Deschiderea anului universitar 2024-2025: Cei peste 2100 de boboci, primiți cu multă căldură în marea familie UMF Iași

sept. 23, 2024 | @ Academic | 0 comentarii

„Fiecare început de an universitar are propria energie, este un moment de reînnoire și entuziasm”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, la ceremonia de deschidere a anului universitar 2024-2025. Și, într-adevăr, festivitatea care a avut loc în dimineața zilei de  luni, 23 septembrie, s-a desfășurat într-o atmosferă încărcată de energia vibrantă aparte a „bobocilor” din anul I, care au umplut cu tinerețe și candoare Aula „George Emil Palade” a Universității. Momentul solemn a fost marcat și de prezența celorlalți rectori ai universităților ieșene, a inspectorului școlar general al ISJ Iași, precum și a oficialităților din administrația locală și a reprezentanților cultelor ieșene.

Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității, și-a început discursul adresându-se studenților din anul I cu o notă de optimism, evidențiind oportunitățile, dar și provocările care îi așteaptă pe cei peste 2100 de noi studenți ce s-au alăturat marii familii UMF Iași: „Începeți astăzi prima etapă a parcursului profesional, studiile de licență. Cu siguranță că sunteți nerăbdători și stresați, în același timp, de începerea cursurilor, dar vă garantez că și noi, dascălii voștri, nu suntem lipsiți de emoții, în ciuda experienței acumulate. Ne asumăm o responsabilitate și un angajament deosebite – azi, mai mult decât oricând, deoarece traversăm o perioadă de transformări semnificative și oportunități fără precedent. Lumea se schimbă rapid, iar o dată cu ea se schimbă și paradigmele învățării. Iar generația voastră, dragi studenți, vine cu așteptări noi și un mod de gândire adaptat unei epoci dominate de inteligența artificială, tehnologiile avansate și accesul nelimitat la informație. Așa cum spunea Alvin Toffler, «analfabetul secolului XXI nu va fi cel care nu știe să citească și să scrie, ci cel care nu știe să învețe, să se dezvețe și să reînvețe»”.

Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a detaliat vasta ofertă academică a universității, subliniind numărul impresionant de programe de studiu din domeniile Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie care s-a îmbogățit. Ofertă educațională care s-a îmbogățit, începând cu acest an, cu o nouă specializare de licență, Audiologie și protezare auditivă, în cadrul Facultății de Bioinginerie medicală și cu trei programe de master, în cadrul Facultății de Farmacie.

Rectorul UMF Iași le-a vorbit tinerilor despre responsabilitate și motivație, amintindu-le că alegerea unei cariere în sănătate nu este ușoară și implică sacrificii și muncă intensă. „Dacă v-ați ales această carieră doar pentru prestigiu, pentru o situație financiară bună sau pentru a le face pe plac părinților, nu veți fi fericiți.”, a avertizat rectorul, subliniind că doar pasiunea pentru meserie și empatia față de pacienți le vor aduce împlinirea profesională.

„Ne aflăm într-o etapă importantă de modernizare a universității”

Adresându-se și cadrelor didactice, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a subliniat că „ne aflăm într-o etapă importantă de modernizare a universității, cu numeroase proiecte de infrastructură, atât finalizate, cât și în curs de realizare.”  și a făcut un scurt bilanț al investițiilor din ultima perioadă, cum ar fi modernizarea Clinicii de Stomatologie Infantilă.

De asemenea, rectorul a menționat stadiile în care se află cele mai importante proiecte de infrastructură:

  • „Centrul de Cercetări Fundamentale se află în faza de autorizare a lucrărilor;
  • renovarea clădirii Facultății de Farmacie este în faza de expertiză tehnică;
  • reabilitarea și consolidarea Policlinicii Boltă, cunoscută drept Casa Asigurării Meșteșugarilor – se află în procedura de achiziție pentru proiectare și execuție;
  • Sala de sport de pe strada Sărăriei se află în faza de proiectare a Planului Urbanistic Zonal;
  • Noul restaurant studențesc /cantină de pe strada Universității nr. 16 este în faza de contractare pentru proiectare și execuție;
  • Consolidarea Casei Buțureanu este în faza de pregătire a documentației pentru achiziția de proiectare și execuție;
  • la Institutul de Anatomie se va efectua modificarea șarpantei, amenajarea podului și refacerea fațadei, proiectul fiind în faza DALI și în curs de avizare la Comisia de Monumente;
  • noul edificiu tehnico-administrativ din strada Sărărie (fosta cantină și ulterior sala de sport Bagdazar) este în faza de proiectare și de obținere a avizelor.”

În plus, rectorul a prezentat planurile universității de a continua digitalizarea procesului educațional, prin proiecte precum Campus Digital și evaluarea digitală, aliniind astfel universitatea la standardele europene.

„Jurământului Studentului la UMF Iași”

Un moment emoționant al ceremoniei a fost citirea, pentru prima dată, a „Jurământului Studentului la UMF Iași”, un angajament solemn pe care toți studenții îl vor lua, de acum înainte, reflectând valorile de respect, angajament și responsabilitate față de Universitate, colegi și pacienți:

„În calitate de student al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, jur să respect și să onorez numele, valorile și tradiția acestei instituții.

Promit să-mi dezvolt cunoștințele și abilitățile, să învăț din fiecare experiență și de la toți cei care mă înconjoară – profesori, colegi și pacienți. Îmi voi respecta profesorii și voi colabora cu colegii mei, având încredere în înțelepciunea și îndrumarea celor experimentați. Voi contribui la un mediu academic bazat pe respect reciproc și sprijin.

Promit să-mi dedic cu pasiune timpul și efortul pentru a învăța să practic profesia aleasă la cele mai înalte standarde. Voi trata fiecare pacient cu compasiune, respect și demnitate punând întotdeauna binele lor pe primul loc. Voi păstra confidențialitatea și voi respecta principiile etice ale profesiei medicale.

Îmi iau angajamentul să lucrez pentru sănătatea comunității și să contribui la progresul științei medicale. Voi urma cu stăruință drumul învățării continue, al dedicării și al sacrificiului, și recompensă îmi va fi impactul pozitiv asupra vieților celor din jur.

Astăzi, îmbrăcând halatul alb, mă angajez să port cu mândrie și responsabilitate simbolurile acestei Universități. Voi rămâne fidel valorilor și tradiției sale și voi fi un ambasador demn al numelui său.

Acesta este jurământul meu solemn, pe onoarea și conștiința mea!”

Emoții și provocări

În alocuțiunea sa, prof. univ. dr. Irina-Draga Căruntu, președintele Senatului Universitar al UMF Iași, le-a vorbit studenților despre trăirile profunde simțite la debutul acestui nou an academic, despre emoția „revenirii în spațiul vital în care trăim profesional – în amfiteatre, săli de lucrări practice și saloane de spital”, dar și „pentru reîntâlnirea cu colegii, pentru primul curs cu o nouă generație de studenți, a căror atenție trebuie captată printr-un balans inteligent între principiile pedagogiei clasice și dialogul modern bazat pe instrumente digitale aplicate în educația medicală.”. În același timp, noul an vine și cu provocări, „pentru că avem așteptări mari de la noi înșine, și de la cei din jurul nostru – studenți și cadre didactice, în drumul nostru deschis către dezvoltare, perfecționare și progres.” Provocări care pornesc de la întrebări esențiale pentru dezvoltarea profesională, precum „Ce putem face mai mult pentru educație, cercetare și practică medicală?”, „Ce putem face mai bine?” sau „Cum putem valorifica propriul nostru potențial și resursele existente?”

„Sunteți universitatea care pregătește oameni pentru oameni”

În continuare, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, prof. univ. dr. Dan Cașcaval, a transmis salutul celorlalte universități din Iași. Prof. univ. dr. Dan Cașcaval a felicitat UMF Iași pentru parcursul său academic, recunoscând excelența și prestigiul de care se bucură la nivel național și internațional. Rectorul UTI Iași a lăudat diversitatea și performanțele educaționale, subliniind că UMF Iași pregătește „oameni pentru oameni”. „Felicit bobocii că au ales această universitate, a cărei tradiție solidă s-a consolidat în excelența prezentului și s-a proiectat într-un viitor cert. În ultimul timp, se laudă mulți de pe meleagurile românești că istoria universităților lor depășește sute de ani, într-o escaladare hilară, dacă nu ar fi absurdă, a vechimii. Această exagerare forțată a originii unei universități îi va determina pe unii să afirme că Universitatea din Bologna a fost creată după modele din țările române. Toți aceștia aclamă forțat ceea ce universitatea dvs., dragi colegi de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, aveți de drept. Printr-o istorie și o evoluție oneste, printr-o construire proprie a parcursului de excelență. În mod clar, acest parcurs al dvs. prin istorie v-a oferit distincție pentru că sunteți singura universitate de medicină din țară completă, pentru că în afara facultăților tradiționale, includeți și Bioingineria medicală. Sunteți universitatea cu cea mai mare și mai diversă pondere a studenților străini, ceea ce arată clar că educația de calitate nu ține cont de granițe sau că educația de calitate traversează granițele. Sunteți universitatea de medicină din țară mereu plasată în topurile internaționale. Și ca o remarcă personală, recent confirmată în familia mea, sunteți universitatea care pregătește oameni pentru oameni.”

Prof. Luciana Antoci, Inspector Școlar General în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași, a adus la festivitatea de deschidere a anului universitar la UMF Iași „gândul bun al mediului preuniversitar”.

Oficialitățile locale au fost prezente ca de fiecare dată în această zi importantă din viața Universității. Atât primarul Mihai Chirica, cât și președintele Consiliului Județean, Costel Alexe și prefectul Felix Guzgă au subliniat importanța UMF Iași pentru comunitatea locală, oferind asigurări de sprijin pentru viitoarele proiecte ale universității.

La festivitatea UMF Iași au fost invitați și reprezentanții cultelor. Părintele Marian Timofte, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, a  transmis mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, iar  preot dr. Iosif Antili, vicar episcopal pentru secțiunea Cultură Creștină și Dialog Ecumenic și profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași, a transmis mesajul Excelenței Sale Monseniorul Iosif Păuleț, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași.

Nu au lipsit nici saluturile adresate bobocilor de către decanii celor patru facultăți ale UMF Iași: conf. univ. Anton Knieling, decan al Facultății de Medicină, prof. univ. dr. Monica Silvia Tatarciuc, decan al Facultății de Medicină Dentară, prof. univ. dr. Lenuța Profire, decan al Facultății de Farmacie și prof. univ. dr. Anca Galaction, decan al Facultății de Bioinginerie Medicală.

Manifestarea s-a încheiat cu saluturile emoționate ale reprezentanților studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, liniile de predare în română, engleză și franceză: Mihăiță Chistol – președintele Societății Studenților Mediciniști, Demetra Izabel Ursu – reprezentantul studenților de la liniile de predare în engleză în Senatul UMF Iași și Hamza El Khaier – reprezentantul studenților de la liniile de predare în franceză în Senatul UMF Iași și Președinte al Asociației Medicale a Studenților Francofoni din Iași (AMSFI).