“Au fost ani în care am avut 24 de candidați pe loc” (partea a II-a)
23/02/2017
Oana Bugeag (14 articole)
0 comentarii
Distribuie

“Au fost ani în care am avut 24 de candidați pe loc” (partea a II-a)

Interviu cu prof.univ.dr. Ursula Stănescu – partea a II-a | Clic aici pentru a deschide prima parte a interviului

Prof.univ. dr. Ursula Stănescu a predat Farmacognozia și Fitoterapia la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași aproape 50 de ani. A fost secretar științific, decan, prorector științific, a publicat nouă volume de specialitate, peste 300 de articole științifice și a primit numeroase premii, dintre care Premiul Academiei Române „Iuliu Hatieganu”, în  1996, pentru volumul  Plante Medicinale, Fitochimie și Fitoterapie. De asemenea, a coordonat numeroase proiecte de cercetare care s-au concretizat prin nouă brevete de invenție. 


 

Alcaloizi și nuduri. Arta comunicării

Din 1968 sunteți asistent stagiar aici, la UMF Iași, și din 1972 asistent universitar. În 1983 ați fost avansată șef de lucrări cu delegație – era ceva extraordinar, pentru că nu se făceau promovări. Cum ați reușit?

A ieșit la pensie doamna șef de lucrări și atunci am primit delegație pentru postul ăla, dar nu era trecut în statul de funcții… Pentru că nu se făceau promovări.

Cum ați supraviețuit acelor ani?

Am muncit foarte mult, domnul profesor Grigorescu era un om extrem de exigent, dar a avut o manieră atât de delicată și de plăcută de a nu te lăsa să simți ca pe ceva care te strânge în spate, ci căutai să răspunzi la cerințele de exigență în modul în care și dânsul îți punea problema. Adică știa să fie întotdeauna foarte delicat…

Mă întrebați cum am făcut față… Nu a fost niciun fel de problemă, domnul profesor nu a așteptat nici măcar să ajung șef de lucrări cu delegație. Dumnealui a fost expert ONUDI (Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială) și a fost trimis în două misiuni, de câte jumătate de an, în Africa. Și în perioada aia nu avea altcineva să țină cursul, îl țineam eu. Dar și după aceea, când s-a întors, am rămas și eu cu o bucată bună și din cursul de Farmacognozie. Dumnealui știa să-ți ofere astfel încât să fii veșnic mulțumit. Din 1967 până în 1979, abia am putut acumula suficient ca și cursurile mele să fie suficient de interesante.

Domnul Grigorescu a fost un profesor de mare clasă. Deseori, cursul ți se părea că este o poveste. În 1972, am fost împreună cu domnul profesor la München, la un congres internațional de fitoterapie, la profesorul Wagner, la care m-am dus, pe urmă, și eu. Deschiderea a fost făcută de un mare cercetător în domeniul structurii unor alcaloizi din Vinca Rosea, o plantă din Madagascar, din care, pe urmă, a extras, a purificat, a stabilit structura chimică și acțiunea farmacologică pentru doi alcaloizi, vincristina și vinblastina. Doi alcalozi pe care, dacă îl întrebați pe domnul profesor Miron, de la IRO, îi folosește și astăzi. Sunt două medicamente anticanceroase care sunt cel mai frecvent folosite în oncologie, dar care, atunci, de curând fuseseră aduse pe piață. El a fost cel care a separat substanțele și de la care, apoi, s-a ajuns la medicament. Și el a ținut conferința introductivă în care arăta cum a stabilit compoziția chimică pentru cele două substanțe. O chestie de-ți mută creierul din loc, într-adevăr, trebuia să ai foarte multe cunoștințe. Pe vremea aceea se prezenta pe diapozitive. Și pentru 45 de minute, să-ți tot spună treburile astea, era obositor pentru creier să-l poți urmări… Pentru chimiști, în sfârșit, dar pentru ceilalți, care erau medici și farmaciști, mai ales, era greu să urmărești, prin toate treburile astea de chimie, cum de și-a dat seama că pe-aici are Carbonul nu știu cum pus și-n partea cealaltă nu știu ce substituent. Și, după primele cinci, șase diapozitive, dintr-odată a apărut pe ecran un nud. O domnișoară foarte frumoasă, nud. Nu a comentat, a spus doar “să mergem mai departe”. Sigur că lumea devenise mai atentă. Și după încă patru, cinci diapozitive a apărut un alt nud. Și după alte câteva diapozitive, a apărut al treilea nud și profesorul a zis: “Vă rog să mă scuzați, secretara mea mi-a pus diapozitivele, nu știu ce o fi avut în cap”. Dar așa a făcut toată expunerea și, cum să spun, de-acum erai cu mintea, cu ochii și cu urechile căscate și-l ascultai, și-l urmăreai, așteptând să vină următoarea imagine, pentru că erau niște imagini artistice. Pe urmă profesorul meu a și comentat: “Are dreptate! Și studentul, când îl bombardezi zece minute cu știință, trebuie să găsești, să-i povestești ceva tot legat de ceea ce-i predai, dar care-l scoate un pic din ritm, ca pe urmă, după două, trei minute, să-l aduci înapoi”.

