In Memoriam Prof. Univ. Dr. Mircea Covic (27.03. 1941- 18.06.2025)

Prof. univ. dr. Mircea Covic, pionier al geneticii medicale din România și o prezență importantă în istoria Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, s-a stins din viață pe 18 iunie 2025. Dispariția sa lasă un gol adânc în comunitatea academică, în rândul celor care l-au cunoscut și l-au prețuit.

Textele care urmează sunt o formă de recunoștință. Sunt pagini de memorie, scrise de cei care i-au fost studenți, colegi, prieteni sau continuatori. Sunt mărturii despre o viață trăită cu rost și despre o vocație care și-a găsit împlinirea în învățământul medical românesc.

Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași:
„Profesorul Covic a fost unul dintre pionierii geneticii medicale în România”

Cu tristețe profundă, comunitatea Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași anunță trecerea din viață a profesorului universitar doctor Mircea Covic – cercetător și cadru didactic care a contribuit esențial la dezvoltarea geneticii medicale în România și la formarea unei școli solide în acest domeniu.

Profesorul Covic a fost unul dintre pionierii geneticii medicale în România. A ales acest drum profesional într-o perioadă în care domeniul era abia conturat, și a muncit cu perseverență pentru a-i construi fundamentul științific și instituțional. A înființat Centrul de Patologie Genetică din Iași, a introdus consultațiile genetice în practica medicală locală și a format o echipă de specialiști care continuă și astăzi această activitate. A fost un profesionist riguros, un om care a tratat știința cu seriozitate și cu simțul responsabilității.

După stagii de pregătire în centre importante din Franța, Belgia și Rusia, cel mai influent moment l-a constituit perioada petrecută la Paris, în laboratorul profesorului Jérôme Lejeune. Acolo a obținut, prin concurs, titlul de medic specialist genetician și a fost recunoscut pentru calitățile sale profesionale remarcabile. A avut oportunitatea de a rămâne în Franța, însă a ales să revină în România și să pună în aplicare, la Iași, cunoștințele dobândite.

În universitate, profesorul Covic a fost un cadru didactic respectat, atent la formarea științifică a studenților și rezidenților. Preocupat de claritatea explicațiilor și de rigoarea științifică, a căutat să le ofere celor aflați la început de drum nu doar informații, ci și o înțelegere structurată a geneticii medicale. Lecțiile sale erau construite cu grijă, iar abordarea sa era una echilibrată, fermă și clară. Nu căuta efecte retorice, ci rezultate în formarea profesională a celor din fața sa.

A fost implicat activ în procesul de recunoaștere a geneticii medicale ca specialitate clinică în România, obiectiv atins în 1997. A participat la numeroase proiecte naționale și internaționale și a contribuit la rețele europene precum Orphanet. A publicat lucrări de specialitate în reviste internaționale și a coordonat tratate și cursuri universitare care au devenit repere pentru cei din domeniu.

A fost o prezență echilibrată în viața universității. În perioade dificile, s-a implicat cu seriozitate în eforturile de a readuce stabilitate și coerență în comunitatea academică. A rămas mereu un om al dialogului, al deciziilor bine cântărite, al responsabilității.

Profesorul Mircea Covic lasă în urmă nu doar o carieră impresionantă, ci și o școală solidă de genetică medicală, un colectiv profesionist și generații de medici și cercetători formați sub îndrumarea sa. Moștenirea sa este una a competenței, a muncii riguroase și a convingerii că progresul în medicină pornește din cunoaștere solidă și colaborare.

Transmitem condoleanțe sincere familiei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

……….

Prof. univ. dr. Eusebiu Vlad Gorduza:
„Dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a fost, pe tot parcursul carierei profesionale, un om al Alma Mater”

A scrie un omagiu postum celui care ți-a fost mentor și ți-a îndrumat pașii de la intrarea în universitate până când ai ajuns la cea mai înaltă treaptă universitară este extrem de dificil, dar pe de altă parte deosebit de onorant.

