LISTA LUI NEDEA: Cei șapte tineri din programul SAP-Ed care au intrat anul acesta la UMF Iași
10/08/2017
Oana Bugeag (16 articole)
0 comentarii
Distribuie

LISTA LUI NEDEA: Cei șapte tineri din programul SAP-Ed care au intrat anul acesta la UMF Iași

Important este ca ei să înțeleagă că trebuie să dea mai departe ce au primit de la noi” –  concluzionează domnul profesor Mircea Nedea, la finalul întâlnirii noastre. L-am rugat să ne aducă datele celor „șapte magnifici”, elevii pregătiți în cadrul proiectului SAP-ed (Studii aprofundate pentru elevii defavorizaţi) care au reușit la concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași din acest an. Povestea Paraschivei, una dintre tinerele meditate gratuit de profesorii Nedea, a apărut deja în presă, o demonstrație splendidă că o minte sclipitoare, amestecată cu determinare și muncă te poate scoate la lumină chiar și din cea mai întunecată beznă.  Și mai este nevoie de ceva, fără de care Paraschiva, orfana din Parpanița, nu ar fi reușit, la 25 de ani, să ajungă  studentă la Medicină. Empatia unor oameni care au încurajat-o să-și recompună poezia propriei vieți.

Șase ani s-au împlinit de când profesorii de Biologie Mircea și Nina Nedea, cărora li s-au alăturat între timp și alți profesori inimoși de Chimie și Fizică, au înființat programul SAP-ed, prin intermediul căruia au oferit meditații gratuite pentru admiterea la UMF Iași tinerilor din familii modeste. Proiectul, care  beneficiază şi de sprijinul Asociaţiei „Alexandru Ioan Cuza“, prevede pregătirea suplimentară a elevilor de clasa a XII-a fără posibilităţi materiale, cu un venit de cel mult 400 de lei pe membru de familie, care doresc să dea admitere la Facultatea de Medicină, dar nu îşi permit să-şi plătească orele suplimentare de pregătire. În proiect rămân elevii care au la fiecare testare minimum 60 din 100 de puncte.

Și soții Nedea au fost protagoniștii unor reportaje de presă, dar niciunul nu a surprins mai bine esența proiectului ca cel scris anul trecut de unul dintre cei doi fii ai lor, talentatul jurnalist Alex Nedea. Articolul îl puteți citi AICI.

Iasmin Mawas

Anul acesta, șapte din cei 11 tineri care ai dus programul pînă la capăt au reușit să intre la facultățile UMF Iași, șase dintre aceștia pe locurile bugetate.

Iasmin Mawas – a intrat la Medicină Generală cu 9,62 media generală (9,60 la teză), fără taxă. A absolvit Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași.

Adela Maria Cîdu –  a intrat la Medicină Generală cu 9,61 media generală ( 9.60 la teză), fără taxă. A absolvit Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași.

Luminița Paraschiva Apostu – a intrat la Medicină Generală cu 9,12 media generală (9,40 la teză), fără taxă. A absolvit Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din Negrești

Mariana Obreja – a intrat la Medicină Generală cu 8,90 media generală (9 la teză), fără taxă. A absolvit Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Iași.

Ana Maria Andrei – a intrat la Nutriție și Dietetică cu 8.63 (8,60 la teză), fără taxă. A absolvit Liceul Teoretic „Al.I. Cuza din Iași”.

Radu Ciurariu – a intrat la Medicină Dentară cu 8,20 (8,10 la teză), fără taxă. A absolvit Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” din Iași.

Florentina Lungu-Constandache – a intrat la Asistență Medicală Generală cu 6,12 (5,86 în teză), cu taxă. A absolvit Colegiul Economic Administrativ din Iași.

 

Îmi doresc să fiu medic bun, să mă dedic pacienților și să mă aplec cu dragoste spre suferința lor

Luminița Paraschiva Apostu

Sunt foate fericită…  Fericită că am reușit să fiu admisă la Medicină, după doi ani de pregătire, primul în sistem autodidact, fără reușită însă, și cel de-al doilea în cadrul proiectului desfășurat la Colegiul <Costache Negruzzi>, de data aceasta cu o evidentă ascensiune confirmată de nota de admitere. Această reușită îmi dă șansa să învăț lucruri noi și îmi doresc să fiu medic bun, să mă dedic pacienților și să mă aplec cu dragoste spre suferința lor”, scria Paraschiva Apostu la final de proiect, după ce a obținut o notă de excepție la concursul de admitere la Medicină Generală: 9,40 la test.

Câte umilințe să fi suportat Paraschiva în cei 25 de ani de existență? Câte frustrări i-au împuns sufletul când răutățile și neputința sărăciei i-au limitat existența la a da cu sapa la Spații verzi? Și ce s-ar fi ales de mintea ei, dacă un om nu i-ar fi văzut steaua de deasupra capului și nu ar fi ajutat-o?

O familie săracă din satul Paparnița, județul Vaslui. Deși erau perfect normale, părinții le-au dat pe Paraschiva și pe sora ei, Ana, la Școala Specială din Negrești, unde aveau mâncarea și cazarea asigurate. „Ţin minte că în primele săptămâni fugeam acasă, pentru că nu îmi plăcea deloc la şcoala specială, erau copii răi, te băteau, urlau“, a povestit Paraschiva reporterului de la Adevărul.

În clasa a IV-a, au fost nevoite să plece, pentru că profesorii de acolo au realizat că cele surori nu aveau nici pe departe nevoi speciale, așa că au fost transferate la Școala „Mihai David” din Negrești, unde Paraschiva avea să ajungă printre primii din clasă. Într-a VI-a, clasa ei s-a desființat și copiii au fost redistribuiți. Nu s-a adaptat în noul colectiv, și-a pierdut încrederea în ea și s-a lăsat de școală. La 17 ani, a rămas orfană de tată. Primul ajutor a venit de la preotul din sat, care a convins-o să pună mâna pe carte din nou. „Aveam aproape 17 ani când a murit tata şi a venit părintele şi ne-a spus că ne va construi casă, dacă ne vom reapuca de şcoală“. S-a înscris în Programul  „A doua şansă“, la școala din Negrești, apoi a terminat liceul din Negrești la seral. S-a angajat la Spații Verzi și a strâns cu greu o sumă de bani. Același preot din Paparnița le-a ajutat să-și construiască o casă, cu baniii economisiți de surori și din fondurile bisericii.

Apoi preotul din sat și soția acestuia i-au mai dăruit ceva tinerei, în afară de o casă. Curajul de a visa. Așa a ajuns Paraschiva să dea la Facultatea de Medicină. În primul an a picat, dar nu a renunțat la visul de a deveni medic. S-a înscris în programul SAP-ed al soților Nedea și în iulie 2017 Paraschiva-Lumința Apostu a devenit studentă a Facultății de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. La 25 de ani, Paraschiva avea să scrie, în sfârșit: „Sunt foate fericită…” 

 

Am ales Biologia, rudă cu Medicina, pentru că la Medicină nu avea cine să mă întrețină”

În 1976, Mircea Nedea a picat „cu brio” la concursul de admitere la Facultatea de Biologie. În liceu mâncase biologia pe pâine, pentru că învățase în prima clasă experimentală de biologie din țară. Dar asta mai mult l-a încurcat, pentru că nu învățase deloc buchia cărții, știa biologie la un nivel mult mai avansat. A fost respins, cu nota 6. „Și atunci am făcut armata, am dat a doua oară și am intrat primul. Era o concurență de 24,5 pe loc. Am luat primul întâmplător, că nu eram eu cel mai deștept”.

Nimic nu este întâmplător. Și profesorul Nedea a avut un vis, să devină medic, dar nu a avut curajul să dea la Medicină. Condiția principală să fii acceptat în SAP-ed este să provii dintr-o familie fără posibilități materiale. Să dai mai departe, asta este cheia programului SAP-ed. „Eu provin dintr-o familie foarte, foarte săracă. Eu nu am avut nevoie de meditații și chiar dacă aș fi avut, nu aveam bani. Am ales Biologia, rudă cu Medicina, pentru că la Medicină ar fi fost mult de studiat și nu avea cine să mă întrețină”, mărturisește Mircea Nedea, care este astăzi unul dintre cei mai apreciați profesori de Biologie din Iași.

