Informare privind întâlnirea Consiliului Național al Rectorilor, 9 februarie 2017, București
13/02/2017
news@umfiasi.ro (280 articole)
0 comentarii
Distribuie

Informare privind întâlnirea Consiliului Național al Rectorilor, 9 februarie 2017, București

La reuniunea Consiliului Național al Rectorilor (CNR) din data de 9 februarie 2017, găzduită de Universitatea Politehnică din București, au participat rectorii universităților de stat și particulare din România, ministrul Educației Naționale, prof. univ. dr. Pavel Năstase și ministrul Cercetării și Inovării, Şerban Constantin Valeca.

Principalele probleme dezbătute au fost legate de perspectivele cercetării științifice în România, calitatea în învățământul superior – clasificarea universităților, școlile doctorale – finanțarea învățământului superior, fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul universitar 2017 – 2018, sustenabilitatea proiectelor cu finanțare europeană, participarea la târguri internaționale a universităților membre CNR etc.

Pe ordinea de zi a reuniunii CNR de săptămâna trecută s-a regăsit și „Dezbaterea privind raporturile de cooperare între instituțiile de învățământ superior medical românesc și Ministerul Sănătății”, dezbatere inclusă pe agenda CNR la solicitarea prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. „I-am solicitat președintelui CNR, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, includerea pe ordinea de zi a unei dezbateri privind raporturile dintre instituțiile de învățământ superior medical românesc și Ministerul Sănătății, în care să limpezim câteva probleme legate de Ordonanța 79/2016, prin care se modifica modalitatea de numire a unui șef de secție, director medical sau manager de spital. Am mai vrut să discutăm despre trecerea Rezidențiatului de la Ministerul Sănătății la Ministerul Educației Naționale și despre integrarea clinică a cadrelor didactice .” a precizat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.

Dezbaterea a avut loc în prezența ministrului Sănătății, prof. univ. dr. Florian-Dorel Bodog. După prezentarea punctului de vedere al ministrului, au luat cuvântul acad. prof. dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, prof. univ. dr. Sorin Rugină, rectorul Universității „Ovidius” din Constanța și prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. „Am solicitat ministrului Sănătății clarificarea situației Ordonanței 79/2016, domnul ministru răspunzând că este în dezbatere în camera decizională – Camera Deputaților, în Senat fiind respinsă această ordonanță. A doua problemă pe care am ridicat-o a fost trecerea întregului program de pregătire postuniversitară de tip Rezidențiat de la Ministerul Sănătății la Ministerul Educației. Având în vedere faptul că în prima jumătate a anului trecut au fost discuții în acest sens între rectorii universităților de medicină și farmacie, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății,  cu toții fiind de acord, la acea vreme, cu trecerea completă a Rezidențiatului de la Ministerul Sănătății la Ministerul Educației Naționale.  Răspunsul ministrului la această interpelare a fost că susține acest demers întrucât consideră că cele șase centre universitare de tradiție – Iași, București, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș și Craiova – se vor ocupa în totalitate de concursul de rezidențiat, de pregătirea medicilor rezidenți și de examenul de la finalul studiilor de rezidențiat, de medic specialist. Însă va rămâne în sarcina Ministerului Sănătății furnizarea cifrei de școlarizare în specializările de rezidențiat. Aceasta o putem considera o mică victorie, Universtatea de Medicină din Iași putând astfel deveni coordonatoarea Rezidențiatului la nivelul Moldovei.

Am mai avut o interpelare vis-a-vis de integrarea clinică a cadrelor didactice ale universităților de medicină știut fiind faptul că sunt spitale care nu vor să acorde această integrare clinică. Ministrul Sănătății a răspuns că susține integrarea clinică a cadrelor didactice și dorește să fie informat pentru situațiile în care acest lucru nu este aplicat.” a explicat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

Sinteza tuturor acestor discuții purtate în Consiliul Național al Rectorilor din România se va regăsi într-un comunicat (rezoluție) pe care președintele acestui organism, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, îl va remite presei în aceste zile.

news@umfiasi.ro

news@umfiasi.ro

News@umfiasi.ro este portalul de știri al Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași.

Comentarii

Nu exista comentarii Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie un comentariu

Reguli pentru un dialog civilizat: Comentariile se vor incadra in tematica articolului si se vor referi la articol, si NU la autorul acestuia. Va rugam insistent sa folositi un limbaj civilizat si o limba romana curata si corecta. Comentariile care nu respecta aceste doua reguli simple NU vor fi publicate.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii