Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iaşi organizează, în perioada 28 – 30 septembrie 2018, programul de integrare pentru studenţii din primul an, sub numele de „Orientation Days”. Evenimentul, aflat în acest an la a doua ediție, este organizat împreună cu societățile studențești care activează în cadrul UMF Iași: Societatea Studenților Mediciniști (SSMI), Societatea Studenților Stomatologi (SSSI), Societatea Studenților Farmaciști (SSFI), Asociația Studenților Bioingineri (ASB) și Societatea Studențeasca de Chirurgie (SSCR). Studenţii din primul an, atât cei români, cât şi cei de la liniile de predare în engleză şi franceză vor primi informaţii despre tururile pregătite de organizatori, la info-point-ul instalat în clădirea Institutului de Anatomie.

Zilele dedicate bobocilor la liniile de predare în limba română vor fi vineri și sâmbătă când sunt programate tururile academice care vor fi conduse de studenţi din anii mai mari. Acestea se vor desfăşura în intervalul 9.00 – 16.00 şi vor debuta în Aula Magna „George Emil Palade”, unde bobocii vor primi broşuri şi halate şi vor face cunoştinţă cu decanii facultăţilor şi tutorii de an. Apoi vor vizita clădirile universităţii începând cu corpul principal și Institutul de Anatomie, până la sediul din str. Kogălniceanu, Centrul de Limbi Moderne sau Biblioteca UMF, de pe strada Vasile Alecsandri nr.7, unde vor afla cum pot intra în posesia permisului la bibliotecă.

Începând cu ora 16, studenţii care nu sunt ieșeni pot participa la un tur ghidat al Iaşului. Pentru acest tur există două variante: Centrul Iaşului şi Palatul Culturii sau Copou şi Grădina Botanică, punctul de plecare fiind Esplanada UMF.

Duminică, 30 septembrie, este ziua dedicată studenților de la liniile de predare în limbi străine. Și aceștia sunt așteptați să ia parte atât la tururile academice cât și la tururile în oraș ghidate de colegii lor mai mari, cu traseu asemănător cu al colegilor români.

Vineri, 28 septembrie, de la ora 10.00, la UMF, studenţii francezi au parte de un „rendez-vous” cu Excelenţa Sa doamna Michèle Ramis, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei în România. La UMF Iași studiază aproape 700 de studenți francezi, constituind cea mai mare comunitate de studenți internaționali care studiază la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.

„Acum trei luni, aici, pe Esplanada din fața Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, i-am sărbătorit împreună pe cei 1500 de absolvenți ai Promoției 2018. Acum le urăm „Bine ați venit” celor peste 1800 de studenți în primul an: 1300 studenți români și peste 500 de studenți internaționali.

Pentru al doilea an consecutiv, am organizat la universitate această acțiune de informare pentru cei care pășesc întâia oară pe porțile UMF Iași, numită„ Orientation Days”. Succesul avut anul trecut ne-a făcut să permanentizăm acest eveniment–interfață pentru cei care încep drumul studenției la UMF Iași.” a declarat prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

Anul acesta s-a creat pentru bobocii UMF și o aplicație pentru dispozitive mobile denumită „Orientation Days” capabilă să răspundă la întrebările bobocilor medicinişti despre tot ceea ce înseamnă şcoala de medicină din perspectiva anilor de studenţie.

 

Informații: www.orientation.umfiasi.ro