Ce găselniță extraordinară!

Tocmai. Așa avea și dumnealui cursul, după câteva minute făcea câte o… îmi vine termenul german în minte, așa, când legi o fundă și faci o fundă mai largă, ca să revii, apoi, la centrul de legare. Așa făcea și dumnealui și, ca să fiu sinceră, și mie mi-a plăcut pe urmă să caut lucruri ca să pot face cursul mai digerabil. Pentru că dacă îți spun doar de la ce plantă, ce familie, sub ce denumire românească…

Până la urmă, vorbim despre arta comunicării…

Noi nu am făcut cursuri de comunicare… Acum mai sunt… Cu lucruri din astea îi poți capta atenția și uneori ține minte ceva, din cursul respectiv, pentru că își aduce aminte “stai, că acolo a povestit nu știu ce”.

 

“Au fost ani în care am avut 24 de candidați pe loc”

Erau înainte serii mici, la Farmacie, de fapt în tot Institutul, chiar de 25, 30 de studenți…

Noi am fost 50. Pe lângă cei 20 de români, erau întotdeauna cam spre 30 de studenți străini. Unii dintre ei erau foarte buni. Țin minte că am avut, la un moment dat, un grup de șase vietnamezi, iar unul era cel care-i controla politic și era mai în vârstă, avea 42 de ani, cu familie acasă. Dar era unul absolut genial, un băiat ai cărui părinți erau profesori universitari, deci de acasă avea o educație… Băiatul era citit și știa mai multe decât ceilalți. Îl chema Sao și țin minte că la Farmacie, când s-a dus în anul V și a făcut practică, l-au întrebat ce înseamnă Sao. Și el a răspuns “steluță”. Din acel moment, toată lumea i-a spus Stelică. Dar, într-adevăr, era o steluță. Am avut studenți foarte, foarte buni.

Probabil că erau și studenți slabi… Majoritatea proveneau din țările prietene…

Da, țări africane, dar erau bine selectați.

Mulți din generația dumneavostră cred că nu se poate face învățământ de calitate cu serii atât de mari…

Da, pentru că și nivelul la care predai trebuie să fie așa, ca măcar jumătate dintre studenți să înțeleagă despre ce vorbești. Dacă sunt studenți care au intrat cu 5, e greu să te urmărească. Și dacă mai dă Dumnezeu și studentului ăla, cu 5, părinții nu-i spun că trebuie să învețe și el nu are nici dorința, nici putința de a învăța, că tot îl ține tata pe taxă la școala… Sunt puțini cei dintre aceștia, care au intrat cu 5, care ajung să fie farmaciști foarte buni.

Bine, dar probabil își vor găsi un loc de muncă și aceștia, pentru că sunt foarte multe farmacii…

Nu, nu-și mai găsesc locul și o să vă spun îndată de ce. Dacă ne gândim la facultatea de farmacie de dinainte de ’90… Pentru a intra la facultate, candidații treceau printr-o sită deasă și numai cei mai buni luau concursul. Au fost ani în care am avut 24 de candidați pe loc. Și nu erau întrebări de genul “așa-i că Pământul e rotund?” Pe atunci intrarea era foarte dificilă și cei care intrau, învățau, pentru că și în funcție de asta, era la sfârșit repartiția. Acum nu mai este nicio repartiție. Fiecare se duce și încearcă să se angajeze unde poate.

Înainte de ’90, farmacistul stătea la receptură, în spate, nu în față, la pacienți. Cei care stăteau în față și serveau pacienții erau asistenți de farmacie. Acum și farmaciști, și asistenți servesc în față și majoritatea farmaciilor s-au lăsat de a mai face rețete și este păcat, pentru că rețetele prescrise de medic și pe care le face farmacistul pentru un pacient reprezintă tratament individual, nu făcut de fabrică.

Acum nu se mai face nici măcar pastă cu apă.

