Suport psihologic pentru comunitatea UMF Iași

apr. 2, 2020 | @ Academic | 0 comentarii

Conducerea Universității de Medicină și Farmacie „ Grigore T. Popa” din Iași a luat decizia creării unui Grup de suport psihologic pentru întreaga comunitate academic a UMF Iași, o platformă virtuală unde studenții, cadrele didactice și rezidenții se pot programa pentru consiliere psihologică prin telefon, pentru a depăși cu bine stresul provocat de epidemia de coronavirus.

„Este o schimbare apăsătoare pentru toată lumea, nu numai pentru personalul medical care luptă în linia I, dar și pentru studenți. Pentru că trebuie să funcționăm cu toții pe un teren necunoscut, pentru că lupta se dă și emoțional, iar unii nu sunt capabili să gestioneze singuri această anxietate. Dar cei copleșiți emoțional trebuie să știe că nu sunt singuri, de aceea am creat un grup de suport alcătuit din 15 psihologi, psihiatri și psihoterapeuți, care sunt la dispoziția lor și îi pot ajuta cu răspunsuri și sfaturi în această perioadă extrem de dificilă.”,a  declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

„Dincolo de condițiile grele, vorbim despre reziliență psihologică”

„Acest proiect a fost inițiat din dorința mai multor persoane din cadrul instituției noastre de a oferi un sprijin psihologic atât de necesar în această perioadă de timp. Pe lângă noi, psihologii din cadrul departamentului de consiliere și orientare profesională pentru studenți al Universității (SCOP), și-au arătat disponibilitatea o serie de specialiști de la alte catedre, care pot veni în sprijinul celor care simt că au nevoie să discute despre dificultățile cu care se confruntă în aceste momente de criză. Este important pentru fiecare membru din comunitatea noastră academică, de la studenți în primul rând și până la cadre didactice, personal administrativ, cadre medicale, să știe că pot găsi persoane specializate care să le fie alături în aceste momente. Este firesc să ne simțim îngrijorați, speriați, însă rolul acestui proiect este de a oferi suportul necesar pentru ca fiecare dintre noi să poată funcționa în limite optime și adaptate acestui context în care ne aflăm”, a subliniat Ioana Monica Ciolan, psiholog în cadrul SCOP UMF Iași.

Îi aștept cu drag și în deplină confidențialitate pe medici și pe rezidenți pentru ședințe de psihoterapie online, pe platforma Microsoft Teams. Tot ce trebuie să facă este să se programeze pe site și vor intra în contact cu mine. Discuțiile sunt 100% private, fără nicio abatere de la normele de siguranță a informației pe care le presupune psihoterapia. Voi face tot posibilul să ofer cadrelor medicale din UMF același demers sistematic și bazat pe fundamentele științifice ale psihoterapiei ca în cazul celorlalți clienți ai mei. Sunt psihoterapeut ericksonian și cognitiv-comportamental cu peste 9 ani experiență într-o practică privată. Timpurile sunt grele, dar putem întotdeauna să alegem felul în care gândim și ne raportăm la această experiență dură. Nu pretind să ofer soluții: psihoterapia nu rezolvă epidemia. Psihoterapia, în schimb, poate însoți persoana pe drumul dificil al acestei perioade. Dincolo de condițiile grele, vorbim despre reziliență psihologică. Dacă îmi pot ajuta colegii în această direcție, o voi face fără să mă gândesc de două ori”, a explicat șef de lucrări univ. dr. Tudor-Ștefan Rotaru, Disciplina de Bioetică, Departamentul Medicale III.

Cei interesați pot intra AICI pentru o programare la unul dintre specialiștii UMF Iași.