Interviu cu Gabriel Grigore Mariciuc, student în anul I la Facultatea de Medicină, membru în Consiliul de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”

Te surprinde la Grig atitudinea de om matur și sigur pe deciziile sale, atât de neobișnuită pentru un tânăr care și-a sărbătorit de curând majoratul. Vorbește cu atâta seriozitate despre responsabilitate, în toate formele ei, inclusiv cea de viitor medic, încât îl suspectezi de falsitate. Dar Grig nu e fals, ci pur și simplu face parte dintr-o categorie de oameni suficient de rar întâlnită încât să ajungi să te îndoiești de ei. Vă invităm să faceți cunoștință cu Gabriel Grigore Mariciuc – Grig, cum îi spun apropiații – medicinistul din anul I care reprezintă studenții în Consiliul de Administrație al UMF Iași.

Când te-ai gândit prima oară să dai la Medicină?

Aveam șase, șapte ani când un prieten de familie, care e medic, mi-a adus o trusă de prim ajutor cu stetoscop și alte lucruri, mi-a plăcut și atunci am zis prima dată că vreau să mă fac doctor. Decizia am luat-o însă în clasa a X-a, cand oscilam între Drept și Medicină.

Ești ieșean?

Nu, sunt din Negrești, județul Vaslui.

Am ales Medicina pentru că pot să fac mult mai mult bine vindecând oamenii, decât… Și dreptatea este importantă, dar e mai important să salvezi o viață.

 Te-ai pregătit pentru un concurs dificil. Când ai început să înveți pentru admitere, din clasa a X-a?

Nu, de la sfârșitul clasei a XI-a.

 Și cum ți s-a părut concursul?

Nu mi s-a părut foarte stresant, pentru că au fost cele trei simulări care ne-au pregătit oarecum pentru ceea ce urma. Ca nivel de dificultate nu pot să spun că a fost unul foarte mare, dar grilele au fost făcute bine și i-au pus pe candidați să gândească.

De ce ai ales Iașul? Bineînțeles, este apropierea de părinți.

Nu, apropierea de părinți nu a fost un criteriu care să mă aducă la Iași. Am ales Iașul pentru că este primul centru universitar din România și a fost mult timp pionierul în medicină.

Multe personalități ale medicinei și-au tras seva de aici, de la Iași. Îți place Istoria Medicinei?

Încă nu am ajus să fac cursul de Istorie a Medicinei, în semestrul al II-lea îl voi face, dar am studiat, pentru că îmi place mult istoria.

Reprezentantul studenților

Ai ajuns la Iași, ai luat concursul. Ca prim impact, cum ți s-a părut viața de student? Celor de anul I, până își intră în ritm, li se pare destul de copleșitoare experiența.

Pentru majoritatea, din ce am mai vorbit, ni se pare copleșitor, pentru că am venit dintr-un sistem în care aveam o cantitate foarte mică de informații și ni se pun notele foarte ușor, dar aici este un alt sistem și notele se pun pe merit.

Care este programul tău acum?

Înainte, când eram licean, aveam mai mult timp liber, pentru că aveam mult mai puține teme. Acum, deși a crescut nivelul, tot îmi las timp și pentru mine și pentru activitățile care nu sunt neapărat pentru studiu. De exemplu, m-am implicat în Senat sau în Consiliul de Administrație – activități extracurriculare, pe care le consider extrem de importante.

De ce ți-ai dorit să ajungi membru în Senat?

Consider că e datoria noastră să ne implicăm, atât timp cât universitatea ne dă voie să ne spunem părerea, în special în problemele care ne privesc. Pentru că universitatea are rolul de a ne facilita accesul la un sistem mult mai bun de educație, pentru a deveni medici profesioniști. Și-am ales să mă implic pentru că foarte mulți fug de responsabilități, le convine să spună că asta nu e bine, asta nu le convine, dar nu stau să lucreze pentru o soluție, să o caute, nu neapărat să o găsească.

Încă din liceu erai implicat, preocupat de astfel de activități?

