Arhiva

Până miercuri, 29 august, se mai pot face cereri de cazare online pentru un loc în căminele Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”. Perioada în care studenții UMF au putut să completeze cererea online și să-și depună actele

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași organizează o nouă sesiune a concursului de admitere, în luna septembrie 2018, pentru locurile rămase neocupate la categoriile: candidați „Români de pretutindeni”, candidați din mediul rural, specializarea Nutriție și Dietetică

Interviu cu Prof. Univ. Dr. Lenuța Profire, Decanul Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. D-nă Decan, Conducerea Universității a anunțat că se va organiza a doua sesiune de admitere, la începutul lunii

Cea mai recentă ediție a proiectului Școala de vară a+ derulat de compania Antibiotice a înregistrat un succes notabil. Deja de notorietate în mediul academic local, evenimentul a atras în acest an 30 de absolvenți și studenți de la farmacie,

S-au publicat rezultatele proiectelor propuse pentru finanțare prin programul Uniunii Europene Erasmus+. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași (UMF Iași) a câștigat finanțare pentru toate cele trei proiecte propuse. În cadrul liniei de finanțare a  proiectelor de

Ambasadorul statului Israel în România, Excelenţa Sa Tamar Samash, a trimis ieri, 1 august 2018, rectorului Universităţii de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, o scrisoare prin care felicită Universitatea de Medicină și