Da, pentru că dacă nu o vinde frecvent, de ce ar face-o? Dar necazul este altul, de fapt… De ce nu se mai fac medicamente magistrale, adică pe prescripție, individualizat? Din cauză că munca nu ți se plătește, se plătesc numai substanțele pe care le introduci în rețeta respectivă. Dar gândiți-vă cum este să stai vara, să faci ovule sau supozitoare, când ți se topește masa aceea în mână, și tu trebuie să stai acolo să le faci un ceas sau un ceas și jumătate și la urmă nici nu capeți nimic… În ziua de azi, nu se muncește gratis. În Germania se plătește mai departe “taxa laborum”, “taxa pentru muncă”, și acolo farmaciile fac rețete foarte multe. Dar dacă noi considerăm că mergem înainte nemaifăcând receptură, asta avem… Dacă nu putem pricepe că, așa cum plătești un electrician care-ți repară ceva, trebuie să plătești și munca farmacistului…

“Încă nu există o plantă care să poată trata orice”

Să revenim puțin la disciplina pe care ați predat-o: Farmacognozie și Fitoterapie. Dar Fitoterapia abia în 1991 a apărut în programa analitică…

Da, până atunci Fitoterapia nu era predată, dar asta nu înseamnă că farmacognoștii nu s-au ocupat de fitoterapie întotdeauna. Fitoterapia a apărut abia în secolul XX, în Franța. Apoi au preluat-o în Germania foarte mult și au mers pe medicamente fitoterapeutice și la noi abia după ’90, când s-a putut interveni să se facă o nouă programă analitică.

În străinătate există Fitoterapia cam de prin anii ‘70 în programele analitice, pentru că, dacă stați și vă gândiți, toată medicina modernă merge pe chimioterapice, pe medicamente de sinteză, dar la multe dintre ele, nu știm, pe termen lung, care va fi efectul lor. Pe când, la începutul secolului trecut, medicamentele erau de origine vegetală și au trecut printr-un filtru al civilizației. Și s-au păstrat în terapeutică mai ales produsele vegetale care sunt fie puternic active și din care se extrag substanțele active, cum ar fi papaverina, morfina, atropina, toate substanțele acestea de natură vegetală, dar care în stare pură le folosim. Astea nici nu mai sunt considerate a face parte din fitoterapie, că nimeni nu mai face, ca farmacist sau medic, tratament cu morfină. Utilizarea acestor substanțe este reglementată și ele, din cauză că la administrarea unei anumite doze am un anumit efect imediat, sunt asimilate medicamentelor de sinteză.

Fitoterapia se ocupă de tratarea unor anumite afecțiuni cu medicamente care sunt obținute din plante dar care rareori acționează “am administrat acum medicamentul, peste jumătate de oră văd efectul ”. Trebuie să iau câteva zile sau sub formă de cură, ca să pot să văd un efect.

Sunt multe medicamente în care găsim și substanțe din alimente. Dacă ne gândim că acum tot vorbim de alimentație rațională, cu multe legume și multe fructe, în aceste categorii de produse se găsesc substanțele active care se găsesc și în plantele acestea. Practic, medicamentele de origine vegetală și cele de sinteză urmează traseul de absorbție și metabolizare pe care le urmează și substanțele alimentare. Dar aceste substanțe din medicamentele fitoterapeutice acționează ca și cele din medicamente. Spunem așa: vrem acțiune antioxidantă? Atunci mâncați legume și fructe colorate. Că este vorba de verdele broccoliului sau a fasolei verzi, dacă este culoarea portocalie a morcovilor, dacă este culoarea roșie a fructelor de pădure sau albastră – a afinelor, toate aceste substanțe acționează atât administrate ca aliment, cât și ca medicament. Și prin aceleași mecanisme ca alimentele. Dar dacă eu am o rețetă de legume, în care introduc ghimbir, pentru gust și pentru aromă, într-o cantitate mică, de 5 sau 10 grame, ghimbirul ajunge foarte diluat. Pe când dacă iau o linguriță de praf de ghimbir sau extract de ghimbir, am alt dozaj și acolo am răspunsul. Deci medicamentele astea fitoterapeutice, de regulă, sunt astfel făcute, încât extractele, multe dintre ele, sunt purificate, se îndepărtează tot ceea ce diluează conținutul, astfel încât, la o doză suficientă, să pot să am acțiunea pe care o urmăresc. Și cu toate astea, trebuie să administrez câteva zile, ca să văd efectul.

Plus că fiecare pacient e diferit.

Da, dar organismul lui este deja obișnuit cu substanțele respective din alimente. Mai curând decât cu substanțele chimice din sinteză.

