UMF Iași, pentru a treia oară gazda Conferinței Româno-Iordaniene de Medicină și Farmacie (CORIMF)
În perioada 27 septembrie – 4 octombrie, se desfășoară la Iași cea de a XIV-a ediție a Congresului Româno-Iordanian de Medicină și Farmacie (CORIMF), sub înaltul patronaj al prinţesei Muna Al Hussein). Evenimentul se desfășoară anual și alternativ – atât în România, în centrele universitare de tradiție unde au absolvit specialiști iordanieni, cât și în Regatul Hașemit al Iordaniei.
Ceremonia de deschidere este programată luni, 30 septembrie, de la ora 11.00, în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași. La manifestare va participa și Excelența Sa Mutaz Abdul Rahman Taha Al-Khasawneh, Ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei.
În cadrul evenimentului va avea loc ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa din partea UMF Iași domnului prof. univ. dr. Abdelkarim Saleh Suleiman Al-Oweidi, personalitate marcantă în domeniul Anesteziologiei și Terapiei Intensive și președinte Societății Absolvenților Iordanieni ai Universităților de Medicină din România.
„Este un eveniment deosebit, valoros atât din punct de vedere științific, pentru că reunește importanți specialiști din diverse ramuri ale medicinei din ambele țări, dar și datorită componentei afective, pentru că mulți dintre participanții iordanieni au urmat facultatea în România, la una dintre instituțiile de învățământ medical superior tradiționale de medicină și farmacie din țară, precum UMF Iași”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași și președintele CORIMF 2024.
Iașul este pentru a treia oară gazda acestei manifestări de tradiție: în 2013, când patroana spirituală a manifestării, Alteța Sa Prinţesa Muna Al Hussein, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Senatului UMF Iași și în 2019, când s-a desfășurat cea de a X-a Ediție.