Curajoși, rezilienți, deștepți: cei 1540 de absolvenți ai UMF Iași au depus Jurământul lui Hipocrat

iun. 26, 2022 | @ Academic | 0 comentarii

„Sunteţi prima generaţie de absolvenţi care a trecut printr-o pandemie, de la începutul şi până la sfârşitul ei. Am descoperit şi experimentat împreună o nouă formă de educaţie – învăţământul 100% online, cu avantajele şi neajunsurile lui. Alături de profesorii dumneavoastră, aţi dovedit o impresionantă capacitate de adaptare pentru care vă apreciez şi vă mulţumesc încă o dată.”, a transmis, într-un discurs emoționant, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, promoției 2022 a UMF Iași – „poate cea mai curajoasă promoție din ultimii ani, poate cea mai pregătită să facă față provocărilor ce vor veni”, cu ocazia Ceremoniei de absolvire, o sărbătoare a succesului de care se bucură atât absolvenții, cât și părinții acestora. Evenimentul s-a desfășurat în Piața națiunii, de-a lungul întregii zile de sâmbătă, 25 iunie – „ziua în care suntem cu toții mândri de reușita voastră: profesorii, părinții, prietenii. Este ziua în care concurența din timpul anilor de studiu a încetat și a lăsat loc doar prieteniei.”, după cum a descris-o rectorul Universității.

 „Viitorul medicinei este pe mâini bune!”

Maratonul emoțiilor a debutat la ora 10.00 cu discursurile decanilor celor patru facultăți și ai decanilor de suflet, dar și cu strigarea catalogului, de către șefii de ani.

„Este momentul în care cunoștințele acumulate vor fi puse în practică și vor legitima valoarea câștigată în cursul facultății. Aveți pregătirea necesară unor buni specialiști și capacitatea de a reuși în viață. În spatele absolvirii voastre stă multă muncă. Nu doar din partea dvs., ci și din partea părinților voștri, care au făcut multe sacrificii ca voi să ajungeți aici. Dragi părinți, vă mulțumesc în numele facultății. Cu dvs. împărtășim bucuria de a-i vedea pe acești frumoși absolvenți la sfârșitul acestei perioade din viața lor, încununată de un rezultat frumos.”, le-a transmis prof. univ. dr. Ioana Lăcrămioara Șerban, decanul Facultății de Medicină.

Ales decan de suflet pentru toate cele trei specializări ale Facultății de Medicină, dar și pentru studenții internaționali de la liniile de predare în engleză și franceză, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, le-a vorbit absolvenților cu multă emoție.

„Sunteți o promoție specială, pentru mine: ați fost primii boboci cărora le-am urat bun venit în calitate de rector la UMF Iași. Sunteți promoția cu care am trecut prin complicata perioadă a pandemiei, promoția care s-a adaptat la învățământul online, care nu a ezitat să facă voluntariat în lupta împotriva virusului SARSCoV2 – poate cea mai curajoasă promoție din ultimii ani, poate cea mai pregătită să facă față provocărilor ce vor veni. De aceea, astăzi, mă uit la voi cu multă încredere: Viitorul medicinei este pe mâini bune!”, li s-a adresat rectorul viitorilor medici. Și absolvenții specializării Asistență Medicală Generală au avut parte de încurajări și laude din partea decanului de promoție: „Știu că nu v-a fost ușor în acești patru ani, c-au fost multe nopți nedormite, că ați făcut eforturi și sacrificii considerabile, dar sper ca ziua de astăzi vă oferă acea stimă de sine și satisfacție pe care o au toți cei care obțin ceva prin muncă grea și seriozitate. Vă felicit pentru determinare, pentru că ați dorit să vă înarmați cu abilitățile și cunoștințele aprofundate pe care doar facultatea poate să le ofere.”. „V-ați pregătit pentru a deveni profesioniști capabili să intervină în domeniul nutriției pentru a satisface nevoile indivizilor, grupurilor și populațiilor, și în interesul promovării, restabilirii și menținerii sănătății. Aveți încredere în voi, aveți încredere că ați dobândit cunoștințele care vă vor permite să fiți cei mai buni specialiști dieteticieni. Sunt mândru de voi! Fie ca ziua de azi să marcheze nu doar sfârșitul studenției, ci și începutul unei frumoase cariere.”, le-a transmis rectorul și viitorilor dieteticieni.

Cei 153 de absolvenți de la Medicină Dentară – în limba română, 59 de la Tehnică Dentară și 90 de studenți internaționali de la Medicină Dentară – de la liniile de predare în engleză și franceză, au primit mesaje de suflet din partea decanului Facultății de Medicină, prof. univ. dr. Monica Silvia Tatarciuc și al decanului de promoție, șef lucrări Ionuț Luchian. „Nu știu dacă, peste un număr de ani, o să vă mai aduceți aminte de cuvintele pe care vi le adresăm astăzi, dar sunt convinsă că în mintea și în sufletele voastre vor fi prezente aceleași sentimente pe care le trăiți acum. Sentimentul de mândrie că ați devenit studenți ai acestei facultăți și ai acestei universități. Sentimentul de bucurie că ați parcurs șase ani sau trei ani care v-au făcut mult mai maturi și bine pregătiți pentru profesiile dvs. viitoare, profesii care sunt convinsă că vă vor aduce împlinire, bucurie și satisfacție”, a subliniat prof. univ. dr. Silvia Tatarciuc.

