre teoria „purificării biologice” este dusă mai departe, prin conferința „Eugenia și dezumanizarea persoanelor cu dizabilități”, dar și prin prezentarea cărții, „În căutarea românului perfect. Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă”, apărută în acest an la Editura Polirom.
Cel mai recent volum este descris de prof. univ. dr. Ciprian Mihali ca fiind „o cercetare tulburătoare despre acea parte a istoriei moderne românești pe care am cunoscut-o prea puțin până acum și pe care continuăm să nu dorim să o cunoaștem: e perioada în care statul român se formează ca național și unitar pe baze etnice, rasiale, eugenice și biopolitice. Încercând să răspundă la o întrebare ce trebuie sa ne bântuie neîncetat conștiința colectivă (cum a fost posibil să deportam și să ucidem prin împușcare, înfometare și îmbolnăvire sute de mii de evrei si zeci de mii de romi?), Marius Turda analizează obsesia, deloc specific românească acum un secol, de a identifica romanul perfect, purificat biologic, etnic si politic de orice element străin care i-ar putea afecta autenticitatea”.
Marius Turda a terminat Facultatea de Istorie în București, iar din 1997 și-a continuat studiile masterale și doctorale în străinătate, la Universitatea Central Europeană (CEU) și la Universitatea Oxford, unde a avut șansa de a colabora cu marele istoric Robert Evans. Tot în Oxford erau doi specialişti în eugenism – Paul Weindling – şi fascism – Roger Griffin. „Am fost norocos să pot să lucrez cu ei şi apoi să îi am colegi“, povestea Marius Turda într-un interviu.
În 2006 înfiinţează Grupul de Cercetare a Istoriei Eugenismului şi a Rasei, iar în 2012 devine directorul fondator al Institutului „Cantemir” de la Universitatea Oxford, care se ocupă de cercetarea Europei Centrale, de Est şi Sud-Est. În prezent este directorului Centrului de Studii Medico-Umaniste de la Universitatea Oxford Brookes.
A publicat numeroase cărți, printre care Religion, Evolution and Heredity, University of Wales Press, 2018; Știință și etnicitate: Cercetarea antropologică în România anilor ’30, Editura Muzeul Municipiului București (2018); Historicizing Race: a Global History, Bloomsbury (coautor Maria Sophia Quine, 2018); Ideea de superioritate națională în Imperiul Austro-Ungar, Editura Argonaut (Cluj-Napoca, 2016); The History of Eugenics în East-Central Europe, 1900-1945, Bloomsbury (2015); Eugenics and Nation în Early 20th Century Hungary, Palgrave (2014); Eugenism și modernitate: Națiune, Rasă și biopolitică în Europa, 1870-1950, Editura Polirom (Iași, 2014), Teleology and Modernity (Routledge, 2019) , Scientific Racism in Hungary, 1920-1945, Bloomsbury, editura Bloomsbury (2019), Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump, Editura Polirom (2019) și În căutarea românului perfect. Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă, Editura Polirom (2024).