Trăim în plină epocă “google”, oamenii își iau informațiile de pe internet și au iluzia, uneori, că se pot trata singuri. Și obiceiul asta poate fi inofensiv, când te tratezi pentru o răceală, de exemplu, dar sunt unii care caută acolo leacul pentru cancer…

Încă nu există o plantă care să poate trata orice. Nu există panaceul universal și plantele trebuie văzute cu ceea ce pot face dar și cu limitele lor. De exemplu, vreau să mă tratez de o răceală – de fapt o viroză, și virozele pot fi tratate în diferite moduri. Răceala ca viroză respiratorie, a căilor superioare, o pot trata, dar trebuie să fiu atent ce aleg să mă tratez. Dacă am o inflamație, un catar bronșic, dacă mai și tușesc, dacă îmi curge nasul, sunt simptome pe care nicio plantă, singură, nu le cuprinde. Și acum trebuie să merg pe asocieri. Dar dacă ar fi să fac ceaiuri – de exemplu, doar ceaiul de tei pot să-l administrez cam șapte – opt ceaiuri de tei ca organismul să fie suficient hidratat. De regulă se zice așa: o viroză vine în trei zile – din momentul infecției, până se declanșează. Stă trei zile și pleacă în trei zile. Cam nouă zile, în total. Dar eu trebuie să tratez viroza printr-o asociere care să-mi combată curgerea ochilor și rinoreea, tusea, faptul că respir greu. Și nu pot cu trei fire de plante pe care le pun la infuzat. Dar există niște fitomedicamente excepționale acum în farmacii. Dacă am o viroză și cu o afectare a sinusurilor – Sinupretul este o asociere de plante foarte eficientă. Dacă am probleme bronșice, atunci iau Bronchipret.

Dar pentru gât?

Nu se aduce la noi, e Tonsipret. Dar altfel, dacă nu merg pe extracte în care am concentrată cantitatea de principii active, risc să nu am efect. Pot, de exemplu, dacă am o viroză, să beau și un ceai de soc, care mă face să transpir – e diaforetic și, cum spune românul, iese răceala din mine, când transpir. Iese, dar de ce să nu iau extractul de șoc și cu două drajeuri mititele am doza a tot ce-mi trebuie pentru toate simptomele.

 

Ceaiurile din România

Dumneavoastră beți ceaiuri?

Eu beau lapte, nu mă omor cu ceaiul.

Este o modă cu ceaiul, dar calitatea produsului lasă mult de dorit, la noi.

Vai, vai, vai… Eu nu beau ceai dintr-un alt motiv. Îmi place numai ceaiul foarte dulce. Și ca să beau zahăr sau miere într-una, nu-mi permit. Dar soțul meu, care bea ceaiul ca pe apă, n-are nicio problemă și bea cel puțin un litru pe zi.

Și ce fel de ceai îi faceți?

De regulă, ceai de tei. În mod normal, cam la două, trei săptămâni, ar trebui schimbat ceaiul. ÎI mai fac ceai de musețel, de mentă…

Cumpărat din magazin?

Da, dar nu care sunt făcute în Romania…

Nu aveți deloc încredere?

Nu, mai ales când le și mărunțești și le faci praf și le bagi în punga… Nu știi ce bei acolo. Dacă vă gândiți și la ceaiul de tei, în punguțele acelea, mai ales hârtia care se folosește la ambalarea ceaiului la noi, este o hârtie de destul de proastă calitate, care reține destul de multe principii active. La ceaiul de tei, de exemplu, nici nu-i simți aroma. Dar gândiți-va ce parfum are ceaiul de tei pe care l-ați recoltat și uscat dumneavoastră. În orice caz, eu cumpăr ceaiuri de la firme autorizate european și controlate. Atâta timp cât eu, ca producator din România, nu doresc să fiu certificat european, căci știu sigur ce ambalez eu acolo…

Povesteați într-un interviu că obișnuiați să-i puneți pe studenți să cumpere ceaiuri și să verse conținutul punguțelor de ceai pe o coală albă de hârtie. Găseați tot felul de mizerii, inclusiv găinaț de pasăre.

Când erau ambalate în punguțe de 50 până la 100 de grame… Cumpărați o dată, vărsați conținutul pe o hârtie albă și o să vă minunați de ce e acolo…

 

“Un supliment alimentar niciodată nu este egal cu un medicament”

Ce ne puteți spune de suplimentele alimentare, mai ales că ați fost expert în Comisia Națională Mixtă (Ministerul Sănătății și Ministerul Agriculturii) pentru Suplimente Alimentare.