Prof. univ. dr. Mircea Covic a fost un profesor în adevăratul sens al cuvântului, fiind o persoană căreia i-a plăcut să susțină prelegeri la studenți, rezidenți sau participanții la diverse manifestări științifice la care era invitat ca speaker. Întotdeauna era o plăcere să-l audiezi pe dl. prof. univ. dr. Mircea Covic care avea un discurs care îmbina claritatea cu concizia, dar nu făcea niciodată rabat de la folosirea unui limbaj academic elevat, bazat pe o exprimare perfectă în limbă română. De altfel, dl. prof. univ. dr. Mircea Covic avea oroare să folosească diverse cuvinte de import (care în genetică sunt quantum satis) și insista pentru utilizarea echivalentelor din limba română.

Prof. univ. dr. Mircea Covic a fost o persoană erudită, iar a purta o discuție cu el era o adevărată plăcere. Erudiția era rezultatul unei pregătiri preuniversitare, universitare și postuniversitare bazată pe studiul asiduu și lectură, indiferent că aceasta viza laturi ale științei sau cărți din alte domenii. Instruirea dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a început la Bacău, unde a absolvit cu brio renumitul liceu „George Bacovia”. Imediat după absolvirea liceului în 1958 a participat la concursul de admitere la Facultatea de Medicină a Institutului de Medicină din Iași (actuala Universitate de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași), pe care a terminat-o ca șef de promoție șase ani mai târziu.

Pregătirea universitară a fost marcată de întâlnirea cu o pleiadă de mari profesori ai universității noastre, precum acad. Ion Enescu, prof. Ion Iancu, acad. Jules Nițulescu, prof. Mihai Duca, prof. Victor Strat, prof. Vasile Dobrovici, prof. Petre P. Vancea. Pe de altă parte, prof. univ. dr. Mircea Covic a urmat cursurile universitare într-o perioadă de efervescență după perioada stalinistă, având printre colegi un număr impresionant din viitorii profesori ai universității noastre.

La sfârșitul studiilor universitare, dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a fost pus în fața unei sarcini dificile: ce traseu de dezvoltare profesională să urmeze: domeniul clinic sau domeniul preclinic. Deși obținuse intrarea în internatul clinic, în final a ales varianta unei cariere didactice la disciplina de Biologie generală, devenită ulterior Biologie generală și Genetică, iar mai târziu Genetică. Această alegere a fost facilitată de legăturile profesionale, stabilite pe parcursul studiilor universitare, cu mentorul său, prof. Nicolae Zaharia, coordonatorul disciplinei de Biologie generală. Intrarea ca preparator universitar la disciplina de Biologie Generală a impus efectuarea unor studii universitare suplimentare, cele ale Facultății de Biologie ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași (absolvite în 1971).

Dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a fost, pe tot parcursul carierei profesionale, un om al Alma Mater, promovând prin concurs toate treptele didactice de la preparator universitar la profesor universitar și fiind de-a lungul a mai bine de patru decenii un exemplu de devotament și dăruire profesională pentru binele universității. Astfel, a coordonat disciplina de Genetică timp de aproape 35 de ani, dar s-a implicat activ și în politica universitară, fiind cancelar al universității în primul deceniu al acestui secol, perioadă în care se poate spune că Universitatea a renăscut din propria cenușă.

Dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a fost un cercetător remarcabil, fiind dotat cu spirit critic, meticulozitate, curiozitate științifică și perseverență, ceea ce i-a permis să se afirme în viața științifică românească din ultima parte a secolului XX. Interesul pentru genetică, inoculat de prof. N. Zaharia, s-a concretizat, în anii ’60, prin efectuarea la Iași a primelor cercetări de citogenetică. În condițiile în care, în România acelor ani, lipseau atât literatura de specialitate, cât și dotarea necesară cercetării în genetică, dl. prof. univ. dr. Mircea Covic s-a instruit la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” sub îndrumarea celui care a introdus citogenetica în practica medicală românească: prof. Caratzali. Greutățile momentului nu l-au înfrânt pe dl. prof. univ. dr. Mircea Covic, care s-a ambiționat să se perfecționeze în domeniul geneticii. Astfel, a reușit să obțină stagii de formare în străinătate, întâi trei luni în Uniunea Sovietică, iar ulterior la Paris.

