UMF Iași, pe locul șase în Clasamentul Universităților din România 2021
În Clasamentul Universităților din România 2021, publicat miercuri, 24 noiembrie 2021, de Asociația Ad Astra a cercetătorilor români din țară și străinătate, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași ocupă locul 6, cu 10 puncte, față de locul al treilea obținut anul trecut. Pe primul loc se situează Universitatea „Babeș-Bolyai ”din Cluj Napoca, iar pe locul al II-lea, la egalitate de puncte, se află Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București.
„Am promovat încă de la primul mandat participarea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” în sistemele de ranking internațional pentru a vedea unde ne situăm, la nivel global, dar și pentru evaluările și analizele complexe după care ne ghidăm pentru a ne îndeplini principala misiune, aceea de excelență în educație și cercetare”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Metarankingul Universitar, ajuns la a șasea ediție, utilizează metodologia propusă de membrii High Level Experts Group, numiți în 2016 de Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice pentru a elabora Metarankingul Universitar-2016. Prezentul Raport continuă activitatea precedentă, a fost elaborat cu sprijinul Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români și este publicat cu suportul asociației (fără a angaja însă asociația asupra conținutului, al cărui copyright aparține autorilor). Toate analizele sunt reproductibile și pornesc de la datele disponibile pe websiteurile rankingurilor internaționale ale universităților la data de 1 noiembrie 2020.
În luna noiembrie 2021, ministrul educației a numit o comisie pentru a elabora o metodologie pentru încă un metaranking universitar în țară; se vor face analize comparative între metodologii/rezultate după apariția acestuia.
În România există, în 2021, 97 de universități: 54 de universități publice (incluzându-le pe cele militare) și 43 de universități private. Scopul Metarankingului Universitar este să identifice care dintre aceste universități au o minimă vizibilitate internațională în rankingurile majore ale universităților (sunt prezente în cel puțin un ranking inclus în analiză) și care este impactul lor relativ în aria academică internațională (prin punctajul obținut în metaranking).
Recomandări Ad ASTRA pentru universitățile românești :
(1) Analiza prezenței sau absenței din rankingurile internaționale ale universităților și, în consecință, din metarankingul universitar. Reiterăm aici viziunea noastră (n.r. Ad Astra) și a literaturii de specialitate, și anume că performanța unei universități trebuie raportată la misiunea pe care și-o asumă. Dacă misiunea este una locală/regională, atunci absența sau un scor mai slab în metaranking poate să nu fie o problemă. Dacă însă angajamentul este unul național/internațional, atunci lipsa prezenței sau un scor mai slab în metaranking sugerează nevoia unor reforme instituționale (o universitate națională trebuie să fie vizibilă și să aibă impact internațional, fiind astfel un actor activ în aria academică internațională).
(2) Analiza scorului global al universității și a evoluției acestuia în 2016-2017-2018-2019-2020-2021.
(3) Analiza calitativă și pe domenii a performanței universității în rankingurile incluse în metaranking.