 

Radu Ciurariu

Nu cred că aș fi intrat fără pregătire, chiar au fost întrebări din grilă pe care mi le-am adus aminte din clasă”

Fără pregătire nu se poate. Toți avem tendința să fim superficiali la început, toți zicem că să învățăm un pic. După primul test dat, domnul Nedea ne-a zis: <Dar cum se poate așa ceva, voi nu știți să învățați!>. Ne-a explicat că, în afară de numărul paginii, trebuie să învățăm tot, că nu știi ce-ți pică”, povestește Radu Ciurariu, unul dintre cei șapte ”norocoși” care au reușit să intre la Medicină. Radu a dat la Medicină Dentară și a intrat pe unul dintre locurile fără taxă, cu media 8,20.

Dacă astăzi ar mai fi un Grigore T. Popa la țară, nu cred că ar mai avea posibilitatea să ajungă ce a ajuns”, afirma într-un interviu reputatul chirurg Eugen Târcoveanu, el însuși provenind dintr-o familie de țărani dintr-un sat din Buzău. Rolul SAP-ed este de a da șansa unor minți strălucite, dar din familii fără posibilități, să ajungă acolo unde merită. Radu locuiește în Coarnele Caprei, mama sa e învățătoare, iar tatăl șomer, dar cu șanse mari de a obține un  loc bun de muncă la toamnă. „Toate lucrurile se vor rezolva cât de curând, în familia noastră”, mărturisește bucuros proaspătul student la UMF Iași.

Curături – sat european este un grup de pe Facebook care a adunat 20 de membri, printre care și Florentina Lungu-Constandache, care a intrat pe un loc cu taxă la Asistență Medicală Generală, la UMF Iași. Una dintre prietnele sale, care a și fondat de atfel grupul, oferă următoare descriere: „Satul Curături este situat în comuna Ciurea județul Iași. Este un sat destul de mic dar plin de oameni frumoși, primitori și totodată destul de interesanți. Din punct de vedere geografic, satul este situat într-o superbă zonă de dealuri, fiind înconjurat totalmente de păduri, de aceea aerul de aici este foarte curat, asemănător celui de munte. Acest lucru face că satul Curături să fie un ideal loc de odihnă și relaxare pentru cei care doresc să scape de aglomerația urbană”. Anul acesta, la Asistență Medicală Generală au fost 298 de înscriși, cu 32 mai multe suflete decât au fost numărate în Curături la Recensământul din 2011.

În timpul liceului făceam naveta, plecam la 5 dimineața, cu trenul și mă întorceam după-amiaza la 17.00”, povestește Florentina. Profesoara de Română de la Colegiul Economic Administrativ a fost cea care a îndrumat-o spre SAP-Ed, când a auzit că eleva vrea să-și încerce norocul la Asistență Medicală Generală, la UMF Iași. „A fost foarte greu să țin pasul, mai ales că eu veneam de la Liceul Economic, unde făcusem Biologie în clasa a IX-a și a X-a. Nu cred că aș fi intrat fără pregătire, chiar au fost întrebări din grilă pe care mi le-am adus aminte din clasă”. Când și-a văzut numele pe lista „intraților”, bucuria i-a fost enormă. A sărbătorit în familie, apoi și-a programat vacanța: până la începerea facultății, și-a găsit de lucru ca ospătăriță, într-un restaurant din Tomești. Îi este recunoscătoare mătușii sale, care i-a plătit  înscrierea și un sfert din taxă, dar tot trebuie să strângă niște bani, pentru a se pregăti pentru studenție cum se cuvine.

Ana Maria Andrei

Nici Ana Maria Andrei, din Popricani, nu și-a permis să plonjeze în vacanță, după afișarea rezultatelor, ci s-a angajat de câteva zile bonă pentru „un copil cuminte și deștept”.

