Cu ocazia Zilelor Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI), prin Departamentul de Educație Medicală (SCOME)  organizează Zilele Educației Medicale, 9 – 14 decembrie 2019.

„140 de ani de tradiție în educația medicală. 140 de ani în care multe generații au trecut pragul UMF Iași cu visul de a vindeca oameni și de a reda viață și speranță. 140 de ani în care medicina din Iași a modelat viitori medici și cercetători care să facă mai târziu istorie. Acest fapt impresionant nu poate fi trecut cu vederea, așadar am pregătit, în cadrul Zilelor Educației medicale, nu mai puțin de 32 de conferințe și workshop-uri. Colegii noștri vor putea astfel  să dobândească sau să aprofundeze cunoștințe și tehnici și chiar să interacționeze cu celelalte departamente ale societății, într-o diversitate de activități care sperăm să fie la nivelul așteptărilor lor”, au declarat reprezentanții SSMI.

Vezi programul complet aici.

Ca în fiecare an, de Zilele UMF, Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI) organizează și tradiționalul Bal al iernii, spectacol caritabil al cărui scop este strângerea de fonduri pentru copiii de la Complexul de Servicii Comunitare “Bogdana” din Bogdănești. Evenimentul va avea loc vineri, de la ora 17.00, în Aula Alexandru Brăescu”- Clădirea „Nicolae Leon”.