A fost finalizată fresca din cadrul Policlinicii de Stomatologie Pediatrică a UMF Iași

Cunoscutul artist vizual Bogdan Maximovici a finalizat fresca din interiorul Policlinicii de Stomatologie Pediatrică a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, clădire reabilitată și modernizată recent de universitate.
Lucrarea este amplasată pe pereții casei scării și se desfășoară pe toate cele cinci niveluri ale clădirii, fiind una dintre cele mai ample intervenții artistice realizate într-un spațiu medical universitar din Iași.
Prof. univ. dr. Bogdan Maximovici, cadru didactic la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași și artist plastic cunoscut pentru activitatea sa în zona artei contemporane, a combinat abstractul și culoarea într-o compoziție amplă, dominată de personaje fantastice, figuri mitice și elemente solare, care par să provină din lumi imaginare. Prin cromatică și dinamica formelor, fresca transformă spațiul clinicii într-un loc mai cald și mai apropiat de universul copilăriei. Artistul a lucrat aproape doi ani la această intervenție de mari dimensiuni, construind un univers vizual complex.
Un detaliu aparte al lucrării îl reprezintă intervențiile discrete realizate de fiica artistului, Anastasia Ecaterina, ale cărei inedite elemente pictate adaugă un plus de candoare și ludic întregii compoziții, întărind dimensiunea afectivă a ansamblului.
Atmosfera creată de lucrare este una luminoasă și prietenoasă, iar intervenția artistică schimbă complet imaginea spațiului interior, oferind pacienților, studenților și cadrelor medicale un ambient diferit de cel specific unei clădiri medicale.
Finalizarea proiectului a fost posibilă prin colaborarea dintre UMF Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. În acest sens, cele două instituții au încheiat un acord de parteneriat prin care UMF Iași a susținut proiectul cu toate materialele necesare realizării lucrării.
Parteneriatul dintre cele două universități va continua și prin editarea unui album dedicat acestui proiect artistic, material care va documenta fresca și etapele realizării sale și care va permite promovarea lucrării către publicul interesat de artă contemporană și artă murală, inclusiv către cei care nu pot vizita clădirea din Iași.
„Această lucrare completează într-un mod foarte reușit procesul de modernizare a Policlinicii de Stomatologie Pediatrică. Ne-am dorit ca acest spațiu să ofere nu doar condiții moderne pentru activitatea medicală și didactică, ci și un ambient prietenos pentru copii. Mulțumesc Universității Naționale de Arte «George Enescu» din Iași pentru colaborarea excelentă pe care am avut-o în realizarea acestui proiect, domnului rector, prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, pentru deschidere și implicare, precum și domnului profesor Bogdan Maximovici, care a realizat o lucrare impresionantă atât prin dimensiune, cât și prin expresia artistică.”, a apreciat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Bogdan Maximovici (n. 1972) este artist vizual și cadru didactic la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, unde predă cursuri și lucrări practice de Tehnici și Tehnologii Artistice la specializarea Artă Murală. De-a lungul activității sale a participat la numeroase expoziții și evenimente artistice naționale și internaționale, printre care „Pământ nou”, „Explorări interioare”, „Explorări astrale”, „Mitologii” sau „Zbor”, lucrările sale fiind asociate direcțiilor contemporane din arta murală și arta abstractă.
Noua frescă reia, într-o formulă contemporană, spiritul Policlinicii de Stomatologie Pediatrică inaugurate în anii ’80 la inițiativa profesorului Mircea Rusu, spațiu cunoscut încă de atunci pentru elementele vizuale dedicate copiilor.