Perioada petrecută la Paris a marcat major traseul profesional al dl. prof. univ. dr. Mircea Covic, care a avut privilegiul să lucreze cu unul din corifeii geneticii mondiale: prof. J. Lejeune. Stagiul din capitala Franței s-a concretizat prin obținerea titlului de medic specialist de genetică medicală, dar și prin finalizarea unei teze de doctorat în domeniul (inovativ în acea periodă) marcajului cromosomic în benzi. Un element esențial pentru cariera ulterioară a dl. prof. univ. dr. Mircea Covic, descoperit pe parcursul stagiului parizian, a fost acela că genetica nu reprezintă doar activitate de laborator, ci și parte clinică, cele două aspecte fiind intricate.

După întoarcerea de la Paris, în condițiile decesului prematur al prof. N. Zaharia, dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a trebuit să facă față dificultăților funcției de coordonator de disciplină, sarcină pe care a îndeplinit-o cu brio până la ieșirea la pensie.

Pentru a putea să activeze ca medic (în condițiile absenței specialității de Genetică Medicală) dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a obținut titlul de medic specialist pediatru și a activat în cadrul Spitalului de Copii „Sf. Maria” Iași timp de două decenii și jumătate. În cadrul acestui spital a reușit să înființeze cabinetul de boli genetice și anomalii congenitale, precursorul actualului Centru Regional de Genetică Medicală Iași.

După Revoluția din 1989, dl. prof. univ. dr. Mircea Covic s-a implicat activ în promovarea Geneticii Medicale în România, fiind una dintre personalitățile implicate activ în recunoașterea specialității de Genetică Medicală în 1995, urmată de scoaterea la concursul național de rezidențiat a primelor locuri de Genetică Medicală în 1997. Pe de altă parte, cu scopul coagulării în aceeași societate a tuturor celor interesați de genetică din România, dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a militat activ pentru înființarea în 1994 a Societății Române de Genetică Medicală, a cărui prim președinte a fost domnia sa. Din păcate, în condițiile lipsei de reprezentativitate a Geneticii Medicale la București și a schimbării frecvente a echipelor de specialiști la Ministerul Sănătății, o bună parte din eforturile făcute de dl. prof. univ. dr. Mircea Covic în sensul obținerii unui statut normal pentru Genetica Medicală au fost mai mult sau mai puțin zadarnice. Totuși, în final, în 2014, a fost obținut un succes prin emiterea de către Ministrul Sănătății a unui ordin prin care a fost înființată Rețeaua Națională de Centre Regionale de Genetică Medicală.

Activitatea publicistică a dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a fost bogată, dar nu într-atât de bogată pe cât de mari erau resursele dl. prof. univ. dr. Mircea Covic. Această discordanță este legată de spiritul critic și minuțiozitatea pe care le aplica fără rabat atunci când scria un text științific. De altfel, toți aceia care am avut privilegiul de a-l avea ca și conducător de doctorat sau am scris articole științifice sub coordonarea sa, nu putem uita de câte ori au fost întoarse materialele scrise, până când ajungeam la o formă care să-l mulțumească pe dl. prof. univ. dr. Mircea Covic.

Principalul reper al activității publicistice al dl. prof. univ. dr. Mircea Covic este „Tratatul de Genetică Medicală”, tipărit la prestigioasa editură ieșeană Polirom. Acest tratat, unic în viața publicistică de carte medicală românească, a fost concretizat în urma unei munci ce a depășit mai bine de trei ani, perioadă în care dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a pus cap la cap, într-o manieră unitară, materialele scrise de o echipă de aproape 30 de personalități medicale din șapte centre universitare. Prima ediție, apărută în 2004, a fost urmată de reeditări în 2011, 2017 și 2024, dar la fiecare nouă ediție materialul a fost de fapt rescris în proporție de circa 30%, coroborat cu dinamica extrem de rapidă de dezvoltare a geneticii și genomicii.

Dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a reprezentat un model atât pe plan familial, cât și profesional. În urma căsătoriei cu dna prof. Maria Covic (figură marcantă a medicinei interne și a nefrologiei românești) au rezultat doi copii, ambii urmând modelul parental și la momentul actual sunt profesori ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Pe plan profesional, figura emblematică a Dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a fost călăuzitoare, atât pentru formarea academică, cât și pentru cea medicală. Dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a coordonat numeroase teze de doctorat, toate finalizate cu succes, iar cei pe care i-a îndrumat sunt fie cadre didactice (profesori, conferențiari) la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, fie personalități marcante ale geneticii medicale în Franța, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Bahrein sau Republica Moldova.

Pe de altă parte, dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a coordonat la Iași rezidențiatul de Genetică Medicală pentru o perioadă mai mare de 15 ani, oferind tinerilor medici atât un exemplu de medic dedicat, cât și cunoștințe bogate din toate domeniile geneticii medicale. Astfel, sub îndrumarea dl. prof. univ. dr. Mircea Covic au fost formați cea mai mare parte a geneticienilor români care se află, la momentul de față, la apogeul dezvoltării profesionale.

Recunoașterea meritelor profesionale ale dl. prof. univ. dr. Mircea Covic a fost făcută atât pe plan național, cât și pe plan local. Astfel, în 2019, Academia Română i-a conferit dl. prof. univ. dr. Mircea Covic premiul „C. I. Parhon” pentru lucrarea „Genetică Medicală” (ed. a III-a) tipărită la Editura Polirom Iași. Pe de altă parte, Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași l-a omagiat în 2021, cu ocazia împlinirii de 80 de ani, moment în care i s-a înmânat o plachetă aniversară pentru toată activitatea depusă în slujba comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Plecarea la cele veșnice a dl. prof. univ. dr. Mircea Covic reprezintă o pierdere imensă pentru comunitatea academică a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, iar pentru cei care l-am cunoscut îndeaproape și ne-a fost mentor, figura dl. prof. univ. dr. Mircea Covic ne va rămâne veșnic în memorie.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Prof. univ. dr. Gabriel Ungureanu:
„Trecerea sa la cele veșnice constituie o pierdere ireparabilă”

Este greu să vorbești despre un prieten pe care l-ai admirat întotdeauna. Dar pot încerca.

Cred că ceea ce îl caracterizează cel mai bine pe acela care a fost profesorul Mircea Covic este excelența:

• a fost șef de promoție la unul din cele mai reputate licee din țară (Liceul George Bacovia) și șef de promoție (1964) al Facultății de Medicină din Iași;
• a ocupat locul I la dificilul concurs de internat clinic, în condițiile unei acerbe concurențe (doar 5 locuri pentru două promoții), dar s-a transferat la internatul preclinic, atașându-se de catedra de biologie, la care va deveni cadru didactic, urmând în paralel cursurile Facultății de Biologie.

A transformat radical această catedră, implementând genetica medicală și genetica clinică în învățământul și practica medicală ieșeană.

S-a format ca genetician la Paris, în serviciul celebrului profesor Jérôme Lejeune, formând — la rândul său — numeroși geneticieni de valoare.

Tratatul său de „Genetică medicală”, elaborat la cele mai înalte standarde internaționale de excelență, ilustrează cu brio strălucitul său talent didactic, care umplea amfiteatrele.

Am avut plăcerea și onoarea de a lucra împreună în Biroul Senat al UMF „Gr. T. Popa”, în cursul mandatului de rector al Prof. Dr. Christian Dragomir, timp în care a dovedit aceleași calități de exigență și competență în calitate de Cancelar al Universității. În relațiile sale cu colegii și studenții a fost întotdeauna un model de politețe, bunăvoință, eficiență și înaltă moralitate.

Trecerea sa la cele veșnice constituie o pierdere ireparabilă nu numai pentru instituția pe care a servit-o cu atâta abnegație, ci și pentru toți cei pe care ne-a onorat cu prietenia sa.

Regret că ceea ce am scris pare sec, circumstanțial sau extrem de subiectiv, văzut prin prisma prieteniei. Cei care l-au cunoscut cu adevărat știu însă că nu am exagerat cu nimic.

…………..

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae:
Primul meu mentor: Profesorul Mircea Covic

Scriu aceste rânduri încremenit de cumplita veste: Mircea Covic ne-a părăsit. O asemenea veste, mai ales pentru mine, este greu de acceptat. Îmi vine greu să spun „a fost” în loc de „este”. Pentru mine, Mircea Covic este primul meu mentor, care a devenit și un bun prieten.

