„Creierul narativ. Povestesc, deci exist” – prelegere susținută de dr. Richard Constantinescu la Liceul „Ion Neculce” din Târgu Frumos
Miercuri, 11 februarie 2026, de la ora 12:00, dr. Richard Constantinescu, coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, va susține, pentru elevii Liceului „Ion Neculce” din Târgu Frumos, prelegerea „Creierul narativ. Povestesc, deci exist”. Conferința va avea ca suport lectura unor fragmente din texte literare aparținând unor foști profesori ai Facultății de Medicină din Iași: Grigore T. Popa, Nicolae Leon, I.I. Mironescu, Panaite Zosin și Mihai Ștefănescu-Galați. Cu această ocazie va fi lansată Colecția „Medicină narativă” din cadrul Editurii „Gr. T. Popa”.
Evenimentul se înscrie în cadrul proiectului „Universitate pentru comunitate”, inițiat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Centrul Cultural „I.I. Mironescu”, în cadrul căruia dr. Richard Constantinescu va susține bimestrial o serie de prelegeri despre creier, corp, memorie și literatură.
Dr. Richard Constantinescu, coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu”, explică importanța acestei inițiative:
„Literatura a fost, încă de la începuturile omenirii, una dintre marile forme prin care oamenii au învățat să-și înțeleagă viața. Prin povești ne organizăm emoțiile, ne ordonăm experiențele și ne construim legăturile cu ceilalți.
Mult înainte ca oamenii să scrie tratate sau să ridice universități, au stat în jurul focului și au spus povești. Au transmis, astfel, nu doar informații, ci și frică, speranță, curaj, eșec, izbândă. Creierul uman s-a format într-o lume a narațiunii. Elevii învață despre creier că este un organ care calculează, care rezolvă probleme. Însă creierul este, înainte de toate, organul care povestește. Iar când ascultăm o istorie bună, corpul și mintea reacționează ca și cum am fi martorii direcți ai întâmplării.
În vremuri de liniște, poveștile ne oferă plăcere. În vremuri de criză, ele devin instrumente de supraviețuire. Oamenii caută sens, chiar dacă își spun că umblă după soluții. Iar sensul este, aproape întotdeauna, împărtășit sub formă de poveste.
Paradoxul epocii noastre este că suntem înconjurați de mai multe narațiuni ca oricând și, totuși, riscăm să pierdem obiceiul de a ne spune propriile istorii. Tinerii consumă fluxuri nesfârșite de povești, dar tot mai rar sunt invitați să devină autorii lor.
De aceea, miza este să cultivăm oameni care știu să-și spună viața. Nu să producem scriitori. Ci să formăm oameni capabili să-și amintească, să relateze, să asculte și să lege experiențele între ele.
Gândirea narativă este una dintre formele de bază ale culturii. Ea ne-a făcut, de-a lungul timpului, mai inteligenți, mai cooperanți și mai rezistenți în fața adversității. Iar dacă vrem o educație vie, aceasta trebuie să pornească și de aici: din redescoperirea plăcerii de a spune și de a asculta povești.”
