Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI) a câștigat titlul de „Organizația de Voluntariat a Anului”, în cadrul Galei Voluntarului Ieșean 2018 care a avut loc pe 6 noiembrie 2018,  la Casa de Cultură a Studenților Iași. Gala Voluntarului este un eveniment desfășurat cu ocazia Zilelor Casei de Cultură a Studenților, iar condiția principală pentru nominalizări a fost ca toți candidații să își fi desfășurat activitatea pe durata anului 2018.

Societatea Studenților Mediciniști Iași s-a remarcat în acest an printr-un număr remarcabil de peste 20 de proiecte, ale căror impact a fost unul vizibil la nivelul întregii societăți ieșene. Unul dintre cele mai importante evenimente organizate de SSMI a fost cea de-a 15-a ediție a Congresului Internațional pentru Studenți și Tineri Medici „Congressis 2018”, care anul acesta a reunit în premieră peste 1100 de participanți, atât din țară, cât și din străinătate.  În cadrul congresului, au susținut conferințe și workshop-uri personalități de renume din domeniul medicinii, precum Prof. Dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Dr. Raed Arafat, Prof. Dr. Peter A. Brady sau Prof. Dr. Friedrich W. Mohr.

De asemenea, în anul 2018 au fost organizate sub egida SSMI peste 20 de campanii și proiecte, care au avut un impact semnificativ prin numărul de participanți (Simulările Concursurilor de Admitere și Rezidențiat, „Donează sânge, fii erou”, „Copiii de astăzi, eroii de mâine”, „Rămâi negativ”, „Prima oră de ginecologie”, „Orphanage Initiative Romania”).

Această distincție deosebită răsplătește eforturile echipei SSMI din mandatul 2017-2018, care a fost susținută de cei peste 500 de voluntari, care s-au implicat activ în diversele proiecte și și-au adus contribuția atât la dezvoltarea societății, cât și la promovarea educației medicale în societate. Societatea Studenților Mediciniști Iași este deosebit de onorată, întrucât proiectele și activitățile desfășurate în anul Centenarului au avut un impact major la nivelul comunității și ne propunem continuarea eforturilor deja începute pentru a susține dezvoltarea studenților și a întregului mediu universitar”, au transmis reprezentanții SSMI.

Societatea Studenților Mediciniști Iași este membru cu drepturi depline în Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și în Federația Internațională a Asociațiilor Studenților în Medicină (IFMSA). SSMI activează și în Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).