Ana Maria a intrat pe unul din cele două locuri bugetate de la Nutriție și Dietetică, îndeplinindu-și astfel un vis mai vechi. „Încă din clasa a IX-a îmi doream să devin medic, și nu orice fel de medic, ci nutriționist. Am început cu pași timizi fiindcă nu aveam curajul de a începe măcar a răsfoi manualul ce trebuia știut de nota 10. În luna octombrie, în urma impulsului dat de doamna profesoară de Biologie, m-am înscris în acest proiect, deoarece bugetul familiei nu-mi permitea ore suplimentare de pregătire”, își aduce aminte Ana Maria. Au urmat zile și nopți de studiu intens, pentru a face față ritmului impus de noii săi profesori și răsplata a fost pe măsură. „În ziua admiterii tremuram din toate încheieturile, dar am reușit să-mi stăpânesc emoțiile. La aflarea notei eram în extaz, mai ales că am primit felicitări din partea Comisiei. În acel moment am știut că nimic nu a fost în zadar. În primul rând i-am mulțumit lui Dumnezeu, că mi-a dat putere de învățare. În al doilea rând domnilor profesori, că au avut răbdare cu noi , că ne-au împărtășit mici secrete și că ne-au încurajat. Nu în ultimul rând am mulțumit părinților, că m-au sprijinit în fiecare moment așa cum au putut și că din puținul nostru s-au asigurat să nu-mi  lipsească nimic. Știu sigur că dacă nu făceam parte din proiect, nu aș fi ajuns niciodată aici și vreau să le mulțumesc și pe această cale domnului profesor Mircea Nedea și doamnei profesoare Nița Nedea. În final, succesul este dulce, extrem de dulce și merită toată amărăciunea trudei depuse în timpul studiului”.

Mariana Obreja

SAP-edul nu-i abandonează pe cei care nu au reușit la concursul de admitere. Mariana Obreja a picat anul trecut, dar s-a urcat din nou în barcă și a vâslit din greu, astfel că anul acesta a reușit „ceea ce îmi doream de mic copil”. A intrat le Medicină Generală, cu nota 9 la teză. „Experiența mea în proiectul SAP-ed al profesorilor Nedea a început în clasa a XII-a. Profesoara mea de Biologie, doamna Marieta Condrea, căreia îi sunt profund recunoascătoare, mi-a spus despre acest proiect pentru tineri defavorizați care fac pregătire pentru Medicină, ea știind că îmi doream să aplic la această facultate. Am vorbit cu domnul profesor și mi-a explicat actele necesare pentru înscrierea la proiect. La început nu dădeam randament la materie și mă simțeam inferioară. Domnii profesori aveau foarte multă răbdare și ne explicau totul în detaliu și cât mai logic posibil.Cu toate acestea nu făceam față, mai ales la Chimie. Probabil nu am dat tot ce pot, de aceea nu am luat admiterea în acel an. Domnii profesori au fost răbdători cu mine și m-au mai primit încă un an la pregătire, în care m-am pregătit pentru ce este mai rău. Ca să nu îmi pierd ritmul la învățat m-am înscris la Școala Postliceală <Grigore Ghica Vodă> Iași, timp în care am învățat multe lucruri interesante și folositoare. Însă în ultima lună înainte de admitere am renunțat să mai merg, deoarece doream să mă focusez pe admitere. Pot spune că anul acesta s-a văzut munca mea și sunt mai mult decât bucuroasă că am intrat la facultate. Proiectul a fost pentru mine ca o binecuvântare, pentru că nu cred că m-aș fi descurcat să deslușesc singură materia. De aceea nu cred că vor exista vreodată cuvinte destule pentru a le mulțumi celor care m-au ajutat să reușesc ceea ce îmi doream de mic copil”.

 

Cu toții suntem recunoscători celor care și-au rupt din timpul personal pentru a ajuta acești mici copii cu vise mari!”

Adela Maria Cîdu

Din grupul celor șapte intrați anul acesta, cele mai mari note le-au obținut Iasmin Mawas – 9,62 și Adela Maria Cîdu – 9,61, ambele absolvente ale Colegiului Național ”Costache Negruzzi”. Mesajele lor sunt cu adevărat motivaționale

Iasmin Mawas:  „Din acest moment mă pot numi o mândră absolventă a liceului “Costache Negruzzi” și o viitoare studentă a Universității de Medicină și Farmacie din Iași”. De-a lungul timpului am remarcat marele efort și generoasa implicare pe care le-au depus atât familia mea cât și profesorii mei, cărora le sunt profund recunoascatoare. Datorită sprijinului acestora, am fost convinsă că pot trece peste “examenul maturității” fără o pregătire suplimentară cu profesori particulari, aspect care și-a căpătat valoare de adevăr în momentul afișării rezultatelor la examenul de Bacalaureat.

