Raportul rectorului UMF Iași, pentru anul universitar 2019-2020
Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, a prezentat marți, 30 martie 2021, în ședința de Senat, raportul anual privind starea Universității pentru anul universitar 2019-2020. „A fost un an complicat, din cauza contextului epidemiologic, dar am făcut față provocărilor și am punctat câteva obiective extrem de importante: am fost acreditați WFME, am semnat contractul cu UNESS International, și, în plus, avem un excedent bugetar de 91.222.796 lei”, a subliniat rectorul UMF Iași.
Test de reziliență
„Începând cu luna martie, pandemia de COVID-19 s-a dovedit a fi un test de reziliență la nivel global, care a supus la un examen extrem de dur întreaga societate, la toate nivelurile ei. Această pandemie a creat o situație cu adevărat fără precedent, însă prioritatea principală a UMF Iași a rămas bunăstarea membrilor comunității sale academice. Provocarea cea mai mare a instituției a fost digitalizarea eficace, trecerea la studiul online și la tele-muncă, și mai târziu la versiunea hibrid, păstrând o calitate corespunzătoare a actului educativ și respectând normele sanitare epidemiologice. Din fericire, flexibilitatea și reziliența membrilor comunității academice au asigurat continuitatea programelor de studiu”, a subliniat, la începutul prezentării, rectorul.
Acreditarea WFME
Au fost făcuți pași importanți în pregătirea procesului de acreditare instituțională internațională conform standardelor Federației Mondiale de Educație Medicală (World Federation for Medical Education – WFME), prin care diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă. Începând cu luna noiembrie 2019, Universitatea a solicitat Agenției Independente de Acreditare și Rating (Independent Agency for Accreditation and Rating – IAAR) din Kazahstan, abilitată WFME, inițierea procesului de acreditare. Dupa întocmirea Raportului de Autoevaluare, următoarea etapă a fost evaluarea propriu-zisă a Universității, pe baza unor indicatori: misiunea si obiectivele Universității, programele educaționale, evaluarea studenților, conducerea, resursele educaționale, corpul academic, evaluarea programelor de studiu, guvernanţa şi administraţia, precum şi inovaţia şi reînnoirea continuă. În acest sens, pentru realizarea raportului final, experții internaționali ai IAAR au vizitat virtual, în perioada 4-7 noiembrie 2020, bazele de învățământ și cercetare, au avut întrevederi cu membrii conducerii Universității, precum și cu studenți, medici rezidenți și cadre didactice. Decizia de acreditare pe un termen de 5 ani, de certificare a adecvării programelor de educație medicală și a competenței școlii medicale ieșene în furnizarea de educație medicală, a fost comunicată conducerii UMF Iași în 25 decembrie 2020.
Membru titular AUF și parteneriat cu UNESS International
O altă realizare semnificativă pentru acest an universitar este faptul că UMF Iași a intrat, începând cu luna decembrie 2019, în clubul restrâns al membrilor titulari ai Agenției Universitare a Francofoniei, asociație internațională care reunește 990 de instituții de învăţământ superior şi de cercetare din toată lumea. Până în 2019, Universitatea a făcut parte din AUF ca membru asociat.
De asemenea, notabil pentru acest an este faptul că Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, care se constituie, de câțiva ani, într-un adevărat pol al francofoniei, este prima instituție de învățământ superior medical din Europa Centrală și de Est care oferă studenților săi oportunitatea de a avea acces la platforma educațională digitală globală (SIDES NG). UMF Iași a semnat, în octombrie 2020, un contract de parteneriat cu UNESS International pentru accesul la platforma educațională digitală franceză, care permite pregătirea intensă a studenților francofoni pentru testele computerizate naționale de clasificare (rezidențiatul francez). Acest contract a fost semnat în prezența reprezentanților Ambasadei Franței, Consulatului General al Franței la București, Ministerului Educației și Cercetării din România, Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), Institutului Francez, Universităților din Iași și UNESS International.
Peste 90% dintre absolvenți au obținut note între 9,00 – 10 la examenul de licență
În ceea ce priveşte strategia programelor de licenţă, s-a urmărit menţinerea cifrei de şcolarizare la nivelul aprobat de Minister la care s-a adăugat numărul de locuri cu taxă. Din totalul de 8821 studenţi, 2481 sunt străini, provenind din 60 de țări diferite. Din aceştia, 1069 de studenți sunt la studiu în limba engleză, 1198 în limba franceză şi 6554 în limba română.
Nivelul pregătirii absolvenților promoției 2020 rezultă din numărul mare de absolvenți (93,08 %) care au obținut note între 9,00 – 10 la examenul de licență. Din totalul de 1634 absolvenți care au promovat examenul de licență în sesiunile iulie si septembrie 2020, un număr de 154 absolvenți au promovat examenul cu nota 10 (63 – Medicină în limba română, 10 – Asistență Medicală Generală, 2 – Nutriție și dietetică, 39 – Medicină Dentară, 32 – Tehnică Dentară și 8 de la Farmacie în limba română).
Concursul de admitere
„Admiterea din acest an a fost, pentru noi, în acelaşi timp, un motiv de îngrijorare datorat condițiilor pandemice, dar şi unul de mândrie, pentru că am avut cea mai mare concurenţă din țară la medicină generală, și anume 4,22 /loc”, a punctat rectorul. Printr-un efort colectiv și o mobilizare fără precedent, concursul de admitere s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță și fără probleme pentru toți cei implicați: candidați, cadre didactice și personal administrativ. Universitatea a trecut cu bine peste cel mai mare examen organizat vreodată în centrul universitar Iași: 2.337 de candidaţi au dat examenul grilă de trei ore, în 95 amfiteatre și săli din patru universități din Iaşi, fiind supravegheaţi de peste 600 de cadre didactice şi personal auxiliar.
Masterate
La începutul anului universitar 2019-2020 exista un număr de 9 programe de masterat în domeniile medicină, medicină dentară şi ştiinţe inginereşti aplicate, dintre care unul în limba engleză.
La ultima sesiune de admitere la programele de master, mediile obținute de candidați au fost între 7.54 şi 10, demonstrând calitatea candidaţilor la această formă de învăţământ aprofundat. În anul universitar 2019-2020 s-a remarcat o concurenţă crescută la masteratele – Managementul serviciilor de sănătate în domeniul medico-farmaceutic, Nutriţie şi dietetică profilactică şi curativă, respectiv Bioingineria reabilitării.
Doctorate
În anul universitar 2019-2020 au fost finalizate şi susţinute 50 teze de doctorat, 42 în domeniul Medicină, 6 în domeniul Medicină Dentară şi 2 în domeniul Farmacie. Din cele 50 teze de doctorat susținute public și supuse evaluării C.N.A.T.D.C.U., 45 au fost validate pe parcursul anului universitar 2019-2020 și a anului universitar 2020-2021.
La finalul anului universitar 2019-2020, situaţia doctoranzilor admişi la doctorat în septembrie 2019 a fost următoarea:
– Domeniul Medicină: din cei 73 studenţi-doctoranzi admişi la doctorat, 64 (88%) au promovat Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate şi au susţinut proiectul ştiinţific; 7 doctoranzi (10%) s-au retras din motive personale, iar 2 (3%) au întrerupt doctoratul;
– Domeniul Medicină dentară: toți cei 6 (100%) studenţi-doctoranzi admişi la doctorat au promovat Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate şi au susţinut proiectul ştiinţific;
– Domeniul Farmacie: din cei 4 doctoranzi admiși, 3 (75%) studenţi-doctoranzi au promovat Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate şi au susţinut proiectul ştiinţific.
Pentru anul universitar 2020-2021, MEC a alocat Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi un număr de 60 de locuri (granturi de studii) în regim de finanțare de la bugetul de stat, dintre care 30 locuri cu frecvenţă (cu bursă) şi 30 locuri cu frecvenţă redusă (fără bursă). De asemenea, MEC a alocat Universității două locuri pentru românii de pretutindeni, unul cu bursă și unul fără bursă, care au fost alocate la Medicină Dentară.
Totodată, în calitate de Instituţie Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat, U.M.F. Iaşi a aprobat, pentru anul universitar 2020-2021, un număr de 45 locuri pentru doctorat în regim cu taxă (40 locuri cu taxă în lei și 5 locuri pe cont propriu valutar).
În urma concursului de admitere, au fost admişi un număr de 60 studenţi doctoranzi în regim de finanțare de la bugetul de stat, 30 cu frecvenţă, cu bursă şi 30 cu frecvență/cu frecvenţă redusă, fără bursă, 31 studenţi doctoranzi cu taxă în lei.
Rezidențiat 2020: UMF Iași, cel mai mare număr de candidați
Concursul de rezidențiat s-a desfășurat în data de 15 noiembrie 2020. S-a înregistrat un număr record de candidați, ceea ce a presupus un efort logistic și uman deosebit: au participat aproximativ 670 cadre didactice și personal administrativ pentru organizarea concursului, cu respectarea măsurilor de prevenire și control al transmiterii infecțiilor respiratorii și fără incidente care ar fi putut compromite susținerea tezei. Pentru concursul din acest an, a fost introdusă o specialitate nouă începând cu concursul de rezidenţiat, sesiunea 15 decembrie 2020: Stomatologie generală cu durata de 3 ani, în anexa „Nomenclator de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală” la „Domeniul medicină dentară”.
La Iaşi s-au înscris 2116 candidaţi – cel mai mare număr, după UMF Bucureşti: 1088 pentru domeniul Medicină (pe 499 locuri și 66 posturi), 668, pentru Medicină Dentară (pe 187 de locuri) şi 360, pentru domeniul Farmacie (297 locuri).
„La nivel naţional, suntem a doua universitate ca opţiune pentru candidaţii la intrarea în specialitate pentru 2 din cele 3 domenii (Medicină și Medicină Dentară), excepție făcând Farmacia pentru care ne clasăm pe locul 3”, a subliniat prof. iniv. dr. Viorel Scripcariu.
Centrului Universitar Iaşi i-au fost alocate, în sesiunea 15 noiembrie 2020, pentru cele 3 domenii, un număr de 1048 locuri şi posturi.
„La concursul de rezidențiat, punctajul cel mai mare pentru domeniul Medicină a fost obținut de unul dintre absolvenții UMF Iași, motiv de mândrie pentru Universitate.” , a evidențiat rectorul.
În anul 2020 Ministerul Sănătății a organizat o singură sesiune de examen medic specialist (septembrie/octombrie), unde s-au înscris 292 candidaţi.
Activitatea de cercetare
Principalele surse ale dezvoltării infrastructurii de cercetare în anul 2020 au constituit-o achizițiile de echipamente și software dedicate având ca finanțare bugetele proiectelor de cercetare aflate în derulare în anul 2020, fondurile structurale accesate de Universitate în cadrul programelor POCU și POSCCE, dar și fondurile bugetului pentru dotări și investiții al Universității din care o parte alocate prin granturile interne cu finanțare din veniturile proprii.
În perioada 2016-2020 s-au derulat, în total, 44 proiecte, în valoare de 75 de milioane de Euro. Doar în anul 2020 valoarea proiectelor derulate a fost de 38 milioane de Euro. Pe lângă acestea, 31 de proiecte (cu o valoare de 50 de milioane de Euro) se află în faza de sustenabilitate.
În anul 2020 au participat în proiecte de cercetare și proiecte ERASMUS+ beneficiind de finanțare în calitate de angajați cu contracte de muncă pe durată determinată, respectiv în calitate de directori de proiect sau membri ai echipei de cercetare a granturilor interne un număr de 52 doctoranzi ai Universității.
În anul 2020 au fost centralizate un număr de 646 articole cu autori cercetători ai Universității (cadre didactice titulare, cercetători postdoctorali, cercetători în formare – doctoranzi, masteranzi, studenți) și au fost acordate Universității 5 brevete.
Pe plan internațional, în anul 2020 UMF s-a implicat, în calitate de instituție gazdă/beneficiară/parteneră, în depunerea a trei aplicații în cadrul programului Erasmus+ Parteneriate Strategice, 6 proiecte la competiții organizate de Comisia europeană în cadrul programului H2020, 2 proiecte la competiţia derulată de Central European Initiative (CEI), 6 proiecte la competiţii derulate de AUF Au fost selectate pentru finanțare un număr de 5 propuneri de proiecte.
Pe plan național, în anul 2020, la competițiile organizate de Ministerul Cercetării și Inovării în cadrul PNCDI-III au fost depuse un număr de 28 de proiecte și au fost câştigate un număr de 16 proiecte naţionale în care UMF Iași este coordonator sau partener.
În perioada 1 ianuarie–31 decembrie 2020 s-au derulat atât cele 12 granturi interne de cercetare finanţate în cadrul programului de granturi interne din competiţia organizată în anul 2018, cît şi cele 16 granturi interne din competiţia 2019. În anul 2020 s-a elaborat, aprobat şi lansat o nouă competiţie de granturi interne, ale cărei regulamente de organizare şi desfăşurare au fost aprobate prin Hotărârea nr. 17/25.09.2020 a Senatului Universității. Sprijinul financiar pentru derularea acestora în perioada 01.03.2021-28.02.2023 este în sumă totală de 352.500 lei.
Dezvoltarea Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, a fost susținută și în anul 2020 prin scrierea și depunerea unor proiecte noi aflate în evaluare și prin implementarea/ sustenabilitatea proiectelor aflate în derulare/ finalizate în cadrul programelor: POCU, POR, CNFIS – Fondul de Dezvoltare Instituțională, Banca Mondială – Ministerul Educației Naționale – proiecte ROSE, Uniunea Europeană – Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.
În decursul anului 2020 au fost depuse 6 proiecte pentru fondul CNFIS- FDI și au fost finanțate toate cele 6.
Tot în decursul anului 2020 s-au finanțat două proiecte ROSE.
A fost, de asemenea, finanțat un proiect POR, cu titlul Investiții în infrastructura de învățământ din cadrul UMF Iași – Centrul de Simulare în valoare de 32.897.092,49 lei, având o durată de implementare de 96 luni, între data 01.01.2014 și data 31.12.2021.
Alt proiect important depus prin POR și finanțat este Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS cu o valoare de 6.478.761,66 lei.
Tot prin POCU s-a depus și finanțat proiectul Inserția absolvenților de medicină pe piața muncii, prin dezvoltarea în cadrul unor stagii de pregătire practică a abilitătilor practice – MEDPRO cu o valoare de 4.505.453,73 lei.
Mobilităţi studenţi şi cadre didactice
Programul Erasmus+ a fost și este încă afectat în mod direct și în profunzime de pandemia de COVID-19. Astfel, în anul universitar 2019-2020, prin aplicație a fost prevăzută realizarea unui număr de 124 mobilități, dintre care s-au realizat 94 mobilități, iar contractul a fost prelungit până la data de 31.05.2021.
După cum era de așteptat, în contextul generat de pandemie, numărul participărilor la diferite manifestări științifice internaționale a scăzut drastic. A crescut, însă, numărul solicitărilor de sprijin financiar, conform Deciziei 1132/2010, pentru publicări articole și editări cărți.
Accesul la baze de date și reviste de specialitate
În ceea ce privește dotarea cu material bibliografic, în anul universitar 2019-2020 au intrat în fondul Bibliotecii U.M.F. “Grigore T.Popa” Iași prin achiziție, donații și schimb interbibliotecar un număr de 5922 volume publicații în valoare de 117021,63 lei, ajungându-se la sfârșitul anului universitar la un număr de 268.621 volume publicații (cărți, reviste, audio-vizuale, etc.). În această perioadă în fondul bibliotecii au intrat un număr de 34 titluri de manuale de curs și lucrări practice cu ani de apariție 2019-2020.
Comunitatea academică și implicit utilizatorii bibliotecii au avut acces, în anul universitar 2019-2020, la următoarele baze de date cu acces on-line: Clarivate Analytics (Web of Science, Journal Citation Report, Derwent Innovation Index), EBSCO (Academic Search Complete), Elsevier (ScienceDirect Freedom Collection Journals ACCES, REAXYS, și SCOPUS), LWW (OVID – LWW Premier Journal Collection Plus), ProQuest Central (ProQuest Central), Springer (NATURE și Springelink Journals), Wiley. În plus, membrii comunității academice au beneficiat de sesiuni de instruire și la alte baze de date (unele însoțite de acces free trial pentru o perioadă de 1-2 luni). Cei care au solicitat user pentru platforma E-NFORMATION, au avut acces gratuit la importante resurse oferite de edituri internaționale.
În urma free trial-ului primit din partea Elsevier/Clinical Key și a analizei privind utilitatea acestei baze de date, în anul 2020 conducerea Universității a decis achiziționarea bazei de date Clinical Key ce conține acces la peste 1000 cărți în format electronic (118 cărți cu update și 8 cărți însoțite de materiale video), 676 reviste, proceduri și documente de sinteză.
Realizarea strategiei UMF 2020
„Din punct de vedere al dezvoltării patrimoniale, conform strategiei UMF 2020, au fost propuse 25 de proiecte de investiţii atât pentru susţinerea cadrului academic cât şi pentru cel administrativ. În 2020 au rămas în listă 17 proiecte. În anul 2020 am recepționat lucrările pentru obiectivul RECOMPARTIMENTARE, MODERNIZARE SPAȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT, CU PĂSTRAREA FUNCȚIONALULUI EXISTENT (Clădirea denumită acum „Nicolae Leon”), investiția făcând obiectul unei finanțări prin Axa 10.3 – POR de cca 25 milioane lei”, a arătat rectorul.
De asemenea, ca urmare a recertificării indicatorilor tehnico-economici, din 2018 au fost continuate lucrările la obiectivul U.M.F. – CORP “MIHAIL KOGĂLNICEANU”, lucrări ce s-au derulat și finalizat pe parcursul anului 2019 și care au fost recepționate, de asemenea, în anul 2020. La fel, această investiție a făcut obiectul unei finanțări care a avut în vedere inclusiv dotarea cu echipamente a Centrului de simulare, suma finanțată fiind de peste 21 milioane lei.
În anul 2020 s-au continuat lucrările la Căminul E1, darea acestuia în folosință fiind preconizată pentru debutul anului universitar 2021 – 2022.
Anul 2020 a însemnat pentru dezvoltarea patrimonială a Universității și contractarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Policlinicii de Stomatologie Infantilă Iaşi, lucrări care urmează să se deruleze pe parcursul a 36 de luni, menite să asigure Universității spații generoase și moderne pentru activitățile Facultății de Medicină Dentară.
De asemenea, în scopul asigurării spațiilor corespunzătoare pentru actul didactic și de cercetare, Universitatea a inițiat demersurile și a obținut, prin hotărârea 24/2020 a Consiliului Local Iași, clădirea de patrimoniu a Policlinicii Boltă (Casa Asigurării Meșteșugarilor), imobil pe care Universitate urmează să-l consolideze și reabiliteze și să-l folosească pentru activitățile didactice și de cercetare.
Resursele financiare: excedent de 91.222.796 lei
În plan financiar, finanţarea universităţii s-a realizat în baza veniturilor proprii realizate, atât ca şi servicii în cadrul contractului instituţional cu Ministerul Educaţiei și Cercetării, cât şi a resurselor obţinute din activităţile proprii desfăşurate, conform Legii nr. 1/2011 a Educației Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare şi a celorlalte prevederi legale aflate în vigoare, în următoarea structură:
Finanţarea instituţională, valoarea contractului instituţional şi a actelor adiţionale a fost de 159.319.117 lei, iar finanţarea complementară, valoarea contractului complementar şi a actelor adiţionale a fost în valoare de 3.799.850 lei.
TOTAL încasări realizate în cadrul activităţilor desfăşurate în anul anul 2020 – 280.518.582 lei
Din totalul încasărilor realizate pentru activităţile desfăşurate în anul financiar 2020, ponderea sursei de finanţare din contractele instituţionale (finanţare de bază şi finanţare complementară) reprezintă 58,15 %.
Plăţile efectiv realizate în anul 2020, respectând sursa de finanţare, înregistrate conform situaţiilor anexe la bilanţ, au fost în valoare de de 220.383.123 lei. Din totalul plăţilor efectiv realizate pentru activităţile desfăşurate în anul financiar 2020, ponderea sursei de finanţare din contractul instituţional şi contractul complementar reprezintă doar 68,06% .
Total venituri universitate în anul 2020 – 282.644.155 lei
Total cheltuieli universitate în anul 2020 – 191.421.359 lei
Rezultatul patrimonial al exerciţiului la data de 31.12.2020, este reprezentat prin excedent în valoare de 91.222.796 lei.
În anul 2020, nu au fost înregistrate operaţiuni respinse la viza de control financiar preventiv .
„Cu toate că anul universitar 2019-2020 a fost un an atipic pentru învățământ și foarte dificil pentru învățământul medical, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a reușit să se descurce onorabil, depășind cu succes toate obstacolele și provocările ridicate de contextul epidemiologic”, a concluzionat prof.univ. dr. Viorel Scripcariu.
Raportul integral poate fi citit aici.