„Absolvirea este un moment unic în viața fiecăruia dintre noi. Ne confruntăm pe de o parte cu bucuria finalizării cu succes a unui drum educațional lung, dar pe de altă parte cu necunoscutul unui început de carieră. Alegerea  mea ca decan de suflet m-a surprins. M-am întrebat care a fost motivul, pentru că poate nu am fost întotdeauna cea mai comodă persoană. Am realizat însă că dvs. sunteți ultima promoție cu care am avut privilegiul să colaborez din anul I până în anul VI și poate acesta a fost unul dintre motive. De asemenea, am avut plăcerea să-i conving în anul lor terminal și pe absolvenții programului de Tehnică Dentară despre importanța integrării  noțiunilor de parodontologie în practica lor viitoare. Cred că și aceasta este semnificația evenimentului pe care-l sărbătorim cu toții astăzi și poate nu întâmplător această ceremonie reunește atât absolvenți de la specializarea Medicină Dentară, cât și absolvenți de la specializarea Tehnică Dentară. Mesajul simbolic pe care eu l-am identificat este acela de muncă în echipă”, a transmis și decanul de promoție, șef lucrări Ionuț Luchian.

Și decanul Facultății de Farmacie, prof. univ. dr. Lenuța Profire, a adresat un salut călduros promoției 2022, alcătuită din 112 viitori profesioniști din domeniul farmaceutic. „Astăzi este un moment special pentru voi, ziua în care sunteți cei mai importanți, cei mai frumoși, cei mai fericiți. Este un moment de mare bucurie și pentru noi, dascălii voștri, care v-am călăuzit și am vegheat la devenirea voastră profesională, am investit în voi încredere și speranță. Este un moment plin de emoție și pentru cei dragi. Vă așteaptă un nou drum, drumul maturizării și al împlinii profesionale. Tot ce ați acumulat în cei cinci ani în sălile de curs și de laborator, stagii de practică, schimburi de experiență, proiecte educaționale, proiecte sociale, activități de voluntariat, va fi pus în practică și va certifica valoarea câștigată în timpul facultății”.

Tinerii farmaciști au ales-o ca decan de suflet pe șef lucrări Maria Apotrosoaie, care le-a adresat cuvinte încărcate de emoție: „Facultatea reprezintă o etapă importantă de formare educațională și în același timp un început al maturizării. O perioadă care poate s-a scurs mult prea repede și iată-vă la momentul absolvirii. Absolvirea este fără doar și poate și un moment de nostalgie, de rememorare a orelor de curs și de laborator, a proiectelor, a examenelor, dar și a provocărilor și restricțiilor care cu siguranță și-au pus amprenta, dar care sunt la fel de valoroase în dezvoltarea voastră profesională și personală”.

Prof. univ. dr. Anca Galaction, decanul Facultății de Bioinginerie Medicală, a deschis cursul festiv al facultății. „Azi, Într-un moment solemn, plin de emoție, cântăm împreună Gaudeamus Igitur. E un moment de sfârșit, dar și de început. E un moment de bilanț. Privind în urmă, ne dăm seama că ați evoluat enorm. Dacă acum câțiva ani pășeați sfioși în Facultatea de Bioinginerie Medicală, întrebând unde este o sală, ce înseamnă LP, cum se citește orarul, cu cine se desfășoară orele, acum, după numeroasele examene prin care ați trecut, ați căpătat suficientă experiență și sunteți pregătiți să faceți față evenimentelor care urmează. Ați parcurs o facultate care v-a permis să dați frâu liberă imaginației. O facultate progresistă, care v-a arătat care vă sunt șansele, care v-a deschis un drum, deoarece variantele de dezvoltare pe care vi le oferă Bioingineria și Balneofiziokinetoterapia sunt extrem de largi.”

Decan de promoție al specializării Bioinginerie: șef de lucrări Mădălina Poștaru: „În momentul în care ne-am întâlnit prima dată, mi-am imaginat că fiecare dintre voi este o pânză pe care trebuie să pictăm, și eu, și colegii mei, fiecare cu câte o pensulă și o culoare și bineînțeles că scopul nostru era ca, în final, să obținem capodopere. Astăzi, privindu-vă, vă spun sincer, că am reușit. Sunteți absolut fantastici și sper ca în continuare culorile să vi le alegeți voi, astfel încât tabloul pe care îl veți obține ăn final să fie exact în nuanțele pe care le doriți”.

„Îmi aduc aminte că la prima întâlnire, pe care am avut-o acum trei ani, v-am spus că atunci când veți termina, am să am onoarea să fiu colegă cu voi, fiind fizioterapeut. Iată că acea zi a venit, azi nu vă mai spun dragi studenți, ci dragi colegi și vă doresc tot binele din lume”, le-a transmis celor 109 de absolvenți ai specializării Balneofiziokinetoterapie și recuperare decanul lor de promoție, conf. univ. dr. Mariana Rotariu.

 „Indiferent unde vă va duce drumul, salvaţi la «Favorite» strada Universităţii nr. 16 pe GPS-ul dvs. profesional”

Partea a doua a Ceremoniei de Absolvire a început cu defilarea drapelelor din cele 38 de state care au reprezentanți în rândul tinerilor absolvenți. A urmat salutul rectorului UMF Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu: „«Nevolnic este elevul care nu-și depășește învăţătorul», spunea Leonardo da Vinci. Creşteţi aşadar, atât uman, cât şi profesional şi fiţi mai buni ca noi, cei care v-am format. Vă asigur că nu ne puteţi face o bucurie mai mare. Şi indiferent unde vă va duce drumul, salvaţi la «Favorite» strada Universităţii nr. 16 pe GPS-ul dvs. profesional. Aici este alma mater, aici este locul unde sunteţi oricând bineveniţi să vă întoarceţi pentru a cere un sfat, pentru a ne bucura cu realizările dumneavoastră profesionale sau doar pentru a vă aminti pe viu de anii studenţiei.”.

Chiar dacă nu a putut fi prezent la ceremonia de absolvire, ministrul Educației, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, a transmis un mesaj absolvenților UMF Iași, atât în română, cât și în engleză și franceză, „pentru a celebra caracterul cosmopolit al studiilor medicale de la Iași”: „Astăzi este o sărbătoare pentru voi, pentru familiile voastre și pentru Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași. Loc al cunoașterii și inovării prin excelență, Universitatea a fost casa voastră în ultimii ani și sunt convins că pe lângă pregătirea voastră profesională, a fost și locul în care v-ați format caracterele. Prin depunerea Jurământului lui Hipocrat vă angajați să aveți grijă de sănătatea și bunăstarea unei întregi societăți, care-și pune în voi speranțele sale de sănătate fizică și morală. Ne așteptăm să aveți grijă de noi, dar este important să aveți grijă și de voi înșivă în lunga călătorie care vă așteaptă”.

Președintele Senatului UMF Iași, prof. univ. dr. Irina Draga Căruntu, a transmis salutul Senatului Universității Promoției 2022 a UMF Iași. „Considerați ziua de astăzi o sărbătoare a maturității voastre: Este una din cele mai importante zile de bucurie din calendarul evenimentelor semnificative din viața vaostră. Este zioua care face diferența între un ieri care înseamnă trecutr, și un mâine, care înseamnă viitor. Suntem mîndri de voi, reprezentați chintesența efortului nostru cumulat pentru a vă transmite cunoștințe. Reprezentați carta noastră de vizită, investiția noastră, speranța noastră pentru medicina secolului XXI.”

Medeea Marinescu: „Oare există acolo, în public, cineva dintre dvs, care peste niște ani mă va salva când voi avea nevoie?”

La ceremonia de absolvire a fost prezent și rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, prof. univ. dr. Emil Ceban, care a vorbit despre lunga și  frumoasa colaborare între Universitatea sa și UMF Iași și a felicitat Promoția 2022.

Și decanii celor patru facultăți din cadrul UMF Iași (Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie Medicală) au adresat, din nou, câteva cuvinte încărcate de emoție absolvenților.

Așa cum ne-am obișnuit, UMF Iași pregătește la fiecare ceremonie de absolvire și un moment special. Pentru promoția 2022, surpriza serii a fost cunoscuta actriță Medeea Marinescu, care a vorbit absolvenților despre arta de a fi medic, o profesie vocațională, ca și cea de actor. „Mi-am pus o întrebare. Oare există acolo, în public, cineva dintre dvs, care peste niște ani mă va salva când voi avea nevoie? Va fi oare cineva dintre dvs. care va găsi acel tratament miraculos, care va salva pe cineva drag mie? Există printre dvs. cineva care va întâmpina cu siguranță un moment greu în viața sa și se va simți salvat pentru că vine într-o sală de teatru? Peste 20, 30 de ani o să aflăm răspunsul și există în istorie exemple de oameni care s-au întâlnit la un moment dat fără să știe că unul îl va salva pe celălalt. Eu cred că profesia dvs. dvs., ca și profesia mea, sunt profesii vocaționale. Nu cred că te poți face medic, sau actor, sau regizor, pentru că așa vor părinții sau te gândești că așa o să ai succes, că o să fii recunoscut pe stradă. Vei fi toată viața profund nefericit.”

De la ceremonie nu puteau lipsi simpaticii membri ai Cetei de mediciniști, care au încântat și amuzat audiența cu parodii muzicale despre viața de medicinist.

În fiecare an, un cadru didactic este ales să țină ultimul curs tuturor absolvenților, un  curs despre responsabilitate, adaptabilitate, autodepășire, asumare, determinare, voință și perseverență. În acest an, prof. univ. dr. Adrian Covic, prorector UMF Iași, le-a oferit absolvenților o prezentare inedită și simpatică a călătoriei lor academice presărată cu obstacole și provocări.

