Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, membră a consorțiului universitar european „EduCare 5.0”

oct. 28, 2024 | @ Academic | 0 comentarii

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași face parte, începând din acest an, din consorțiul „EduCare 5.0” – „Transforming Healthcare Education and Care Services through Digital Innovation”, alături de alte opt universități de prestigiu din Germania,  Austria, Lituania, Spania, Cehia, Polonia și Portugalia. Alianța celor nouă universități și-a propus să sprijine dezvoltarea medicală și de îngrijire de lungă durată și incluzivă a regiunilor lor, prin colaborare internațională și multilaterală.

Consorțiul a fost creat pentru a răspunde inițiativei Comisiei Europene de înființare a Universităților Europene (finanțate prin Erasmus+) – alianțe transnaționale, formate din instituții de învățământ superior din întreaga Uniune Europeană, care cooperează în domeniul educației, cercetării și inovării în beneficiul studenților, al cadrelor didactice și al societății. Universitățile membre au în comun o strategie pe termen lung de promovare a valorilor europene comune și de consolidare a identității europene. În acest moment funcționează 64 de consorții universitare europene, care cuprind 560 de universități din întreaga Europă, dintre care 21 din România.

Din consorțiul „EduCare 5.0”, alături de UMF Iași mai fac parte Universitatea de Științe Aplicate din Bielefeld, Germania – universitatea coordonatoare, FH Salzburg (Austria), Klaipėdos Valstybinė Kolegija (Lituania), Universitat Internacional de Catalunya (Spania), Univerzity Jana Evangelisty Purkyně v Ústí nad Labem (Cehia), Universitatea de Medicină din Lublin (Polonia), CESPU Cooperativa de Ensino Superior Politécnico e Universitário (Portugalia) și Egas Moniz Cooperativa de Ensino Superior (Portugalia).

„Alianța EduCare 5.0 a depus proiectul în februarie 2024, în cadrul Inițiativei Universităților Europene și în iulie a primit din partea Comisiei Europene «Sigiliul de Excelență», care atestă calitatea remarcabilă a propunerii. Deși momentan consorțiul nu beneficiază de finanțare din partea UE, alianța continuă să funcționeze activ, cu planuri de reaplicare pentru finanțare în 2026. În perioada 9-11 octombrie a avut loc la Universitatea de Științe Aplicate din Bielefeld  o primă întâlnire de lucru, în cadrul căreia s-au conturat strategii de colaborare și de implementare ale proiectului. Printre obiectivele principale ale EduCare 05 se numără implementarea unui plan de Transformare Digitală, înființarea a nouă centre de cercetare înterconectate sau crearea unui campus virtual comun. Cu siguranță, afilierea UMF Iași la consorțiul EduCare 5.0 va crește consistent gradul de internaționalizare. Pe lângă oportunitatea de a participa la proiecte comune de cercetare și de a dezvolta noi formate de colaborare în predare, afilierea deschide calea către mobilitatea internațională pentru studenți, cadre didactice și cercetători. Aceștia vor putea beneficia de schimburi academice și de formare în diverse universități partenere”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

„Sub motto-ul «inovație, digitalizare, multidisciplinaritate și integrare socială», am format o alianță unică, care aduce o contribuție europeană valoroasă în educație, cercetare și transfer în domeniul îngrijirii și sănătății.”, a declarat și prof. univ. dr. Ulrich Schäfermeier, vicepreședinte pentru internaționalizare și digitalizare al Universității de Științe Aplicate din Bielefeld.

Rolul UMF Iași în cadrul consorțiului

Consorțiul EDUCARE 5.0 și-a stabilit obiective ambițioase, orientate spre îmbunătățirea integrării și colaborării interuniversitare prin inițiative inovatoare, dintre care cea mai importantă este înființarea unui campus interuniversitar. În cadrul acestui proiect, UMF Iași a fost desemnată co-lider pentru dezvoltarea campusului alături de International University of Catalonia din Barcelona. Campusul interuniversitar va facilita colaborarea academică și va extinde accesul la educație și cercetare pentru studenții din toate instituțiile partenere. Obiectivele includ:

  • Integrarea platformelor digitale ale tuturor partenerilor pentru dezvoltarea unui campus virtual care să sprijine activitățile educaționale și de cercetare comune.
  • Dezvoltarea de cursuri online și programe comune de studiu pentru a oferi studenților o varietate de resurse educaționale și oportunități de învățare.
  • Crearea unui program de schimb de practică medicală destinat atât studenților, cât și clinicienilor, pentru a le permite să beneficieze de o experiență practică variată, în diverse instituții europene.
  • Implementarea programelor dedicate dezvoltării profesionale și personale pentru a susține excelența academică și pentru a îmbunătăți competențele studenților și personalului academic.
  • Extinderea oportunităților de învățare a limbilor străine, pentru a încuraja comunicarea interculturală și a spori înțelegerea între studenții de diverse naționalități.
  • Creșterea accesului la educație pentru studenții defavorizați, promovând egalitatea de șanse și incluziunea socială.