Excelența Sa Thomas Baekelandt, ambasadorul Regatului Belgiei în România, aflat în vizită de lucru la Iași, a fost și oaspetele Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași. La întâlnirea cu Excelența sa, care a avut loc luni, 14 ianuarie, au participat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, precum și prorectori și decani ai instituției.

Suntem onorați de vizita Excelenței SaleThomas Baekelandt  la Universitatea de Medicină și Farmacie <Grigore T. Popa> Iași. Relațiile de cooperare româno-belgiene sunt excelente în toate domeniile, inclusiv în cel al medicinei. Este cunoscut faptul că mulți absolvenți ai UMF Iași, atât români, cât și străini, practică medicina cu succes în Belgia.

În cadrul întâlnirii am discutat, în special, despre organizarea la Iași, în perioada 1-4 aprilie, a unui eveniment special. Este vorba de <Săptămîna belgiană>, aflată la a șasea ediție, care se va desfășura în acest an pentru prima dată la Iași. Tematica va fi Sănătatea – Healthcare, astfel că Universitatea de Medicină și Farmacie <Grigore T. Popa> Iași va avea un rol important în organizarea acestei manifestări”.

La Universitatea de Medicină și Farmacie studiază 25 de studenți belgieni, dintre care 10 la Medicină Dentară și 15 la Medicină Generală.