Sunt astăzi firme care scot suplimente alimentare, cum sunt și Antibioticele, care aduc extracte gata preparate din comunitatea europeană și ei doar le amestecă sau le comprimă. Măcar ai siguranța că extractul în sine e făcut cum trebuie, pentru că, în Vest, firmele care fac extracte dintr-astea sunt firme care trebuie să corespundă unor norme de producție care sunt cerute de comunitatea europeană. Dacă eu aduc însă extractul din China, sau din India sau de Dumnezeu știe unde, acolo nu ai niciun control. Prin ’94, ’95, când Piața Independenței era încă afară, venea de la Botoșani un om care aducea și aici, și în piața de la Hală, foste sticle de suc reumplute cu un extract de spânz pe care-l comercializa anticanceros, anti tot ce doriți dumneavoastră, până și antibătături, dacă asta ți-ai fi dorit… El spunea că e extract de spânz și-l comercializa la niște prețuri serioase. Venea cu câte o sută de sticle aici și cu o sută, la Hală și le vindea ca pâinea caldă, într-o oră, o oră și jumătate. Câteodată se mai și băteau pe ele, că fiecare își imagina că-i face bine la toate. Când s-a dus peste el Protecția Consumatorului, să vadă în ce condiții face extractul respectiv, de fapt îl făcea nevastă-sa, în cadă. Dădea drumul la apă caldă, peste rădăcini măcinate, și avea o scândură cu care amesteca, pe urmă lăsa să se sedimenteze și din cadă lua și umplea sticlele. Atâta vreme cât nu știu cum se face un supliment alimentar, mi-e greu să spun de ce calitate e. De exemplu, Antibioticele măcar știu ce suplimente fac, se țin de acele reglementări ale comunității europene. Și mai sunt câteva firme care produc suplimente de bune calitate…

Da, dar în farmacii se găsesc tot felul de produse…

Care-ți promit că slăbești, care prin dreapta, care prin stânga, poate și la creier…

Dar e una când te duci în piață și-ți vinde unul nu știu ce prostie și alta-i când intri la farmacie. Pentru omul simplu, faptul că suplimentul se găsește în farmacii…

E certificat că e bun…

Și e un argument suficient să le asimileze chiar medicamentelor.

Un supliment niciodată nu este egal cu un medicament. Medicamentul a trecut prin niște filtre de acțiune farmacologică. Cel care a produs medicamentul, frecvent face 20, 30 de formule cu substanță activă pe care a introdus-o acolo, în care însă adjuvanții folosiți pentru comprimare, sau tabletare sau încapsulare, sunt schimbați, în sensul că pun cantitate mai mare dintr-un dezagregant sau mai puțin, un lubrifiant în cantitate x sau y. Pentru că fiecare extract are proprietățile lui și nu pot să am o singură formulă și am: atât amidon, atâta lactoză, atâta stearat de magneziu…

Dacă merg și comprim pe același schelet de comprimat, nu am acțiunea care trebuie, pentru că unele extracte se dezagregă și se absorb mai greu în intestin, altele mai repede, dar în orice caz, dacă eu iau un comprimat simplu, nu acoperit la exterior cu film, și-l pun într-un pahar cu apă, și cu o linguriță îl agit, în 20 de minute trebuie să se solubilizeze, să se desfacă complet, ca să fiu eu sigură că în intestine reușește să se dezagrege și să elibereze substanța activă. Dar multe dintre suplimentele alimentare de la noi – le agiți mai bine de un ceas până vezi că s-a dizolvat. Asta înseamnă că el a coborât ca atare către colon și substanțele active nu se cedează unde ar trebui.

Intotdeauna trebuie să te gândești că nu este bine să asociezi substanțe lipofile – adică substanțe care se solubilizează în ulei, cu substanțe hidrofile, solubile în apă. Sigur, sunt substanțe și cu caracter intermediar. Substanțele lipofile se absorb în treimea superioară a intestinului subțire, iar substanțele hidrofile, în treimea inferioară. Și dacă eu introduc, alături, una lângă cealaltă, substanța, practic se împiedică una pe alta la o resorbție convenabilă.

Nu e bine de folosit suplimente alimentare în care, pe lângă extracte, am și produs vegetal pulverizat, pentru că extractul acela se adsoarbe pe suprafața produsului pulverizat, adică a plantei. Se adsoarbe și se fixează uneori foarte puternic. Or când mie comprimatul respectiv mi-a ajuns în intestin, s-a dezagregat, pune în libertate fragmentele de produs vegetal cu substanță adsorbită pe suprafața lui, întâi fragmentul ăla de plantă, care-i uscat, trebuie să se hidrateze, deci să se pătrundă lichidul intestinal în interiorul celulelor din fragmentul de plantă, să dizolve substanțele active și pe urmă trebuie să o ia înapoi, să iasă din celulă, să difuzeze din celulă ca să ajungă în intestine și probabil că ajungi să și elimini mare parte din substanță activă.