Prima noastră întâlnire s-a petrecut acum peste 47 de ani. Tânăr asistent stagiar la catedra de Genetică medicală la IMF Iași, m-am prezentat la post. M-a primit șeful catedrei, Conf. dr. Mircea Covic. Nu pot să descriu emoțiile ce mă stăpâneau. Pe de o parte, un medic de țară; de cealaltă parte, o „stea” a geneticii românești, cu studii aprofundate în Franța. În plus, se spunea că este o fire rece, distantă. Emoțiile mi-au dispărut de la primele cuvinte, care au fost neașteptat de calde. M-a primit ca și cum aș fi făcut parte din acel colectiv de mult timp și ca și cum era doar o întâlnire obișnuită de lucru. Lucrând împreună, am ajuns să-i cunosc adevărata personalitate.

Aș putea scrie despre faptul că a fost un pionier al geneticii medicale românești, autor/coautor la 23 de tratate, monografii, manuale și la peste 200 de lucrări științifice. Acest lucru dezvăluie dimensiunea științifică pe care oricine o poate afla accesând CV-ul lui. Eu aș vrea să scriu despre Omul Mircea Covic. A fost un om minunat și va rămâne mereu în sufletele noastre.

A fost (ce greu îmi vine să folosesc această expresie!) un mentor generos pentru mulți, inclusiv pentru mine. De multe ori, mentoratul s-a transformat în adevărate prietenii. Există mulți oameni ale căror cariere nu ar fi fost niciodată posibile fără prietenia lui.

A fost un om bun, gata să ajute pe alții. Această trăsătură a fost amplificată de soția sa, Maria Covic. Era de notorietate că, dacă cineva avea un necaz, Maria Covic răsturna și munții pentru a-l ajuta, iar Mircea Covic o susținea.

A fost un perfecționist. Îmi aduc aminte cât a lucrat la primul curs tipărit de Genetică medicală. În fiecare zi modifica manuscrisul, încât am ajuns toți la exasperare: „Oare când mai apare?”. Și, după ce a apărut, tot nu a fost mulțumit, deși a fost o lucrare excepțională. Când mergeam împreună la diferite manifestări științifice, în mașină făcea modificări la lucrările prezentate.

Profesorul Covic nu a încetat niciodată să-și urmărească îndatoririle față de studenții și prietenii săi. Cursurile sale erau atât de clare și complete, încât genetica devenea accesibilă pentru auditoriu. Considera medicina ca o înțelegere a condiției umane și nu doar a bolilor și disfuncțiilor corpului uman. De aceea, aprecia nu numai cunoștințele de genetică, dar și cultura generală a studenților.

În întâlnirile grupului nostru de prieteni, din care mulți ne-au părăsit, era jovial, cald și întotdeauna optimist. Era fericit că are o soție minunată și doi copii care i-au adus bucurii.

Intelectul, energia, generozitatea și inteligența lui ne vor lipsi și ne va fi dor de ele.

Moștenirea lui va dăinui prin dragostea și înțelepciunea pe care le-a transmis prin amintirile vieții petrecute împreună.

Dumnezeu să-l așeze într-un loc special, de unde să ne vegheze pe noi, cei care l-am iubit și prețuit!

…………

Prof. univ. dr. Anca Zbranca:
„Nanu era cel mai cartezian și sobru dintre toți prietenii tatei”

Nu există un moment al Despărțirii, nici al Marii Plecări, dar, cu siguranță, există locul unde ajung, sub formă de suflete purtate de îngeri, Cei Buni.

Erau timpuri când prietenia, devotamentul, înțelegerea, munca erau la baza relațiilor umane. Erau timpuri când studenții la medicină veneau din familii simple, sărace dar demne. Prieteniile pe care și le făceau depășeau prieteniile de azi prin profunzimea lor, familiile tinere o duceau greu și se ajutau, iar relația cu divinitatea era una la adăpost de privirile pleavei societății, informatorilor și comuniștilor care priveau cu ură tânăra clasă intelectuală. În urmă cu șaptezeci de ani, colegii de grupă erau familii care mâncau împreună și își creșteau copiii împreună. Pe vremea aceea m-am născut eu, al doilea copil dintre copiii grupului de prieteni. Nașii mei de botez nu puteau fi decât cei mai apropiați prieteni ai tatei și mamei, Maricica și Mircea Covic.