În liceu am fost în Consiliul elevilor timp de doi ani și am mai participat la niște forumuri naționale, plecări internaționale, ONG-uri ca “Salvați Copiii”, “World Vision”….

Ai experiență în domeniul voluntariatului… În Iași, ai continuat aceeași direcție?

Nu, pentru că nu am avut timp, dar mi-am propus din semestrul al II-lea.

Să revenim la candidatura ta în Senatul universitar…

Am candidat pentru funcția de senator și am fost votat…

Dar ți-ai făcut campanie?

Mi-am făcut campanie, în special în cadrul seriei mele, mi-am rugat colegii să participe la vot, nu neapărat să mă voteze pe mine, pentru că astfel te responsabilizezi. Deja avem toți peste 18 ani și odată la câțiva ani dăm un vot care ne decide soarta.

La câteva zile după cel de-al doilea tur al alegerilor, cei de la Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI) ne-au chemat pe toți studenții-senatori și, împreună cu doamna prorector Azoicăi, s-a ales, dintre toți, un reprezentant în Consiliul de Administrație.

Cum a fost la prima ta ședință când ai participat în Consiliul de Administrație? Ai avut emoții? Practic, stai la aceeași masă decizională cu membrii conducerii universității: rectorul, prorectorii, directorul general…

Aveam emoții foarte mari, cel puțin la prima sedință… M-a preluat doamna secretară a rectorului și mi-a spus unde trebuie să stau. Când a început ședința, m-a rugat domnul rector să mă prezint, aveam emoții mari… Știu că la acea ședința nu am vorbit pentru că nu aveam, deocamdată, ce propuneri, probleme sau idei să prezint.

Dar ce impresie ți-au făcut “colegii” din CA?

O impresie foarte bună, este o echipă pe care aș vrea să o văd și în următorul mandat și care ar putea aduce universitatea la niște standarde extrem de ridicate.

Cu ce propuneri te-ai prezentat până acum?

Eu nu vin cu propunerile personale, chiar nu este indicat să mă prezint doar cu propunerile mele. Eu vin cu propuneri pe care le discut înainte cu ceilalți reprezentanți din Senatul universitar, cu colegi de serie, de an… Una dintre propuneri a fost simplificarea procesului de evaluare a cadrelor didactice.

“Toată lumea face eforturi să se descurce cu ce are”

Care este, deocamdată, materia preferată ?

Toate sunt interesante, dar îmi place foarte mult anatomia, deși nu este o materie ușoară. Este o materie fundamentală, în special pentru un medic care va dori să practice chirurgia. De asemenea, Biologia celulară și moleculară este pe cât de atractivă, pe atât de interesantă, pentru că observăm că în interiorul unei celule este un microunivers și noi suntem făcuți prin unirea de microuniversuri. Suntem mici, chiar dacă suntem mari.

Bineînțeles că, dacă o să te întreb ce-ai vrea să te faci când o să fii mare, o să-mi răspunzi că vrei să devii chirurg!

Sunt două variante. Ar fi una pe Chirurgie generală, pentru că, în caz de urgente, poți acoperi o arie mult mai mare de operații sau Medicină legală.

De ce Medicină legală, pentru că se plătește mai bine?

Banii nu sunt neapărat o motivație. V-am spus mai devreme că m-am gândit să dau admitere la Facultatea de Drept. Aș vrea să ajut la înfăptuirea dreptății în măsura în care aș putea face asta și prin realizarea unei autopsii.

Ca să fii atât chirurg, cât și medic legist, îți trebuie sânge rece, trebuie să fii o persoană extrem de echilibrată și puternică.

Am fost într-o zi la Morgă și nu am avut probleme…

Dar ai asistat la o intervenție chirugicală?

Am asistat și la operație, pentru că avem acele gărzi de făcut.

Nu ai avut colegi care au leșinat?

Am înțeles că au fost colegi cu probleme dar la mine nu a fost cazul, mi s-a părut chiar interesant… Ultima operație am prins-o la Chirurgie III, ocluzie intestinală și o hernie inghinală. Pot să spun că în acea gardă am stat foarte mult, iar a doua zi eram extrem de obosit.

