Noutati din domeniul terapeuticii pediatrice la ”Forumul Pediatru.ro”
31/10/2016
news@umfiasi.ro (254 articole)
0 comentarii
Distribuie

Noutati din domeniul terapeuticii pediatrice la ”Forumul Pediatru.ro”

Societatea Română de Pediatrie, în parteneriat cu Versa Media, organizează la Bucureşti, în perioada 10 – 11 noiembrie, ”Forumul Pediatru.ro – Abordare multidisciplinară în pediatrie în epoca medicinei translaţionale”.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate conferinţe cu subiecte de larg interes din patologia copilului şi noutăţi din domeniul terapeuticii pediatric, potrivit organizatorilor. La acest Forum vor participa cadre didactice şi de la alte specialităţi implicate în îngrijirea copilului (ORL, Neuro Chirurgie, Dermatologie, Obstetrică Ginecologie, Endocrinologie, Psihiatrie).

Scopul acestei activităţi de dezvoltare profesională continuă este menținerea în actualitate a medicilor care îngrijesc copii cu noţiunile teoretice <la zi> şi pe această cale realizarea unor standarde înalte ale practicii medicale cu îmbunătăţirea calității serviciilor de specialitate oferite copiilor” au anunțat prof. univ. dr Marin Burlea, președintele Societății Române de Pediatrie și prof. univ. dr. Mircea Nanulescu, coordonatorul științific al manifestării.

Temele științifice abordate sunt:

  • Infecţia de tract urinar şi refluxul vezicoureteral: noutăţi în abordarea diagnostică şi terapeutică
  • Microbiota şi astmul bronşic la copii: tema prioritară de cercetare vs. Implicaţii pentru practicieni
  • Halitoza la copil
  • Factori determinanți ai alergiilor alimentare
  • Abordarea nodulului tirodian la copil
  • What is new (WIN) in children medulloblastoma?
  • Provocări în dermatologia practica pediatrică
  • Impactul comorbidităţilor psihiatrice ale anorexiei şi bulimiei asupra diagnosticului și conduitei terapeutice
  • Infecțiile acute respiratorii la copil și adenoidectomia

Taxa de participare este de 80 de lei și include un abonament la revista Pediatru.ro pe un an de zile.

Evenimentul științific este creditat cu 14 puncte EMC.

Website: http://www.versamedia.ro/evenimente/forum-pediatru-ro

Taguri eveniment
news@umfiasi.ro

news@umfiasi.ro

News@umfiasi.ro este portalul de știri al Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași.

Comentarii

Nu exista comentarii Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie un comentariu

Reguli pentru un dialog civilizat: Comentariile se vor incadra in tematica articolului si se vor referi la articol, si NU la autorul acestuia. Va rugam insistent sa folositi un limbaj civilizat si o limba romana curata si corecta. Comentariile care nu respecta aceste doua reguli simple NU vor fi publicate.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii