Conferință despre importanța vaccinării și a testării la UMF Iași
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași se alătură campaniei inițiată de Ministerul Educației – „Vaccinare și testare pentru învățare!”, fiind gazda unei conferințe care va avea loc marți, 27 aprilie 2021, de la ora 8.30, în Aula „George Emil Palade”. Activitatea, organizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, se va desfășura în format mixt, cu participare fizică și online, și va reuni reprezentații tuturor unităților și instituțiilor de învățământ din județ. Obiectivul principal al evenimentului este promovarea măsurilor care susțin siguranța sanitară în școli, grădinițe și universități prin informare corectă, conștientizare și asumarea responsabilității individuale. Amfitrionii conferinței sunt prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași și prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, Inspector Şcolar General, I.S.J. Iaşi. La eveniment va participa și domnul Zoltan Kallos, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, dar este așteptată și intervenția online a ministrului Educației, prof. univ. dr. Sorin-Mihai Cîmpeanu.
„Cu toții vrem să ne întoarcem la o viață normală, care să ne permită să petrecem mai mult timp împreună. Școala nu este doar locul unde se desfășoară procesul educațional, ci este și un loc al întâlnirii, iar studiul este o etapă de viaţă în colectiv, în care se leagă prietenii şi se alcătuiesc reţele de cunoştinţe. Iar pentru a reveni la normalitate, cea mai bună soluție de moment este vaccinarea. Salutăm și susținem această campanie a Ministerului Educației, al cărei scop este să convingem elevii, studenții, părinții, și cadrele didactice că testarea și vaccinarea sunt cei mai importanți pași pentru a ne putea desfășura activitatea de predare/învățare în condiții optime”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
În program sunt incluse intervenții ale autorităților și partenerilor din sistemul educațional, dar și prezentări ale specialiștilor din educație și sănătate, care vor oferi și exemple de bune practici.
Campania „Vaccinare și testare pentru învățare!”
Într-un context vulnerabil din punct de vedere epidemiologic, se impune, mai mult decât oricând, promovarea măsurilor care susțin siguranța sanitară în școli, grădinițe și universități prin informare corectă, conștientizare si asumarea responsabilității individuale. În acest context, Ministerul Educației, în parteneriat cu Consiliul Național al Rectorilor, Federația Națională Sindicală Alma Mater, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”,Consiliul Național al Elevilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Studenților din România, Uniunea Națională a Studenților din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și Organizatia ,,Salvati Copiii” a lansat Campania Națională „Vaccinare și testare pentru învățare!”, desfășurată sub forma unor conferințe tematice/webinarii în toate județele țării, în perioada 8-29 aprilie 2021.