Festivitate de omagiere a prof. univ. dr. Mircea Covic
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași l-a omagiat pe domnul prof. univ. dr. Mircea Covic, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani. Festivitatea de omagiere a avut loc marți, 30 martie 2021, în Sala Senat a Universității, ocazie cu care i s-a înmânat și o plachetă de aniversare din partea conducerii UMF Iași.
Prof. univ. dr. Mircea Covic a predat genetică medicală la Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași și a fost directorul Centrului de Patologie Genetică Iași. Studiile universitare (Facultatea de Medicină Iași și Facultatea de Biologie Iași), numeroasele specializări în țară și străinătate (Paris, Lyon, Marseille, Nancy, Leuven), activitatea practică în domeniul geneticii clinice (medic primar) și activitatea de cercetare i-au adus o meritată reputație în acest domeniu, fiind ales președintele Societății Române de Genetică Medicală și membru al unor societăți științifice internaționale (ESHG, ISHG, ECA). Domeniile de studiu și de cercetare sunt: cromozomii umani și bolile cromozomiale, genetica clinică, tulburările de reproducere și sexualizare, anomaliile congenitale. A publicat mai multe monografii și cursuri universitare, peste 100 de lucrări științifice, multe în reviste străine cum ar fi: Experimental Cell Research, Journal de Genetique Humaine, European Journal of Human Genetetics, Annales de Genetique, Semaine des Hospitaux, Journal of Medical Genetics etc.