Prima fotografie din viața mea este una în care, cu mândrie, Nanu își arăta finuța grupului de prieteni pe treptele bisericii de spatele Fundației Ferdinand, iar Nana îi mângâia finuței obrajorii. Tânăra familie Covic încă nu avea copii, dar când a venit Adrian, de bună seamă am devenit un soi de frați care împărțeau la comun momentele de recreere ale părinților și jucăriile. Când părinții și-au terminat studiile și pentru că făceau parte din elita tinerilor medici muncitori, carismatici și educați, au dorit să ofere copiilor lor, cum era și normal, cea mai bună educație.

Câteva crâmpeie de amintiri din anii ’70 mă aruncă în brațele lui Nanu pe dealurile Sadovei, unde greutatea urcușului era recompensată cu povești cu zâne și pitici și unde, pe umerii lui, vedeam de departe casa Albei ca Zăpada. Puțin mai târziu, la Paris, unde și el și tata își definitivau studiile de specialitate și unde, cu preț al cărui efort tinerii de azi nu îl pot înțelege, își aduceau familia, preț de câteva zile, să vadă un tărâm doar visat. Altădată, într-o zi de vară, mirosind a caprifoi, m-a dus de mână la domnișoara Sibi, cea prin a cărei școală privată treceau toți copiii ai căror părinți își doreau să aibă copii care să le calce pe urme.

Nanu era cel mai cartezian și sobru dintre toți prietenii tatei. Perfecțiunea era definiția lui și cum doar munca ducea la perfecțiune, cu dragoste și sobrietate cioplea la educația mea și a lui Adrian. Cristina era încă prea mică, scăpa cu joaca prin plasă în care noi rămâneam prinși. Nana era și este încă cea mai bună gospodină de pe fața pământului, cu talente culinare pe care mama nu le avea. Ce amintiri dulci am în casa lor! Împreună cu familia profesorului Grig și Viorica Mihalache, nașii și părinții mei făceau strânse petreceri cu dans și voie bună, în care noi copiii profitam unii de jucăriile celorlalți. Trebuia să împarți cu prietenii tot ce aveai, iar eu și Adrian nu prea eram de acord. Cred că jocul de Lego și păpușa Barbie sau baloanele de săpun au avut atunci cele mai grele vremuri ale lor.

Când a fost vorba de facultate, lucrurile au devenit grele. Cu nași ca ai mei n-aveai voie să dai greș. Nu vă puteți imagina cum și cât am învățat anatomie, biologie și fizică eu și Adrian, sub îndrumarea lui Valeriu (profesorul Valeriu Rusu), a lui Nenea Costel (profesorul Costel Ostin Mungiu) și al lui Nanu. Și am intrat la medicină generală într-o perioadă în care eram 15 pe loc. Nu vreți să știți ce cumplit era să ai profesori prieteni de familie ai părinților! Nu există rușine mai mare să nu știi răspunsul la genetică când erai întrebat de ce unii simt și alții nu, gustul amar! La cercul de genetică, de dragul și de frica lui Nanu, am aranjat câteva mii de fișe bibliografice ale articolelor xeroxate! Nu erau computere, nu erau cărți, profesorii plăteau totul din salariile lor mici pentru ca studenții români să fie la curent cu ce publicau cei din Occident.

Cine l-a convins pe tata să mă lase să plec să fac ce specialitate vreau eu în Franța? Cine m-a ajutat să nu fiu nevoită să fac compromisuri pentru cariera mea? Nanu și prietenii lui. Îl iubeam, îl iubesc și îl voi iubi. De acolo va mângâia în vis speranțele și dorințele soției, copiilor, nepoților lui, dar cu siguranță și a celor pe care i-a clădit ca oameni. Pe mine cu siguranță.

Drum bun, Nanul meu iubit!