Ceremonia de absolvire s-a încheiat cu rostirea jurământului lui Hipocrat și investirea absolvenților de către rectorul UMF Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.

Testimoniale șefi de promoție

În cadrul ceremoniei de absolvire, rectorul UMF Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, a premiat cei mai buni studenți, pe cei 13 șefi de promoție de la toate specializările Universității. Vă prezentăm, mai jos, câteva gânduri ale acestora, la finalul anilor de facultate.

Mădălina Andreea Beldie, șef promoție Medicină, linia de predare în română

„Îmi este greu să identific exact de unde a pornit dorința mea de a studia Medicina, dar cel mai probabil, pasiunea pentru științe pe care am avut-o dintotdeauna, a jucat un rol important.

Atunci când eram la liceu, am luat decizia să dau admiterea la UMF Iași pentru că am considerat că ar fi oportunitatea cea mai potrivită să îmbin materiile favorite de atunci, chimia și biologia.

Prilejul cu care m-am convins că am făcut alegerea potrivită a fost abia practica de vară de la finalul anului I, primul meu contact mai îndelungat cu spitalul. De atunci am fost sigură că meseria de medic este cea pe care mi-o doresc pentru viitorul meu și că nu m-aș vedea făcând altceva.

De-a lungul facultății am avut experiențe de tot felul, dar simt că acum, la finalul celor 6 ani, cele frumoase au reușit să contrabalanseze tot stresul și toată anxietatea de dinaintea fiecărui examen, toată oboseala și emoțiile pentru fiecare activitate de voluntariat.

Pentru mine, cele mai puternice, dar și cele mai dragi amintiri vor rămâne momentele petrecute cu colegii și cele din cadrul proiectelor SSMI, care au contribuit foarte mult la evoluția mea.

Există un proverb care spune «Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur. Dacă vrei să ajungi departe, mergeţi împreună.» și cred că ilustrează perfect modul în care am funcționat eu și grupa mea: am plâns, am râs, am învățat și repetat împreună, ne-am consolat și calmat una pe cealaltă, am împărtășit probleme și am căutat împreună soluții, am fost mereu o echipă, iar acum la final putem spune cu toată inima că plecăm de la UMF Iași mai bogate cu o a doua familie și sunt extrem de recunoscătoare pentru asta.

Singurele motive pentru care un licean ar trebui să aleagă UMF Iași, și orice universitate de Medicină, în general, ar trebui să fie pasiunea pentru acest domeniu și dorința de a-i ajuta pe ceilalți.

De-a lungul timpului, am fost întrebată de colegi mai mici, elevi de liceu, dacă este dificil să fii student la Medicină. De fiecare dată răspunsul meu a fost că nimic nu este greu, atâta timp cât îți place ceea ce faci, tocmai de aceea, cred că aceasta ar trebui să fie singura motivație în alegerea carierei de medic.

Nu pot să mint și să spun că ultimii 6 ani au fost ușori, chiar deloc, am avut de făcut sacrificii și am fost nevoită să mă adaptez la situații pe care nici nu mi le-aș fi putut imagina atunci când eram încă la liceu, dar ce vreau să subliniez este faptul că aspirația de a deveni un medic bun pentru pacienții tăi și curiozitatea și interesul sunt cele care te ajută să continui în momentele grele.”

Ștefana Pascariu, șef promoție Medicină Dentară, linia de predare în română

„Terminarea a 6 ani de studiu și începutul unei cariere m-au făcut să reflectez asupra momentelor petrecute în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. Am ales să studiez la UMF Iași datorită interesului pentru științele medicale pe care l-am dezvoltat încă din timpul liceului și pentru grija pe care profesia de medic o are pentru oameni, toate acestea fiind cumulate și cu renumele facultății.

Amintirile din timpul acestor ani sunt multiple și cu mare încărcătură emoțională. Încă din primii ani, când materiile preclinice ne copleșeau prin cantitatea mare de informație sau fuga dintr-un spital în altul, pentru stagiile și cursurile de medicină internă sau neurologie ne obosea, noi visam la momentul când vom începe cu adevărat să restabilim zâmbetul pacienților. Momentul începerii stagiilor clinice de chirurgie sau parodontologie, din domeniul medicinei dentare, ne-au făcut să înțelegem importanța cunoașterii vaste a domeniului medical pentru a putea trata complet un pacient. Consider că, lăsând la o parte multitudinea de examene și nopți nedormite, acești 6 ani de facultate au fost anii în care am reușit să mă dezvolt ca om, pentru a reuși să îmbrățișez meseria de Medic Stomatolog.

Sunt convinsă că liceenii, care doresc să aleagă domeniul medicinei dentare, vor avea oportunitatea la UMF Iași de a învăța teoretic, iar apoi și practic, cu ajutorul simulatoarelor, urmând ulterior pe pacienți, în anii mai mari, abilitățile necesare de a profesa în acest minunat domeniu și de a face oamenii să zâmbească!”

Alexandra Scorțanu, șef promoție Farmacie

„De mic copil, părinții m-au învățatimportanța muncii asidue și mi-au insuflat dorința de ai ajuta pe alții. Încă din clasele primare am avut o înclinație față de profilul real, de științele exacte.

Îmi plăcea matematica și eram fascinată de modul în care legile fizicii și cele ale chimieiguvernează structura lucrurilor. Totul – de la vastul univers al microorganismelor invizibile cuochiul liber, până la complexitatea organismului uman– are o structură controlată de reguli, iar euvoiam să înțeleg acele reguli.

Atracția pentru farmacie a venit prin prisma admirației față de profesia mamei mele, a căreipreocupare a fost întotdeauna consilierea pacienților și individualizarea terapiei, precum șipăstrarea unei relații strânse cu aceștia.

Înainte sa aplic am căutat informații despre toate universitățile din țară deoarece a trebuitsă mă asigur că fac alegerea corectă. Ceea ce m-a determinat să aleg facultatea de farmacie de laIași a fost profesionalismul și devotamentul incomparabil al absolvenților acestei facultăți deprestigiu, fiind conștientă de faptul că și cerințele din timpul facultății vor fi mari deoarece pentrua ajunge un farmacist bine pregătit este necesar să studiezi într-o universitate de calitate.

Îmi amintesc cu drag primele zile de facultate din anul I în care atât eu, cât și colegii meipășeam curioși într-o nouă experiență, entuziasmați și fascinați de complexitatea și diversitatealaboratoarelor facultății. Cu siguranță cele mai plăcute experiențe au fost cele din timpul lucrărilorpractice în care lucram alături de colegi pentru obținerea celor mai bune rezultate, fiind, totodată,și un prilej de comunicare și dezvoltare a abilităților de muncă în echipă. Inclusiv nopțile nedormitedin sesiune, întâlnirile pentru proiecte care se finalizau cu discuții despre total alte subiecte,numărarea zilelor până la venirea vacanței și apoi până la începerea cursurilor, toate sunt momenteextraordinare care au creat prietenii durabile, indiferent de drumul pe care vom porni fiecare dintrenoi.

Am avut parte de colegi minunați și cadre didactice excepționale, de la care am beneficiatde o pregătire academică de calitate. Le mulțumesc domniilor lor pentru exigența cu care ne-aupregătit și pentru că ne-au învățat că “nu există lift care să te ducă la succes, trebuie să foloseștiscările.” (ZigZiglar).

Este de la sine înțeles faptul că această profesie este una extrem de complexă, deloc ușoară,care cere sacrificii, perseverență și ambiție aparte, una care în cei 5 ani te pregătește nu doar sădevii farmacist – specialist în domeniul medicamentului, ci mai ales te pregătește să devii “OM”în adevăratul sens al cuvântului. Vei ști să fii un bun ascultător, dar și un bun sfătuitor pentruoamenii din jurul tău. Pe lângă contribuția enormă pe care facultatea de farmacie o are în ceea ceprivește evoluția noastră, aceasta ne oferă și siguranța unui loc de muncă stabil, indiferent dacăeste aici, în România sau în străinătate.

Nu există, probabil, un sentiment mai frumos decât sentimentul de bine pe care îl ai știindcă undeva, cineva are nevoie de tine, iar tu îl poți ajuta. Consider că UMF Iași este locul potrivitpentru a te forma în această direcție.”

Iustina Botezatu, șef promoție Bioinginerie

„Alegerea de a urma cursurile Universității de Medicină și Farmacie ”G. T. Popa” din Iași a fost una ușoară; pe lângă prestigiul bine cunoscut pe care îl are, găzduiește și singura Facultate de Bioinginerie din țară. 

Cu siguranță impactul cel mai mare pe care l-am resimțit după admiterea la Facultatea de Bioinginerie a fost determinat de tranziția de la forma de învățământ liceală la cea universitară, precum șidistanța mare față de familie și cei dragi.

Cu toate acestea, una dintre frumoasele experiențe trăite în timpul facultății a fost cea în care am avut ocazia de a participa la diferite conferințe și concursuri, unde am avut bucuria de a câștiga premii speciale sau chiar medalii de aur. Pe lângă acestea, nu voi uita niciodată primultest pentru determinarea viabilității celulare pe care l-am efectuat, primul suport 3D obținut cu posibile aplicații în ingineria tisulară a osului, primul proiect pe care l-am realizatîmpreună cu două dintre colegele de grupă, de la stadiu de idee până la stadiul în care l-am ținut efectiv în mâna și l-am testat. Bineînțeles că toate acestea nu ar fi fost posibile fără îndrumarea cadrelor didactice care ne-au călăuzit și sfătuit continuu.

Tinerii absolvenți de liceu, care doresc să aleagă UMF Iași, în special Facultatea de Bioinginerie, ar trebui să știe că acesta este un domeniu complex, unde vor avea posibilitatea de aprofundare a cunoștințelor legate de medicină: anatomie și fiziologie, histologie, biologie celulară și moleculară, cât și noțiuni de inginerie:electronică medicală, instrumentație biomedicală, biomateriale, inginerie cito-tisulară și organe artificiale. Aceste lucruri nu ar trebui să îi sperie, ci să-i determine să devină mai curioși și dornici să descopere tainele ascunse și oportunitățile pe care această facultate le poate oferi.”