Dar care a fost primul impact cu spitalul, pentru că la noi lucrurile nu sunt chiar roz?

Sistemul nu e prea roz, dar toată lumea face eforturi să se descurce cu ce are și să dezvoltăm puțin câte puțin în limitele pe care le avem. Unii spun că medicii iau spagă sau alte lucruri… Dar ce mă îngrijorează pe mine nu sunt medici sau personalul medical, ci mă îngrijorează, de exemplu, că sunt foarte mulți bătrâni internați în spitale. Și într-o gardă am remarcat o bătrânică, care avea în jur de 93 de ani și care avea aproape zece zile de când stătea în spital. Pentru că tot își smulgea branula de pe mână, a venit medicul, care i-a explicat ca nu e bine să o scoată de acolo. Și a întrebat-o câți copii are, câți nepoti… Avea un număr impresionant: vreo patru copii, opt nepoți și în jur de 30 de strănepoți. Și în aproape zece zile de când era internată, nu venise niciunul să o viziteze. Și consider că ăsta e unul dintre lucrurile cele mai grave, abandonul familiei. Medicii își fac datoria, fac vizite, dar nu pot sta, pentru că au mulți pacienți… Este un deficit foarte de medici la nivel național, se apropie de 50%.

Încă o problemă din spitalele noastre este legată de siguranță. Ar trebui mai multă securitate, pentru că sunt tot felul de cazuri, chiar și aici, în Iasi… Acum două-trei luni, s-a descoperit într-un sat un focar de Hepatită A la copii. Și au fost aduși la spital în jur de 30 de copii și în fiecare zi rudele acestora veneau și se luau de asistente, de medici, se luau la bătaie între ele și nefiind personal de pază suficient, nu aveau ce să le facă. Acest lucru s-a întâmplat mai bine de o lună și jumătate.

“Vreau să ajut la salvarea sistemului”

 Păi și de ce nu vrei să pleci din țară, așa cum vor majoritatea colegilor tăi?

M-am gândit, însă doar pentru o specializare sau perfecționare. Nu spun că nu aș vrea să lucrez într-un spital în care totul să fie în regulă, care să aibă aparatură de ultimă generație, dar poți găsi și în România, sigur, mai greu și sper că până voi termina, să fie mai multe spitale cu aparatură modernă și condiții bune. Dar nu trebuie să ne gândim doar la criteriul ăsta, pentru că dacă vrei să practici și să fii profesionist, poți să o faci oriunde, indiferent de condițiile pe care le ai. Atât timp cât ai un minim necesar, poți să faci acest lucru.

Eu deja am luat o decizie: voi profesa în România, în primul rând pentru că vreau să ajut la salvarea sistemului, care, la ora actuală, moare încet, dar sigur.

Unde te vezi peste zece ani?

Peste zece ani aș vrea să văd că implicarea mea în structura universitară și în alte activități pe care mi le-am propus să dea roade, să văd o schimbare în bine. Chiar dacă este mai mică sau mai mare, să văd că nu am muncit și nu m-am zbătut degeaba.

Ești atras de o carieră universitară?

Este și aceasta o opțiune, dar e o decizie pe care o voi lua după cei șase ani de facultate. Nu mă pot pronunța chiar acum, dar sună bine…

Dar partea de cercetare nu te atrage?

Mi-ar plăcea să văd cum este într-un laborator de cercetare și vom lucra la niște proiecte prin care să implicăm studenții în cercetare cât mai devreme, începând cu anii universitari. Se face acest lucru dar vrem să mărim numărul de studenti și să mărim limita de un an universitar…

Ce hobby-uri ai? Ce-ți mai place să faci?

Să mă implic în astfel de activități. Nu știu dacă am timp vara asta, dar peste doi ani aș dori să aplic la un internship la Guvern. Acolo aș putea să propun niște proiecte care chiar ar fi de folos și ne-am putea face auziți, în primul rând noi, studenții, dar și universitatea.