 

“Farmaciștii vor fi supuși la presiuni, cum nu vă puteți închipui”

Și atunci cum vedeți, în anul de grație 2017, industria farmaceutică? Puteți face o comparație cu se întâmpla în urmă cu 30 de ani și cu ce se întâmplă acum?

E greu de făcut o comparație cu ce era înainte de ’90 și ce e acum. De exemplu, în 1990, și câțiva ani înainte, și după, erau la mare modă, și teoretic erau foarte “cântate”, produsele care conțineau plantă comprimată. Amestecul de plante bine pulverizate se comprima și luai comprimatul respectiv. Și ți se povestea, așa, că toate substanțele active din planta respectivă le are organismul la dispoziție. Le-o fi având, dar depinde ce face cu ele… Nu mai spun că plantele acestea, dacă le folosești ca atare… Când fac un ceai, opăresc planta, și microorganismele și ciupercile aflate pe plantă sunt și ele omorâte, așa încât infuzia aceea îmi aduce foarte puține microorganisme și ciuperci din ea. Cam 98 sau 99% din germenii patogeni sunt omorâți la infuzarea respectivă. Dar dacă eu iau plantă și o înghit…

Lucram într-un timp cu niște firme care făceau comprimate dintr-astea și doreau să-și facă reclamă și prin faptul că aceste comprimate ale lor ar fi fost lipsite de microorganisme. Și s-au făcut determinări la noi, la disciplina de microbiologie și s-a ajuns la concluzia că un gram de material comprimat – adică două comprimate dintr-acelea de jumătate de gram, veneau cu o încărcătură microbiană care era de aproximativ un milion de germeni. Păi pe un organism care, eventual, e slăbit și bolnav, vin cu așa o încărcătură microbiană? Iar la un million pe gram, nici nu poți să faci o determinare să vezi dacă nu cumva are și niște colibacili pe acolo, germeni patogeni. N-ai cum să vezi lucrul asta. Și atunci, e greu de spus, pentru că și concepțiile se schimbă în timp. În străinătate, spre exemplu, mai ales în Germania, dar și în Austria, Italia, Franța, există extracte care sunt patentate. Materia primă e luată mereu din același loc – adică știu sigur că-i cultivată în condiții cum îmi trebuie mie, procesul de producție va fi și azi, și săptămâna viitoare, și peste doi ani – același, controlul de calitate, la sfârșit, se face mereu pe un anumit tipic. Totul este controlat și aceste extracte, de regulă, au un cod, care-ți arată că extractul este patentat. De exemplu, extracte și produse care conțin extracte venite de la Bionorica, este una din firmele mari, care este recunoscută european, iar acolo codificarea începe cu BNR – Bionorica. Pe urmă, WS – Willmar Schwabe, cu câte un număr în coadă. Astea îți arată că există certificat european de obținere a extractului. Ca firmă producătoare a extractului x pot să vând în România extractul, care va fi pe urmă prelucrat aici, dar va avea codul meu. Și asta înseamnă o calitate farmaceutică deosebită. Sigur, pentru asta trebuie să ai și bani și trebuie ca și firmă respectivă să fie dispusă să-ți vândă extractul, pentru că e mai scump decât dacă-l iei de la chinezi, de exemplu.

Dar au devenit farmaciile afaceri care pun afacerea mai presus de sănătatea omului? Bine, într-un fel este normal…

Nu prea mai este o afacere farmacia, în ziua de azi. Sigur, ca în toate domeniile, există farmaciști care au farmacie și care-și doresc banul, în primul rând. Dar cred că pacienții îi cam pot simți ce tip de farmaciști sunt. Pe partea cealaltă, spuneam că nu mai e o afacere. Iar în perioada următoare va fi tot mai greu și farmaciștii vor fi supuși la presiuni cum nu vă puteți închipui. Cu ieftinirile astea de medicamente, dacă stați și vă gândiți … De exemplu, tot aparatul asta din universitate, care face să meargă universitatea, nu pe partea didactică, ci pe partea de funcționare, costă. Și într-o farmacie, ai salariile personalului, ai dările la stat, ai chiria, dai tot felul de dări într-o parte și alta, care ajung să te strângă de gât… Și dacă mai este ca la Iași, unde sunt enorm de multe farmacii, una lângă cealaltă… Aici, singura găselniță, ca să-ți atragi pacienții, este: dau cu 10% reducere, dau cu 15 % reducere, dau chiar cu 25% reducere. 25% din ce? Că acolo unde am preț impus, ăla e impus, și cum mai ajung să dau reduceri? Dar cu reducerile astea la medicamente, de 35%, firmele producătoare din străinătate nu vor mai trimite în România medicamentele respective. Pentru că dacă în România apare cu 35% mai ieftin medicamentul, cei din țara producătorului vor dori și ei la fel. Și producătorul cu ce rămâne? Eu aud într-una ce nu va mai fi în farmacii. Dar și farmacistul va avea viață grea. Medicul i-a prescris și zice ”vezi dacă găsești”. Dar farmacistul nu are de unde să-i aducă medicamentul. Dar cum îl va înțelege pacientul pe farmacist că nu are de unde să-l ia? Va fi tot mai greu și farmacistul se bate cu treburi dintr-astea.

Înainte de ’90 erau foarte puține medicamente, cred că erau 800 sau 900, se făceau multe medicamente magistrale, pe rețetă. Acum se aduc foarte multe medicamente excepționale, dar în curând, pentru anumite tipuri de afecțiuni, nu va fi cu ce să le tratezi. Și acum, dacă vă uitați la piața antidiabeticilor, insulina o găsești greu… Așa va fi și cu cardiovascularele… Soțul meu este bolnav, are un diabet identificat acum 27 de ani și de atunci tratat. A făcut problemele cardiace pe care le face un diabetic, are stenturi, are stimulator și acum i s-a spus că unul din medicamente nu se va mai găsi. A cumpărat din farmacie toată cantitatea care a găsit-o, cu termen de expirare în 2018. Dar ce va face după aia?

 Căutați în Germania.

Păi doar așa. Dar nu știu dacă-i normal. Hai, să zic că eu am posibilitatea asta, dar ceilalți?

 

“Dacă echipa nu funcționează cum trebuie, degeaba am capete luminate”

 Sistemul ăsta e cinic cu omul bolnav… Dar aș dori să revenim cu discuția la UMF…

Da, tinerii nu vor să audă așa ceva, or să se bată cu chestia asta când intră în farmacie…

Putem spune că la UMF Iași este a doua dumneavoastră casă, veniți aici de 50 de ani și poate ați petrecut aici mai mult timp decât acasă. V-ați dedicat activității didactice, dar și cercetării. Ați fost decan, secretar științific, prorector cu activitatea științifică. Privind retrospectiv, dar și în prezent, cum vedeți universitatea, care sunt minusurile și plusurile ei?

Sigur că au fost perioade mai grele, dar nu întotdeauna totul merge așa, șnur. Dar și o perioadă mai grea te călește, te mai face să și gândești… Spre exemplu, nu mi-aș fi dorit să fiu la București. Este o universitate de medicină și farmacie foarte mare, dar poți fi distrat de mult prea multe lucruri. Acolo e și goana după bani și tot felul de lucruri de genul ăsta. Aici, la Iași – vorbesc de Farmacie, am avut profesori foarte buni și mulți tineri care au intrat aici sunt într-adevar foarte buni. Eu am avut norocul că am putut să-mi aleg colaboratorii și trebuie să spun că de fiecare dată am pus condiția ca, înainte de a ajunge cineva cadru didactic la disciplină, să vină să lucreze șase luni la plata cu ora. Pentru că, așa cum spuneam, nu înseamnă că, dacă știi multe, știi să și transmiți. Și nu am vrut ca la noi la disciplină să iau oameni care nu-s capabili de acest transfer de cunoștințe. Pentru că dacă tu nu ești în stare să prezinți materia astfel încât să rămână cu ceva studentul, atunci nu ai ce să-i ceri.

După aia, am vrut să-i văd și manual cum lucrează, pentru că la noi, la cercetare, cu aparatură super modernă, trebuie să ai și manualitate deosebită, să poți înțelege aparatura și cum funcționează… În plus, am considerat că trebuie să văd în ce măsură se integrează în colectiv. Așa, dacă iei doi, trei asistenți odată, sunt precum caii de curse. Pleacă de la aceeași linie de start și vor încerca fiecare pentru el să fugă înainte, uitându-se din când în când în spate. Mie nu-mi plac chestiile astea, cu uitatul în spate. Din punctul meu de vedere, trebuie să ai ochii în față, nu să-l urmărești pe ăl de alături ce și cum face. Pentru că vor începe tot felul de tensiuni în colectiv și de la tensiuni dintr-astea, colectivul la un moment dat se destramă. Eu spun așa, că nimeni nu poate lucra în ziua de azi de unul singur. Trebuie să lucrezi în echipă. Dacă echipa nu funcționează cum trebuie, degeaba am capete luminate.

 

“La München erau patru laboratoare de farmacognozie pentru studenți”

Vreau să comentați puțin rezultatele excepționale de la rezidențiat, pentru că a fost așa o bucurie pentru noi – să ieșim primii pe țară, la Medicină și Farmacie…

Sigur că da, cum să nu fie o bucurie? Iar acum trei ani în urmă, când s-a făcut clasificarea facultăților și a universităților, la nivelul Ministerului Educației, sigur că ne-am bucurat că am ieșit atât de bine, Facultatea de Farmacie a ieșit pe locul I pe țară. De aia, că întrebați ce e bine, ce e rău… Din 2007, când a început povestea cu acreditarea, trebuie să spun că facultatea a făcut mulți pași spre bine și spre aliniere la cerințele occidentale. Mai mult s-ar fi putut cere dacă se investeau și bani mai mulți, adică dacă aparatura ar fi fost reînnoită mult. Dar, ce să spun, atâția bani au fost și atât s-a putut.

Sigur, în străinătate, încă din ’90, când am fost eu, la München erau patru laboratoare de farmacognozie pentru studenți. Ei făceau învățământ modular, aveau șapte săptămâni de farmacognozie, în anul III. De dimineață până seară îți băga pe gât numai farmacognozie. Nu spun că e bine. Dacă cineva te îndoapă, ca pe o gâscă, numai cu boabe de porumb unse cu ulei, ca să meargă în jos, pe gât, păi nici nu mai știi ce mesteci, acolo, în creier, nu știi cât ajunge. După mine, modularul de tipul ăsta nu este eficient. Dar aveau patru laboratoare. Erau 80 de studenți pe an, de anul III. Pentru că în Austria și Germania, în anii I și II se învață cunostințe de științele naturii. După acești doi ani se dă primul examen de treaptă și după ce ai luat examenul ăsta, treci în anul III și intri pe direcția de învățământ farmaceutic propriu-zis. Sunt cam 120 care intră în anul I și în anul III ajung cam 80. Ăștia 80 erau împărțiți pe opt grupe de câte zece studenți și grupa I și grupa a II-a intrau luni în laboratorul de farmacognozie A și făceau lucrarea practică pusă acolo. Celelalte grupe erau împărțite la celelalte laboratoare. Marți, grupele I și II mergeau în laboratorul B, unde aveau o altă lucrare practică. Miercuri, în alt laborator. Adică de luni până joi aveau câte o lucrare practică pusă în câte un laborator și patru zile din săptămână făceau roată prin laboratoarele acelea. Vineri, era refacerea laboratorului care nu le ieșise în săptămâna respectivă. În momentul în care terminai lucrarea practică de laborator, puneai referatul tău într-un stativ, lângă ușă, iar asistentul îți corecta până joi, la prânz, lucrările și-ți spunea pentru ce trebuia să vii vineri.

Fiecare student își plătea materialele pe care le consuma la laborator. De exemplu grupa I a consumat, pe semestru, atâtea plăci de silicagel, atâția litri de solvent, atâția reactivi. Se aduna o sumă, care ajungea la 5000 sau 6000 de euro și se împărțea la zece, câți erau în grupă. Și aia era taxa pe care o plăteau, de fapt,ca să funcționeze bine laboratorul.

La noi nu ar putea funcționa sistemul asta.

Nu, pentru că studenții așteaptă să le cadă totul în brațe.

Dar nici nu au posibilitățile financiare.

Dar credeți că ei au? Farmacia este una dintre facultățile care se termină după 12 până la 14 semestre. Merg și fac primul an de facultate, întrerup, mă duc și câștig bani și vin pe urmă din nou, și mai fac un an de studii, iar mă duc și lucrez… Pentru că așa, în zece semestre, ar trebui să termine, dar ei fac 12 până la 14 semestre până termină.

Dar la finalul acestui proces, care nu-i ușor, ajung farmaciști și sunt plătiți bine.

3000 de euro. Dar nu trebuie să comparăm cu ce e la noi, fiindcă locuința în care stai costă foarte mult. Dar așa, când stai și te gândești, durează șase, șapte ani până termini o facultate care ar trebui să dureze cinci ani. Sau poți lua credit la bancă și îl plătești după ce ai terminat facultatea.

Nu e simplu nici acolo…

Nu e simplu nicăieri.

Oana Bugeag

Oana Bugeag

Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa" Iasi | Departamentul de Comunicare si Marketing Universitar | oana.bugeag@umfiasi.ro

Comentarii

Nu exista comentarii Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie un comentariu

Reguli pentru un dialog civilizat: Comentariile se vor incadra in tematica articolului si se vor referi la articol, si NU la autorul acestuia. Va rugam insistent sa folositi un limbaj civilizat si o limba romana curata si corecta. Comentariile care nu respecta aceste doua reguli simple NU vor fi publicate.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii