MÉDICIS 2026: peste 1.000 de participanți la Internațional Francofon de Medicină și Stomatologie pentru Studenți și Tineri Medici

mart. 26, 2026 | @ Academic | 0 comentarii

Miercuri, 25 martie 2026, la Iași a început cea de-a doua ediție a Congresului Internațional Francofon de Medicină și Stomatologie pentru Studenți și Tineri Medici – MÉDICIS, un eveniment organizat de Asociația Medicală a Studenților Francofoni din Iași (AMSFI), în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”.

Desfășurat sub egida UMF Iași, congresul reunește studenți și tineri medici interesați de dezvoltarea profesională într-un cadru internațional francofon, oferind un spațiu de formare, dialog și schimb de experiență între participanți din diferite sisteme medicale. Pe parcursul a cinci zile, în perioada 25–29 martie, aceștia participă la prezentări de lucrări și postere, conferințe pe teme majore ale medicinei contemporane, ateliere practice și activități clinice aplicate, organizate în Clădirea „Nicolae Leon”, Centrul de Simulare și alte spații ale universității. Programul este completat de o componentă socială care include o seară la Opera Națională Română din Iași, un cocktail la Palatul Braunstein și Gala de Caritate MEDICIS.

Ceremonia de deschidere a avut loc miercuri, de la ora 17:30, în Sala Magnum a Hotelului Internațional, în prezența reprezentanților mediului academic, diplomatic și administrativ. Au luat cuvântul prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, Excelența Sa Hassan Abouyoub, Ambasadorul Regatului Maroc în România, domnul Andrei Alexandru, secretar de stat și președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare şi prof. univ. dr. Irina-Draga Căruntu, președintele Senatului universitar al UMF Iași. Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj video.

„MÉDICIS nu este doar un congres. Este expresia unei comunități care a ales să transforme limba franceză într-un spațiu al cunoașterii medicale”

În discursul de deschidere, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a subliniat dimensiunea internațională a evenimentului și rolul său în consolidarea cooperării academice: „În perioada 25-29 martie 2026, Iașul devine, prin MÉDICIS, un loc al cooperării francofone.” Rectorul UMF Iași a evidențiat și semnificația mai profundă a congresului: „MÉDICIS nu este doar un congres. Este expresia unei comunități care a ales să transforme limba franceză într-un spațiu al cunoașterii medicale, al cooperării universitare și al umanismului profesional.”

Totodată, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a punctat amploarea ediției din acest an, care „reunește peste 1.000 de studenți, rezidenți și tineri medici din România și din străinătate, alături de peste 300 de cadre universitare și experți internaționali din peste 20 de țări”, precum și rolul esențial al studenților în dezvoltarea proiectului: „Faptul că o organizație care reprezintă peste 1.500 de studenți francofoni din domeniul sănătății a avut energia, viziunea și perseverența de a iniția și dezvolta un asemenea proiect este, în sine, un motiv de admirație.”

Adresându-se participanților, rectorul UMF Iași a subliniat și direcția în care evoluează profesia medicală: „Medicina de mâine va aparține celor care vor ști să unească excelența științifică cu modestia, competența tehnică cu empatia, performanța cu responsabilitatea morală.”

Mesajul transmis de președintele României, Nicușor Dan, a pus accent pe importanța cooperării academice și pe rolul medicinei în societate: „Salut inițiativa acestei platforme de dialog științific francofon, susținută de o ambiție comună: aceea de a încuraja medicina în limba franceză și de a oferi studenților o formare completă, în acord cu realitățile actuale.”

Președintele a evidențiat și dimensiunea strategică a sănătății: „Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea constituie un pilon fundamental al securității naționale și al prosperității societăților noastre.” În același timp, a subliniat transformările din domeniu: „Digitalizarea medicinei și inteligența artificială redefiniesc profesia medicală”, punctând că „esența medicinei trebuie să rămână empatia și etica”.

În încheiere, președintele României a transmis un mesaj participanților: „Vă invit să valorificați aceste zile pentru a construi rețele profesionale francofone care depășesc granițele geografice, având ca numitor comun preocuparea pentru pacient și rigoarea științifică.”