Întâlnire de gradul patru, marți, 27 noiembrie, de la ora 17.30, în Aula „George Emil Palade”, organizată de Clubul de literatură «V. Voiculescu», coordonat de dr. Richard Constantinescu. Patru studenți ai Facultății de Farmacie (Elena-Mădălina Ignat, George Marian Ursache, Diana Bolog, Vera Maria Platon și Lorena Herciu) ne vor face cunoștință cu o fată – „Fata de laborator”. Este vorba de o carte de memorii care marchează debutul editorial al unei tinerei cercetătoare, Hope Jahren. Invitatul special al serii este prof. univ. dr. Lenuța Profire, decanul Facultății de Farmacie din cadrul UMF Iași.

Din copilărie am fost curios să explorez. Biologia mă pasionează și citesc de fiecare dată cu drag cărți și articole care vorbesc despre naturalism și exploratori. În studenție, chiar dacă eram medicinist, îmi plăcea să merg la cursurile de botanică și să hălăduiesc împreună cu studenții Facultății de Farmacie, în excursiile organizate de profesorul de botanică prin pădurile din jurul Iașului. Marii savanți medici se considerau, în primul rând, biologi. Și dau doar două exemple: Ion Cantacuzino și Grigore T. Popa. Deopotrivă oameni ai naturii și prieteni ai lecturii. Mă bucur de colaborarea pe care o avem – Clubul de literatură «V. Voiculescu» și Facultatea de Farmacie a UMF Iași. Lansarea-lectură a cărții «Fata de laborator» se organizează în parteneriat cu Editura Publica din București, volum ce are un subtitlu pe care l-aș așeza la fundamentul oricărei facultăți de farmacie: «O poveste despre plante, știință și dragoste»”, a declarat dr. Richard Constantinescu, titularul cursului de Istoria Medicinei la UMF Iași și coordonatorul Clubului de literatură.

Hope Jaren, autoarea acestei cărți speciale, scrie în debutul volumului: «Oamenii nu știu să facă o frunză, dar știu să o distrugă. În ultimii ani am tăiat peste cincizeci de miliarde de copaci. Cândva o treime din Pământ era acoperită de păduri. La fiecare zece ani tăiem în jur de unu la sută din aceste păduri, care nu vor mai crește niciodată. Adică un teritoriu cam de mărimea Franței. Timp de decenii, o Franță după alta au fost rase de pe fața pământului. Asta înseamnă peste un trilion de frunze rupte de sursa lor de alimentare în fiecare zi. Și nimănui nu pare să-i pese. Dar ar trebui să-i pese. Ar trebui să ne pese pentru același motiv pentru care trebuie să ne pese de fiecare dată: pentru că cineva care nu trebuia să moară a murit”. „Dureros text. Am fugit cu gândul la «Moartea lui Fulger”, poezia lui Coșbuc: «Din codru rupi o rămurea, / Ce-i pasă codrului de ea! / Ce-i pasă unei lumi întregi / De moartea mea!». Această nouă întâlnire a Clubului de literatură e mai mult decât un dialog-lectură despre o carte. E despre responsabilitate, despre implicare și despre prezență. Să redevenim prezenți și conștienți de natură și să limităm, fiecare cum putem, distrugerea acesteia.”, a mai subliniat dr. Richard Constantinescu.