Elena-Ionela Olariu, șef promoție Asistență Medicală Generală

„Am ales să studiez la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa” încă din primii ani de liceu, iar datorită interesului pentru științele medicale și a dorinței de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, am optat pentru specializarea de Asistență Medicală Generală.

Se spune că perioada studenției este una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții, iar eu pot confirma asta cu certitudine! A fost o experiență în adevăratul sens al cuvântului, anii de facultate m-au format în primul rând ca om, dar m-au pregătit și pentru nobila meserie de asistent medical pe care îmi doresc să o practic cu demnitate și profesionalism.

Sigur că atunci când mă gândesc la acești patru ani, sentimentele sunt multe. A fost o perioadă intensă, presărată de obstacole și provocări, dar care a lăsat în urmă satisfacții, bucurii și amintiri plăcute de care, cu siguranță, ne vom aminti cu drag și peste ani de zile.

Țin pe această cale să le mulțumesc colegelor de grupă, alături de care am trăit cele mai profunde emoții pe parcursul studenției. Am învățat și am crescut împreună, fiind pregătite acum pentru un nou început cu multe provocări. Nu în ultimul rând, aș vrea să le mulțumesc părinților mei, care mi-au fost alături, prietenilor, care m-au încurajat și susținut, dar și domnilor profesori care ne-au călăuzit pașii spre această profesie, împărtășindu-ne din experiența lor.

„Niciodată nu înceta să înveți, pentru că viața nu încetează niciodată să-ți dea lecții” este citatul care trebuie să stea la baza formării noastre. Dorința de a performa și munca, vor fi întotdeauna cheia succesului și sunt ceea ce m-au făcut să îmbrățișez titulatura de „șefă de promoție”.

Alegerea facultății este un moment foarte important în viața unui tânăr absolvent de liceu, iar UMF Iași este alegerea potrivită pentru toți cei care își doresc o carieră de succes în domeniul medical.

Fiind o universitate de prestigiu, recunoscută atât la nivel național cât și internațional, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” oferă studenților oportunități reale de dezvoltare profesională, dar și personală.”

Camelia Sfarti, șef de promoție Nutriție și dietetică

„Am luat hotărârea de a urma cursurile Facultății de Nutriție și Dietetică în 2019, motivată și încurajată de familia mea, de visul meu de a practica o meserie într-un domeniu dinamic, în continuă expansiune în ultimii ani  și nu în ultimul rând din dorința de dezvoltare personală continuă, de a face ceva nou, care să-mi aducă bucurie și satisfacție.

Alegerea unei facultăți din cadrul UMF Iași a fost firească pentru mine, deoarece am absolvit Facultatea de Farmacie în anul 1996, tot la UMF «Grigore T. Popa» Iași  și am înțeles încă de atunci de ce UMF Iași este o universitate renumită, cu o lungă tradiție în învățământul medical , inclusă în clasamentele internaționale a celor mai bune universități din lume.

Am ales această facultate pentru că efortul de a învăța nu mi s-a părut niciodată mare, îmi place să mă perfecționez mereu, iar domeniul nutriției și dieteticii este într-o permanentă și perpetuă schimbare și evoluție.

Deși diferiți de anii primei studenții, și acești trei ani au fost frumoși, plini de provocări, alături de colegi minunați, cei mai mulți dintre ei de vârsta copiilor mei. Am lucrat în echipe, am făcut proiecte împreună, am învățat să colaborăm, lucruri esențiale pentru profesia pe care ne-am ales-o. De asemenea am învățat că autosuficiența este cel mai mare dușman și că respectul reciproc și colaborarea interdisciplinară sunt foarte importante.

Vreau să insuflu entuziasm și curaj atât absolvenților de liceu cât și celor care din diverse motive vor să-și schimbe parcursul profesional și să privească cu încredere viitorul, să fie energici, mereu curioși și să nu lase blazarea să le controleze viața. Prejudecata conform căreia «e prea târziu pentru a o lua de la capăt» nu-și are locul, pentru că maturitatea dezvoltată și experiența de viață te poate face un candidat foarte potrivit dacă decizi să începi o carieră medicala.

De asemenea îi sfătuiesc pe toți studenții să nu piardă oportunitățile care pot apărea pe parcursul facultății sau după –  proiecte, programe pe care e bine să le iei în calcul. Generația mea s-a implicat în proiectul «Traista cu sănătate» lansat de prof.univ.dr. Veronica Mocanu și în proiectul Medpro – de inserare a absolvenților de medicină pe piața muncii.

Gândurile bune și recunoștința mea se îndreaptă către cadrele didactice care au contribuit la formarea mea, și aș vrea să le mulțumesc din suflet și celor care mi-au fost mereu aproape și au crezut în mine – familie și prieteni.”

Mădălina Matei, șef promoție Tehnică Dentară

„Decizia de a studia Tehnica Dentară la Universitatea de Medicină și „Farmacie Grigore T. Popa” din Iași a fost spontană deoarece nu am știut  exact ce îmi doream. 

Acum, la sfârșitul facultății, pot spune că a fost alegerea perfectă și că nu m-aș vedea lucrând în alt domeniu.

Ca orice student am întâmpinat anumite dificultăți, în cazul meu partea practică ce a necesitat multe nopții nedormite și multe ore de practică.

Cu ocazia aceasta aș dori să le mulțumesc atât cadrelor didactice, cât și persoanelor care m-au ajutat să îmi dezvolt abilitățile. 

Din punctul meu de vedere, indiferent de facultatea pe care ai s-o urmezi, fiecare are un grad de dificultate, dar dacă faci ceea ce iți place, totul va fi mult mai ușor.”

Ioana Ana-Maria Toma, șef de promoție Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare – linia de predare în limba română

„Hotărârea de a opta pentru Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași a venit în perioada în care stresul era la cote maxime, aflându-mă în pragul examenului de bacalaureat. Fiind o fire pragmatică, orientată spre sfera reală, am decis că locul meu este într-un mediu în care voi studia logic, în care informațiile primite mă vor ajuta în dezvoltarea pe plan profesional, dar și în dezvoltarea personală, în evoluția mea ca om. Mereu mi-am dorit să pot ajuta oamenii din jurul meu, fiind o fire empatică, însă nu știam exact încotro să mă îndrept. Astfel, am decis că specializarea Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare ar putea fi domeniul în care m-aș putea identifica. Am aplicat, fiind singura facultate și singura specializare la care mi-am depus dosarul de înscriere, nefiind sigură în proporție de 100% că înțeleg pe deplin meseria de fiziokinetoterapeut. Acum, mă pot declara mulțumită cu decizia luată în acea etapă a vieții, dovedindu-se a fi cea mai bună alegere pentru mine. Șansa de a putea fi un real ajutor pentru pacienți pe parcursul drumului către recâștigarea independenței și către ameliorarea calității vieții pot spune că mă împlinește pe toate planurile.

Gândindu-mă retrospectiv la perioada studenției, îmi vin în minte entuziasmul resimțit când am pășit pentru prima oară într-un spital în calitate de student, emoțiile și bucuria trăite la primul contact cu pacienții, satisfacția apărută după încheierea fiecărei lucrări practice în care învățam ceva nou, în care puneam în aplicare tehnicile învățate în cadrul orelor de curs, dar și stresul ce mă acapara în perioada sesiunii. Îndrumarea, sprijinul și devotamentul cadrelor didactice față de noi, de parcursul nostru ca viitori specialiști în domeniu, pot spune că îmi vor rămâne întipărite în memorie și m-au ajutat să progresez. Colegii și prieteniile legate în timpul facultății, familia și suportul acestora, au reprezentat un real sprijin pe parcursul acestui drum, oferindu-mi cadrul și contextul perfect pentru a putea evolua și pentru a putea ajunge ceea ce sunt astăzi. La finalul acestei etape, mă încearcă un amalgam de emoții din care primează entuziasmul cu care sunt pregătită să pășesc într-o nouă etapă a vieții.

Consider că UMF Iași reprezintă o șansă reală pentru toți liceenii ce își doresc o carieră în domeniul medical. Încurajez această alegere, UMF Iași fiind o universitate de prestigiu, recunoscută atât pe plan național, cât și pe plan internațional , ce poate oferi studenților o educație de calitate, multiple oportunități și posibilitatea de «a crește» din mai multe puncte de vedere . Aceștia trebuie să fie conștienți că domeniul medical presupune un proces de învățare continuu, pe parcursul întregii vieți, datorită evoluției neîntrerupte a medicinei.”

Nikolaos Monokandilos, șef de promoție Medicină – linia de predare în limba engleză

„I chose to study at U.M.F. Iasi because I grew up in a family where my father and my brother studied in our university and they always shared with me their memories and impressions about Iasi town and U.M.F. Grigore T. Popa. Their high level of medical knowledge as well as their moral code when it comes to treating patients and saving lives have inspired me to become a doctor by entrusting my medical education  to U.M.F. Iasi.

The one thing I can tell for sure is that throughout these 6 years of my studies I gained many memories that will accompany me for the rest of my life. During my medical practice in local hospitals, I examined a lot of patients and I encountered clinical cases of very rare diseases and syndromes that occur once in a million. I was also impressed by the professionalism and dedication of the doctors and medical health providers to their sacred duty towards the patients as well as guiding and helping the young doctors achieve their dreams and expectations.

In my humble opinion, a high school student should choose U.M.F. Iasi for their medical education. Our university has proven that it can successfully accommodate to the radical changes that occur in the medical science and provide the necessary tools in order to prepare the medical students for their medical career. The professors have high level of knowledge and dedication to their jobs, our university provides many amphitheaters and new buildings for the lectures to take place as well as a new simulation center with the latest medical technology that enhances exponentially the level of medical practice provided. I would also like to point out the multicultural character of our university where students from all over the world meet and exchange ideas. The most important of all is that a student can get the medical education they look for throught systematized medical practice in hospitals, congresses and a big number of extra-university teams made by medical students with the purpose of approaching the medical science in a polyprismatic manner.”

Inès Youssra Latroche, șef de promoție Medicină – linia de predare în limba franceză

„Félicitations futures médecins! Notre travail acharné a finalement porté ses fruits et nous sommes enfin prêts à franchir la prochaine grande étape de notre vie. Je suis honorée d’être devant vous aujourd’hui à l’occasion de nos derniers adieux aux études de médecine à l’UMF, avant que chacun aille briller aux quatre coins du globe.

Tout d’abord, je tiens à exprimer ma profonde gratitude à tous les membres du corps professoral, pour leur aide dans la maîtrise de compétences et de connaissances précieuses.

Sans oublier de lancer un chaleureux remerciement au secrétariat de la section française qui nous sont venu en aide avec patience et gentillesse.

Enfin, mes plus grands remerciements vont à toute ma famille, et tout particulièrement à mes parents pour m’avoir soutenu et permis de concrétiser mon rêve.

Chacun d’entre nous a vécu une expérience à la fois unique et partagé à l’UMF; un parfait mélange de moments réjouissants et d’autres moins, les révisions de dernière minute, le mal du pays et les moments d’inquiétudes sur ce qui se passe dans le monde ; mais aussi les premiers flocons de neige, et, bien sûr, des moments riches en amitié et solidarité.

Mes souvenirs les plus forts, sont pour la majorité reliée aux amies que j’ai eu la chance d’avoir à mes côtés, tout au long de ces longues études. Je peux vous dire avec certitude que quelle que soit l’épreuve que vous endurez dans la vie, être entouré de personnes rayonnantes illuminera vos moments les plus sombres.

L’UMF a rendu ce chapitre de notre vie très riche en couleur. Nous avons appris à vivre et étudier ensemble tout en venant d’horizons et cultures différentes. Nous avions également des parcours différents lorsque nous sommes arrivés en première année, et nous partons avec des objectifs tout aussi différents, mais nous nous souhaitons tous un désir commun de réussite.

Ne ruminez pas sur le passé et ne stressez pas pour l’avenir, seul le présent peut être modifié, faites-en ce que vous en voulait. 

Félicitations à la promotion 2022 !”

Charis Antoniadou, șef de promoție Medicină Dentară – linia de predare în limba engleză

„Looking back in time, since early childhood, all I knew I wanted to do in life was to help people. Hearing about the University of Medicine and Pharmacy Grigore.T Popa from a friend, I seized the opportunity to study dentistry, so I ended up creating smiles.

Hard work, sleepless nights, and exam sessions are unquestionably some of the faculty’s most vivid recollections. It was an intense period, a stride and strife with countless challenges, but the joy of graduation leaves them all behind. Something I will never forget, however, through this journey is my colleagues. We came here as strangers from different countries with different cultures, faiths, and traditions, but we managed to form an unbreakable bond, for which I will be eternally grateful.

Studying at a university like UMF really helps to broaden your horizons and mature in many domains of life. You will learn how to be autonomous as well as gain knowledge that will help you develop both as a doctor and a human being. Besides all these assets, I was given the chance to reside in a beautiful city, Iasi, with the most heartwarming people.

I’d like to thank the University of Medicine and Pharmacy and Grigore T. Popa for providing me with the opportunity to pursue my dream of becoming a dentist. A special thanks to my family, my friends, and my colleagues.

Congratulations to the graduating class of 2022!”

Nouha Nor Jihane Chikaoui, șef de promoție Medicină Dentară – linia de predare în limba  franceză

„Au terme de 6 années d’études au sein de l’université UMF Grigore T. Popa, j’ai l’honneur de me voir attribuer le titre de major de la promotion.

Le chemin vers la réussite n’a pas été chose facile. La foi, la persévérance, la patience, l’entraide et la volonté ont contribué pour une large part à ce succès.

La rigueur et la discipline que s’imposent quotidiennement  mes parents ont été pour moi des éléments moteurs favorisant cette réussite. Leur exemplarité m’a naturellement incitée à me dépasser afin d’aller au delà des objectifs initialement fixés.

Plus que la réussite personnelle, la réussite collective, dans sa dimension humaine, me semble plus importante et plus gratifiante. Au cours de ces années, des amitiés nouvelles se sont construites et des liens durables se sont tissés.

Je souhaite aux promotions qui nous succèdent toute la réussite que mérite un travail soutenu et une patience constante.”

Yannis Zaidi, șef promoție Balneo-fiziokinetoterapie și Recuperare – linia de predare în limba engleză

„It all started three years ago and today I am the valedictorian. It’s an honour for me.

My first words are addressed to the UMF. Thank you for allowing us to reach our goal. Opening the doors of the faculty to us was for many of us an exceptional opportunity. And I think I can speak for all the students when I say that.

I also wanted to congratulate my fellow students for their hard work and dedication. We were able to stay focused on our goal and today we are rewarded. You can be proud of yourselves and what you have achieved.  Our studies are coming to an end but the learning will continue throughout our lives. So let’s stay awake and motivated as we have done during our years together.

I end with a warm thank you to my family. For their unwavering support and invaluable help.

Thank God!”