 Având în vedere că admiterea la facultatea presupune un angajament mai mare și că nu doream că familia mea să se implice financiar pentru pregătirea mea sau pentru o eventuală taxa anuală prevăzută de Universitate, mi-am amintit la începutul clasei a XII-a de succesul pe care proiectul Saped l-a avut de-alungul anilor și am decis să mă înscriu.

La festivitatea de înscriere am făcut cunoștință cu toate persoanele care urmau să se implice în buna desfășurare a proiectului, sponsorii și cadrele didactice. Profesorii de biologie, doamna și domnul Nedea, care sunt de asemenea fondatorii acestui proiect, cei de chimie, Iftode Daniela, Tudurache Adina, Cozma Jeanina, Sorohan Vasile și cea de fizică, Alexandru Liliana, sunt persoanele care ne-au susținut în mod direct de-alungul anului. Aproape în fiecare sâmbătă dimineață aveau loc două ore de biologie și alte două de chimie, timp care era folosit pentru predare, exerciții și testare pentru verificarea cunoștințelor. Datorită seriozității proiectului, nu am rămas toți elevii în proiect, probele eliminatorii și diferitele dificultăți întâmpinate determinând o perte dintre elevi să urmeze o altă cale.

La sfârșitul “călatoriei”, o parte dintre noi suntem mândri că am reușit să fim viitori studenți ai universității, însă cu toții suntem recunoscători celor care și-au rupt din timpul personal pentru a ajuta acești mici copii cu vise mari!”

Adela Maria Cîdu: „Programul SAPed a fost mai mult decât o pregătire pentru mine. Am avut ocazia de a cunoaște colectivul profesoral coordonat de domnul profesor Mircea Nedea alături de care am petrecut o perioadă deosebită, împărțind cunostiinte, zâmbete și gânduri.

Florentina Lungu-Constandache

Rememorând perioada de pregătire în acest minunat colectiv, îmi aduc aminte cu bucurie ziua în care am aflat că am fost acceptată în program, considerând că e o mare șansă la reușită. În cadrul ședințelor de pregatre, care au avut loc sâmbătă, am descoperit tainele biologiei și ale chimiei, altfel decât au fost predate la școală, datorită profesionalismului, seriozității și dragostei cu care ne-au fost împărtășite de către domnii profesori.

Noi, absolvenții acestui program, putem afirma că modalitățile de predare, testările din timpul programului, precum și prezența la cursuri au fost factori determinanți pentru rezultatele noastre.

Îmi exprim întreagă recunoștință colectivului SAPed, în special domnului profesor Mircea Nedea, dorindu-i multă sănătate și multe realizări în plan profesional!”

Ideea de a face meditații gratuite într-un cadru organizat i-a încolțit profesorului Nedea mai demult în minte. „După revoluție, am avut o tentativă, am dat anunț la ziar, a venit cineva de la Protecția Copilului să întrebe cât costă, ce și cum. I-am zis că-i gratuit, nu-i venea să creadă. Nu am avut un sprijin, trebuiau manuale, chestii și am renunțat”. Abia în 2011 a reușit să pună bazele Sap-ed-ului, și cu sprijinul Asociației „Alexandru Ioan Cuza“ a făcut rost de fonduri și a cumpărat 200 de cărți. De atunci, în fiecare an, peste 30 de elevi se înscriu în program și reușesc să-l finalizeze aproape jumătate. „Important este ca ei să înțeleagă că trebuie să dea mai departe ce au primit de la noi”.

Oana Bugeag

Oana Bugeag

Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa" Iasi | Departamentul de Comunicare si Marketing Universitar | oana.bugeag@umfiasi.ro

Comentarii

Nu exista comentarii Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie un comentariu

Reguli pentru un dialog civilizat: Comentariile se vor incadra in tematica articolului si se vor referi la articol, si NU la autorul acestuia. Va rugam insistent sa folositi un limbaj civilizat si o limba romana curata si corecta. Comentariile care nu respecta aceste doua reguli simple NU vor fi publicate.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii